6 motive întemeiate să te îndrăgosteşti de un vegan

  •  Veganii sunt parteneri toleranţi.

 Un studiu la care au participat 2300 de vegani single arată că veganii sunt mult mai toleranţi decât omnivorii. 82% dintre vegani acceptau o primă întâlnire  cu un omnivor şi 72% ar fi acceptat şi o relaţie serioasă. În timp ce un procent mult mai mic de omnivori ar fi acceptat o relaţie cu o persoană vegană. Cel mai puternic argument  că veganii sunt parteneri toleranţi îl reprezintă faptul că există multe cupluri vegan-omnivor.

  • Te pot duce în cu totul altă dimensiune în arta culinară.

Deşi nu realizează acest aspect, omnivorii nu au degustat extrem de multe alimente şi mâncăruri atât de delicioase şi hrănitoare. Relaţia cu un vegan poate aduce în bucătaria unui omnivor noi arome şi gusturi încântătoare pentru toate simţurile. Veganii nu sunt limitaţi la 3 alimente: carne, lapte, ouă. Veganii sunt aproape nelimitaţi în ceea ce priveşte mâncare şi mereu caută neobosiţi noutăţi . Mereu când povestesc despre ceea ce mănânc, cei cărora le povestesc sunt uimiţi. Iar eu spun doar de alimente obişnuite. Dacă te pasionează arta culinară şi mâncarea bună trebuie să te întâlneşti cu un vegan, te poate duce în cu totul altă dimensiune din acest punct de vedere.

  • O viaţă intimă excelentă

Sunt şanse foarte mari să ai parte de o viaţă intimă extraordinară. De ce? Pentru că veganii pot. Pot deoarece sunt mai sănătoşi din punct de vedere fizic (plantele nu au colesterol rău care se depune pe artere, de exemplu) şi din punct de vedere spiritual. Pe aspectul spiritual oamenii nu dau nici o valoare, dar cum specia umană este spirituală, ceea ce mâncăm ne afectează în mod direct. La vegani plantele aduc doar energie pozitivă şi un corp mult mai curat pe interior.  O serie de studii au demonstrat că veganii miros mult mai bine şi mai atractivi din punctul de vedere al relaţiilor intime.

  • Sursă de inspiraţie

Veganii sunt o sursă de inspiraţie!  O relaţie cu un vegan te poate inspira să ajungi acolo unde îţi doreşti, să îţi urmezi visele. Pentru că veganii sunt exemplul cel mai bun în ceea ce priveşte puterea şi încrederea de  a urma ceea ce te reprezintă, a fi oaia neagră în turma cu oi albe. De a avea curajul să mergi în direcţia aleasă, chiar dacă direcţia nu este alături de turma care apoi te va judeca. Veganii au curaj şi onoare. Veganii sunt cei care luptă pentru scopurile alese şi care nu sunt doar personale(precum sănătatea) ci sunt şi pentru animale, oameni, planetă. Relaţia cu un vegan poate să îţi aducă în viaţă doar lucruri pozitive.

  • Partener de discuţii

Un vegan poate să fie un partener  cu care să poţi vorbi foarte multe lucruri.  Acest lucru este valabil deoarece veganii sunt persoane cu mintea deschisă, persoane curioase şi interesate să vadă dincolo de ceea ce li se oferă în faţă de către cei din jur, de către rafturile magazinelor, de către mass media. Un vegan poate să cunoască aspecte legate de viaţa de zi cu zi de care omnivorii nici nu au auzit.  Veganii ştiu multe lucruri deoarece sunt mereu în căutarea de noutăţi şi în căutarea de a fi mai buni, de a face mai puţin rău planetei.  Bun venit în lumea subiectelor de discuţie despre lucruri care ne afectează direct în fiecare secundă, fie ştiinţă, natură, sport, tehnologie, mâncare, animale, istorie etc.

  • Câtă dragoste!

 Veganii sunt iubitori! Cum să nu fie?! Veganii iubesc altfel, ei iubesc tot. În timp ce altora nu le pasă decât de propria persoană sau propria familie şi maxim un câine modificat genetic, veganilor le pasă de tot ceea ce este în jurul lor, fără graniţe de nici un fel. Nouă ne pasă de propria persoană, de corpul nostru şi de starea spirituală, iubim animalele, planeta, natura, plantele, copacii, apa, pădurile, mările, aerul, cerul, şi oamenii! Deoarece oamenii aleg să facă din această lume IAD sau RAI. Dacă oamenii aleg să facă IAD pentru animale, IAD aleg şi pentru propria lor persoană. Bolile de nutriţie nepotrivită nu iartă pe nimeni.  Veganii aleg ca să facă din această lume RAI. Veganii radiază iubire! Poţi dărui atât de multe animalelor după ce nu le mai mănânci şi planetei după ce nu o mai distrugi. Atât de multă dragoste.  Iar din această iubire dăruită rămâne suficientă şi pentru un partener. Nici nu ştiu dacă există limită la iubire. Omnivorii, de exemplu, sunt selectivi. Iubesc câinele familiei dar mănâncă vita, porcul, puiul de găină etc. Veganii nu selectează, ei au suficientă iubire pentru toate fiinţele. Este un sentiment aparte de care merită să ai parte.

Dacă acest articol te-a inspirat poţi chiar tu sa devii vegan.

Citeşte mai multe articole pe :

https://www.facebook.com/GhidulBoboculuiVegan

https://enikopal.com/

Autor: Enikö Pal

specialist nutriţie şi fitoterapie

Love is in the air… and food

Inimi cu unt de cacao și căpșuni liofilizate

Ziua Îndrăgostiților, numită, de asemenea, Ziua Sfântului Valentin este sărbătorită anual pe 14 februarie.

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit și a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică, dar majoritatea bărbaților romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, în locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. În consecință, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați. Valentin, care era un preot creştin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar Claudiu nu avea dreptul să-l interzică. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat. Într-un final, Claudiu l-a găsit și l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerând că este un om tânăr și înțelept. L-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman. Când Valentin a refuzat, a fost întemnițat și condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind „Adu-ți aminte de Valentin al tău.” Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viața Sfântului Valentin și nu se știe dacă legenda are o bază istorică reală.

Dragostea merită sărbătorită în fiecare zi, iar astăzi am pregătit ciocolată raw vegană afrodiziacă după următoarea reţetă:

  • unt de cacao ca şi bază de ciocolată
  • pulbere de maca
  • pulbere de muira puama
  • pulbere de căpşuni deshidratate
  • pulbere de catuaba
  • nucă de cocos

Feniletilamina (AEP) din cacao stimulează eliberarea de endorfine, neurotransmiţători din creier care îmbunătăţesc starea de spirit şi ne fac să „ne simţim bine”. Cacao conţine, de asemenea, anandamide, compuşi care contribuie la sentimente de euforie sau extaz. Creşte nivelurile de activitate ale serotoninei şi dopaminei din creier. Nivelurile mai ridicate ale acestor substanţe chimice măresc dorinţa sexuală, excitaţia şi răspunsul sexual.

Maca este considerată un afrodisiac puternic şi este folosit cu succes de populaţiile care trăiesc în Anzi. După ce consumă această plantă, oamenii se simt „vii”, energici şi au un sentiment de bunăstare, iar asta se datorează capacităţii sale de a restabili echilibrul  hormonal şi de a  elibera endorfinele. Un alt beneficiu al acestei rădăcini este cantitatea relativ mare de nutrienţi pe care o conţine.

Scoarţa şi radăcina de Muira Puama sunt bogate în acizi graşi liberi cu lanţ lung, steroli, cumarina, uleiuri esenţiale, lupeol şi alaloid numite Muirapuamine. Datorită diferitelor substanţe din compoziţia sa este foarte greu de identificat substanţa care răspunde de efectele asupra apetitului sexual şi organelor sexuale.

Denumirea ştiinţifică este Olacoides Ptychopetalum, P. uncinatum, Liriosma ovata.  Denumirea sub care este cunoscuta de noi este „Viagra de Amazon” sau mai nou: „Yohimbe”.

Această plantă este utilizată foarte mult  ca un afrodisiac pentru femei şi bărbaţi. Nativii din Amazon o numesc tradiţional „lemn puternic” (fiecare este liber să înțeleagă de ce 😉 ).

Unele din cele mai populare afrodisiace sunt căpşunile. O aromă desăvârşită, culoare superbă şi miros extrem de plăcut.

Catuaba este cea mai renumită plantă afrodiziacă din Brazilia, existând chiar o zicală ce spune că fiii născuţi până ce tatăl atinge vârsta de 60 de ani sunt ai lui, dar cei născuţi după această vârstă nu îi mai aparţin, fiind ai catuabei!

Viaţa intimă depinde foarte mult şi de starea de sănătate. Sănătatea reprezintă o stare de armonie mentală, emoţională şi fizică. Puritatea şi armonia trebuie să se regăsească atât în ceea ce mănânci, în regimul de viaţă pe care îl ai cât şi în mediul în care trăieşti, gândurile pe care le dezvolţi cât şi în sentimentele pe care le ai.

Enikö Pal