Deşi religia ar trebui să ne înveţe să fim mai buni, promovează de fapt obiceiuri sângeroase. Contrar doctrinei „Să nu ucizi”, de Paşti religia promovează uciderea unui animal atât de inocent, mielul.
În prejma Sărbătorilor Pascale presa este inundată de jale, oftică şi revoltă, că este scump kilogramul de miel.
Şi ce dacă?
În modul cel mai serios: şi ce dacă?
Sunt atât de mulţi oameni, femei, bărbaţi, copii, bătrâni, bogaţi, săraci, graşi, slabi, înalţi, scunzi, orice rasă, care pot trăi fără carnea de miel de Paşti!
Sunt atât de mulţi oameni frumoşi şi sănătoşi care nu consumă carne. Oameni care au un suflet frumos, respectă viaţa altor fiinţe, oameni care gândesc singuri, gândesc liberi! Nu mai sunt legaţi în „lanţuri” de tradiţii sângeroase, care culmea, promovează ceva bun şi frumos. Ca şi războiul, acei oameni spălaţi pe creier, merg să ucidă alţi oameni fiind convinşi că fac o faptă bună. La fel ca cei care ucid mieii pentru că este Paştele.
De ce mielul?
„Deşi sacrificiul şi ofranda au sensuri profund diferite, scopul ambelor acţiuni rămâne acela de comunicare cu Divinitatea. Întrucât omul profan nu poate comunica cu Divinul decât printr-un intermediar (victima sacrificată sau ofranda), o mare valoare spirituală este acordată naturii victimei ce urmează a fi ucisă. Acest mecanism este deosebit de evident mai ales în cazul alegerii mieilor cei puri şi nevinovaţi drept victime.”
Pe mine nu au reuşi să mă spele pe creier cu această explicaţie. Dacă Divinitatea îmi cere să ucid fiinţe pure, nevinovate şi fără apărare, eu refuz să comunic cu o astfel de Divinitate.
Şi dacă ucid un miel, Divinitatea o să îmi răspundă înapoi: bravo! Eşti un om bun.
Divinitatea vrea sânge nevinovat?
Eu cred că sunt mai aproape de Divinitate dacă nu ucid, dacă îmi ajut aproapele, dacă salvez animale, dacă salvez vieţii prin simplul aspect că nu consum carne, dacă respect planeta pe care trăiesc prin faptul că nu susţin industria fermelor de animale. Sunt prea multe aspecte negative pe care oamenii le consideră normale, sunt prea multe tradiţii care nu ar trebui să mai existe în secolul actual.
Religia promovează să nu ucizi dar totuşi promovează să ucizi. Nu este hotarâtă, aşa că le promovează pe ambele, făcând din oameni nişte marionete uşor de manipulat.
Şi oamenii funcţioneză la fel:
– miel, porc, vacă, găină, trebuie ucise şi mâncate.
-câine, pisică, acestea sunt scârboase de mâncat.
Omul egoist se crede centrul Universului, se crede suprem, se crede stăpân peste viaţa tuturor animalelor! Omul egoist consideră că a merge în piaţă şi a cumpăra o bucată de cadavru de miel este un lucru frumos, bun, etic şi fără de care nu poate sărbători Paştele.
„Cine nu mânâncă miel de Paşte, nu-i merge bine tot anul” spune o străveche zicere românească.
Ca şi tradiţiile, zicerile acestea străvechi nu se împacă bine cu ştiinţa. Dar nu promovează nici bunătatea.
Şi cât de bine îmi merge de când nu mai mănânc carne!
Şi cât de bine îmi merge de când nu mai iau viaţa altor fiinţe, şi NU, nici nu plătesc pe alţii să ucidă animale pentru mine!
Şi cât de bine îmi merge de când sunt oaia neagră, care nu merg cu turma!
Şi cât de bine îmi merge de când nu mai susţin industria fermelor de animale!
Şi cât de bine îmi merge de când am deschis ochii şi am realizat că: a ucide este greşit!
Drag cititor
Să îţi deschizi sufletul şi mintea, a mânca animale nu are cum să fie etic. Hrăniţi-vă cu vegetale, faceţi o detoxifiere a organismului, a sângelui şi a sufletului. Şi dacă mai urmaţi tradiţii sângeroase, să nu uitaţi de un detox al mentalului şi al mintalului.
Vă doresc un Paște fără violenţă şi fără egoism!
Lăsaţi mieii să trăiască! Şi evitaţi ouăle, au prea mult colesterol.
Autor: Enikö Pal
Susţinătoare a ideii că singura viaţa care ne aparţine este propria viaţă.
Autoarea ghidului pentru o viaţă mai împlinită „Ghidul bobocului Vegan”
Cunoaştem noţiunea de post dintotdeauna dar noţiunea de veganism s-a făcut cunoscută în România de puţini ani.
În 14 ani de veganism am învăţat un lucru foarte util şi interesant, şi anume: că se poate! Şi că e al naibii de fain.
Cum am scris şi în cartea mea, Ghidul Bobocului Vegan, a deveni vegan nu presupune nici un pic de efort.
Efectiv poţi deveni vegan fără să faci nici un efort suplimentar în ceea ce priveşte cumpărăturile, gătitul sau orice aspect legat de viaţa socială.
Aceasta este o listă cu aspecte şi lucruri pe care eu le-am învăţat şi îmi doresc ca toţi oamenii să aibă parte de această oportunitate minunată numită veganism:
Am învăţat chiar din primele zile de veganism că nu este greu să mănânci vegan.
Nimic nu a fost mai simplu decât să elimin produsele de origine animală din alimentaţie. A fost atât de uşor, atât de simplu, atât de natural! Şi asta se întâmpla când nu prea găseai multe alimente vegetale care să semene cu cele de origine animală. Este un aspect care ajută mult în tranziţie. O tranziţie care la mine a durat o zi. Dar acum sunt atât de multe produse vegane încât aştept ziua în care produsele de origine animală o să se găsească foarte greu.
Am descoperit o lume pe care tu nu o vezi
Oamenii sunt manipulaţi şi spălaţi intens pe creier de mizerabilele industrii ale fermelor de animale, abatoarelor, fabricilor care produc alimente de origine animală.
Dar când scoţi capul din mizerie o să descoperi o altă lume. Realitatea din spatele produselor de origine animală este monstruoasă. Iar veganismul prezintă o lume în care nu eşti ucigaşul principal şi nu eşti nici un fel de ucigaş. Ca vegan efectiv nu mai faci rău animalelor, oamenilor, planetei. Cred că nici Universul nu ne mai suportă caracterul egoist de a lua vieţi ca apoi să ne destrăbălăm mâncând animale moarte şi îndopându-ne cu medicamente pentru colesterol.
Am învăţat ce este hrana
Toţi ştim ce este mâncarea, o bagi sub nas şi sub nici o formă nu trebuie să te gândeşti la consecinţele ingerării. Sub nici o formă nu trebuie să te gândeşti de unde provine, cum a ajuns în farfuria ta, ce aură are.
Mâncarea poate să fie orice gunoi sau animal ucis cu violenţă şi desigur maltratat toată viaţa. Aceasta este realitatea, nu cea din imaginaţia ta. Dar hrana, hrana pentru om este de origine vegetală. Şi simt acest lucru de atâţia ani. Poţi încerca! Veganismul este pentru toată lumea.
Am învăţat să iubesc
Dacă iubeşti animalele, nu le omori. Dacă iubeşti oamenii, nu le faci rău şi nu le găteşti mâncare din animale moarte, mâncare care îi îmbolnăveşte. Dacă iubeşti planeta, nu o distrugi prin alimentaţia ta care are o amprenta carbonică imensă. Şi dacă te iubeşti pe tine în primul rând, nu te otrăveşti cu mâncare de origine animală. Iar ca să oferi iubire şi pace trebuie să te iubeşti pe tine şi să fi împăcat cu tine însuţi în primul rând. Iar acest aspect se obţine când nu mai acumulezi în tine încărcătura toxică şi negativă din alimentele pe bază de animale ucise cu mai multă sau mai puţină violenţă. Sunt tot ucise, nu se sinucid de bună voie. Nu este greu de înţeles acest lucru.
Am învăţat o combinaţie interesantă
Am ajuns în mod natural să fiu o luptătoare dură dar în acelaşi timp să fiu şi foarte blândă.
Deşi par aspecte opuse, se explică foarte uşor. Oamenii fac prea multe nedreptăţi, provoacă prea multă durere cu prea multă nonşalanţă. Mă uit la oameni în magazine când cumpără carne. Ţin în mână nişte pungi ieftine cu bucăţi de animale, bucăţi care au o culoare horror, efectiv îţi provoacă o scârbă supremă. Cât de mult nu îi doare nicăieri de cât de multă suferinţă provoacă unor fiinţe nevinovate.
Şi atunci oamenii te provoacă să lupţi pentru dreptate şi până la urmă pentru o planetă pe care să mai putem trăi. Dar grătarul cu cadavre (cacofonie intenţionată) este mai important decât ziua de mâine.
Oamenii te fac să devii irascibil şi îţi cresc dorinţa pentru dreptate. Noroc cu animalele, care balansează şi îţi scot la iveală mai multă blândeţe decât îţi poţi imagina că încape într-o fiinţă umană.
Dar am întâlnit şi atât de mulţi oameni minunaţi de când sunt vegană încât sunt convinsă ca este cea mai bună alegere din viaţa mea. În ceea ce priveşte viaţa socială tu este VEGANUL şi rolul tău este să provoci oamenii la o schimbare bună în viaţa lor. Aşa cum poţi tu. O vei face şi involuntar, oricum.
Da, da şi din nou da! Veganismul este cel mai minunat lucru şi cel mai potrivit pentru oameni.
#Poţi să faci şi tu post. Este un început perfect.
Dăruieşte şi tu Ghidul Bobocului Vegan dacă crezi în cineva suficient de tare.
Omul este ceea ce mănâncă şi devine ceea ce gândeşte
Sunt vegană de 14 ani iar înainte am consumat toate produsele de origine animală şi am avut un stil de viaţă omnivor. Din păcate am fost crescută cu produse de origine animală iar datorită acestui aspect am termen de comparaţie între cele doua stiluri de viaţă: vegan şi omnivor.
Frumuseţiile şi mulţumirea care îţi sunt oferite de veganism nu vor fi niciodată simţite de către cei care consumă produse de origine animală.
Veganismul nu este o modă, un fanatism sau ceva excentric. Veganismul reprezintă doar natura umană în propriul ei element.
Ce simt eu de când sunt vegană şi nu am simţit înainte:
-împăcare. Dar este o împăcare specială, o împăcare la superlativ. Deschid ochii în fiecare dimineaţă şi sunt împăcată cu mine însumi că nu am ucis pe nimeni, nici o fiinţă. Singura viaţă care îmi aparţine este a mea şi doar a mea. Această împăcare, atât de pură şi sinceră, poţi să o ai doar când nu mai consumi produse de origine animală.
-mulţumire. În fiecare zi simt o mulţumire din adâncul sufletului pentru că eu nu fac rău intenţionat nici unei fiinţe, nu iau viaţa nimănui şi nu plătesc pe nimeni să taie bucăţi de carne din animalele care încă trăiesc sau sunt moarte, indiferent. Nu ucid, nu plătesc nici pe alţii. În abatoare peste 60% dintre animalele care sunt prelucrate pentru carne încă trăiesc când sunt tăiate bucăţi din ele. Sunt mulţumită că nu mai plătesc pentru aceste fapte oribile.
-dragoste. Dragostea nu o simţi atunci când te consideri fiinţa supremă şi ucizi tot ceea poţi. Dragostea o simţi şi o resimţi atunci când trăieşti şi îi laşi să trăiască pe toţi care au primit acest dar numit viaţă! Dragostea o simţi atunci când şi tu poţi să oferi dragoste pură, atunci când poţi să mângâi un animal fără să te gândeşti la friptură, când nu faci diferenţe între pisică, câine , vacă, găină, porc etc. Dragostea este un aspect care se simte şi nu se explică foarte uşor în cuvinte. Dragostea este atunci când trăieşti frumos, iubeşti cât poţi de mult şi cel mai important, nu faci rău. Nu iubesc şerpii dar nici nu le fac rău. Pot să mângâi un porc şi să ştiu că nu am gânduri ascunse despre friptură şi tocană. Condiţia umană poate deveni mult mai pură decât ne putem imagina dar acele stadii nu se ating decât cu gânduri curate şi sincere. Dragostea îţi hrăneşte fiecare celulă, te revigorează şi te duce pe căi pe care nu ai fost niciodată.
-corpul meu nu este un tomberon de cadavre. Acesta este efectiv un sentiment. La acest sentiment minunat şi extraordinar de plăcut pot ajunge doar veganii. De când nu mă mai îndop cu animale moarte, supă de cadavre, mortăciuni, ouă, lapte simt că am ajuns la condiţia umană. Adică nu mă obligă nimeni să mănânc animale moarte de cine ştie când, lapte de la femele din altă specie exploatate doar fiindcă noi suntem oameni dar nu umani, ouă de la găini care sunt transformate în aparate de făcut ouă. Eu consum hrană vegetală, hrană integrală, hrană pură, sigur mai „omor” câteodată un cartof şi îl prăjesc în ulei fierbinte, dar nu a ţipat încă nici un cartof pentru viaţa lui. Nici un omnivor nu o să simtă cel mai suprem aspect din viaţă: „corpul meu nu este un tomberon de cadavre”. Păcat să trăieşti fără să simţi acest sentiment.
-naturaleţea vieţii. Comparând viaţa mea de când sunt vegană cu cea dinainte am înţeles că ceea ce sunt în ultimii ani reprezintă de fapt aspectul natural şi normal al vieţii umane. Este natural să merg să culeg mere din pom dar nu este deloc natural să merg să cumpăr bucăţi de cadavre congelate din magazin. Omul se consideră fiinţa supremă care domină toate animalele fără excepţie. Dar lucrurile stau altfel iar omul omnivor nu are cum să înţeleagă. La acest nivel de înţelegere a vieţii, la această conştientizare, la modul de viaţă natural ajungi doar după ce nu mai consumi produse de origine animală. Acest aspect al vieţii nu poate fi explicat, trebuie simţit. Într-adevăr, înainte viaţa mea era un fals toxic, cum este viaţa tuturor consumatorilor de fripturi, pulpe de pui, ficăţei, carne tocată, brânzeturi etc. După ce eşti vegan totul este natural, plăcut, pur, simplu. Organismul nu mai simte povara toxinelor din carne, lactate, ouă iar din punct de vedere psihic şi spiritual ajungi pe calea cea bună, calea pe care viaţa omului este în forma ei naturală.
-claritatea. Când eşti vegan gândeşti mai clar, este una dintre frumuseţiile acestui stil de viaţă. Tâmpeniile pot fi ascultate de oamenii care nu au minte, bolnavii psihic care ridică consumul de carne în slăvi din punct de vedere nutritiv pot fi ascultaţi de oricine, ca vegan ajungi la nivelul în care nu mai asculţi toţi proştii. Ca vegan gândeşti clar, corpul tău nu este un tomberon de cadavre, mintea ta nu pune la cale masacre în fiecare zi, nu ucizi, nu faci rău. Practic gândeşti, dacă distrugi planeta unde o să trăieşti!? Ah, da, corect, ca omnivor te gândeşti doar la distrus: planeta, animalele, clima, natura, apa, iar animalele iar tot ceea ce contează este carnea în farfurie. Nu există claritate mentală, oamenii fac copii şi îi învaţă zilnic cum să aibă o viaţă de proastă calitate, sănătatea vine din consumul de lapte de vacă animale moarte. Energia vine din consumul de animale moarte! Ce om care gândeşte clar poate accepta aşa ceva ca fiind adevărat? Claritatea vine după detoxifierea organismului şi detoxifierea de idei tâmpite înmagazinate de la cei plătiţi de industria cărnii, a laptelui şi mai ales farmaceutică.
-o viaţă plină. Când nu eram vegană viaţa mea era ca un gol pe care îl umpleam cu fripturi, mititei şi lapte cu cacao. Eram ceea ce mâncam. Dar am şi devenit ceea ce mănânc de atâţia ani. O să spuneţi ca aveţi o viaţă plină, mereu evenimente cu cărniţă pe grătar, totul trebuie să fie sărbătorit prin a ucide altă fiinţă, total nevinovată, dar nu aveţi termen de comparaţie astfel doar aveţi iluzia unei vieţi împlinite. De fapt este o viaţă goală umplută mereu cu mâncare toxică pentru organism şi suflet. Să faci în fiecare zi rău nu poate să îţi ofere o viaţă împlinită…
Se spune că nu este uşor sa devii vegan. Eu pot afirma că nu este uşor ci este foarte uşor. Iar pe lângă faptul că este foarte uşor este extraordinar de frumos!
Frumuseţiile vieţii vegane sunt : împăcarea, mulţumirea, dragostea, naturaleţea, „corpul meu nu este un tomberon de cadavre”, claritatea, împlinire. Toate acestea sunt la superlativ şi sunt pure.
Şi am avut parte de ambele stiluri de viaţă, din păcate.
Cel mai important factor care ne afectează în mod direct şi constant sănătatea este alimentaţie. În afara perioadelor în care ţinem post negru, în fiecare zi ne hrănim, mai sănătos sau mai puţin sănătos.
O alimentaţie sănătoasă şi potrivită pentru specia umană poate schimba inclusiv cursul geneticii. Majoritatea bolilor pe plan mondial sunt datorate alimentaţiei. Oamenii sunt bolnavi datorită alimentaţiei! Sau datorită ignoranţei…
Top 3 alimente care ne distrug sănătatea
1.Carnea
Carne este un aliment care ne îmbolnăveşte.
Omnivorii şi mai ales carniştii suferă sau îşi măresc sigur şi repede şansele să sufere de: diabet, constipaţie,probleme hormonale, osteoporoză, cancer (mai ales cancer colororectal), atacuri cerebrale, infecţii la stomac şi în intestine, insuficienţă renală , pietre la rinichi, boli de inimă, afecţiuni ale tractului respirator, sistem imunitar slăbit, boli de ficat, ficat gras, colesterol rău LDL mărit, limfă plină de reziduuri toxice, boala Alzheimer, boala Parkinson, probleme cu vederea.
Datorită faptului că nu putem digera optim carnea acesta va putrezi îndelungat în intestine şi va produce în mod continuu toxine. Animalele carnivore mănâncă carnea animalelor proaspăt vânate iar atunci când rămâne surplus dintr-un animal vânat acesta este îngropat în pământ ca să facă viermi, viermi care vor fi mâncaţi ulterior. Oameni nu sunt carnivori, sunt doar impostori şi profitori de lipsa de apărare a necuvântătoarelor.
Cum poţi să te convingi că acest aliment este toxic pentru tine? Te ajut să îl înlocuieşti cu alternative vegetale mult mai gustoase şi vei vedea că acum, ca şi omnivor, doar ţi se pare că îţi este bine.
2.Laptele
Singurul lapte pe care trebuie să îl bem este cel de la sânul mamei şi clar doar până la înţărcare. Pe urmă specia umană, ca şi toate celelalte specii de animale, nu mai are nevoie de lapte.
Laptele este lichidul matern care reprezintă hrana puiului speciei respective până la înţărcare. Laptele matern transmite informaţie genetică, de aceea specia umană a ajuns la un nivel de inteligenţă atât de mic şi la un comportament atât de bizar, pentru că bea lapte de vacă, oaie, capră, măgăriţă etc.
Nu spun că aceste animale sunt proaste, ele sunt inteligente pentru nivelul speciei lor, dar rasa umană nu mai ajunge de multe ori nici la nivelul de inteligenţă a unei oi.
Iar cei care nu mai beau laptele altor specii sunt automat oile negre care sunt luate în derâdere.
Să nu uităm aspectul pe care nici ştiinţa nu mai trebui să îl tot dovedească: oamenii sunt intoleranţi la lactoză, unii chiar înainte de vârsta de înţărcare. Deci de ce mai bem lapte ca adulţi? Ah, da, factorul de turmă, nu putem gândi dincolo de tradiţie.
Laptele este în tot şi în toate! Nu poţi citi o etichetă de produs, nimic, totul are lapte. TOTUL are lapte! Ne vor bolnavi şi dependenţi de lapte. Ne vor sclavii laptelui şi vitele clavele noastre. Fiecare dintre noi contribuim ca această lume să fie nebună şi toxică, rea şi bolnavă.
Să nu uităm că ceea ce nu ne este menit ca şi hrană vine la pachet şi cu bolile. Laptele şi lactatele ne duc repede şi sigur spre boli precum: alergii puternice, constipaţie cronică, scleroză multiplă, diabet, osteoporoză, decalcifierea oaselor, hiperaciditate la stomac, cancer ovarian, cancer de prostată, boli de inimă, colesterol rău LDL crescut, hipertensiune, boala Parkinson, astmă, boli renale, acnee, sistem imunitar scăzut, artrită reumatoidă, îmbătrânire accelerată, mucus, dezechilibre hormonale grave, obezitate, pietre la rinichi, ulcer.
3. Oul
Nu ai de ce să mănânci ovulaţia unei găini.
O bombă de colesterol! Prea multe proteine.
Boli care vin la pachet cu consumul de ouă: boli de ficat, ficat gras, colesterol rău LDL mărit, boli renale, pietre la rinichi, atacuri de cord, atacuri cerebrale, cancer, diabet.
De ce doar crezi că îţi este bine
Organismul uman suportă foarte multe, poţi ingera multă mâncare proastă şi toxică până când încep să debuteze bolile. Oamenii cred, din păcate, că pot mânca grătare, carne, lapte, ouă, brânzeturi la nesfârşit dar organismul uman acumulează toxine ani şi ani de zile. Organismul uman este slăbit cu fiecare masă pe bază de produse de origine animală. Sângele se umple de toxine, rinichi formează pietre, ficatul se umple de grăsime, arterele acumulează colesterol rău, tensiune creşte, diabetul este o boală la fel de comună precum răceala.
Oamenii obişnuiţi nu citesc mii de studii ştiinţifice, ei mănâncă cum ştiu dintotdeauna, adică nesănătos.
Nu mai trebuie să dovedim nimic! Oamenii sunt bolnavi şi încep să o considere o normalitate. Diabetul, cancerul, boli renale, boli de inimă, toate îmbogăţesc şi ridică în slăvi industria medicală şi industria farmaceutică.
Te ajut să faci alegeri mai bune! Tu trebui să ai doar voinţă.
Oamenii sunt fiinţe spirituale, având la bază bunătatea,răspundem la stări de stres şi tocmai de aceea răspundem şi la terapii. Oamenii au trăit în natură şi s-au hrănit din natură dar acum trăiesc între betoane, stres, aglomeraţie şi se hrănesc cu animale crescute intensiv cu hormoni de creştere, în locuri supra aglomerate şi mizerabile, bătute şi stresate până îşi dau ultima suflare. Aceasta este cărniţa din farfuria ta. Omul este singura specie care pur şi simplu îşi distruge propria casă, planeta Pământ. Omul este singura specie care îşi distruge singura sursă de hrană adevărată, pământul şi natura.
Oamenii sunt construiţi să trăiască în comuniune cu natura, nu să o distrugă. Cât de greu este să înţelegem că natura a fost dintotdeauna casa oamenilor. Betoanele şi blocurile au apărut mult mai târziu.
Pădurea pentru mine
Mie îmi pare foarte rău pentru faptul că în câţiva ani nu voi mai putea practica terapia mea preferată, baia de pădure.
Mereu am simţit că o plimbare în natură, pe munte, prin pădure reprezintă pentru mine o terapie foarte plăcută. Dintotdeauna m-am bucurat de atmosfera liniştită a pădurii, de aerul curat şi oxigenat, de peisajele superbe, de miresmele florilor şi plantelor, de ciripitul păsărilor. Pădurea m-a ajutat mereu să mă liniştesc. În pădure mă simt atât de liberă, descătuşată de betoane şi zgomot, deconectată de la problemele zilnice. În pădure pot să fiu pur şi simplu mai aproape de mine.
Recomand această terapie şi cuplurilor deoarece în pădure ascultăm diferit, ne exprimăm diferit, suntem într-o altă stare, o stare mult mai liniştită decât de obicei.
Baia de pădure
Terapia prin baie de pădure a fost dezvoltată în Japonia în anii 1980 și a devenit o piatră de temelie pentru stimularea sănătății și a procesului vindecării.
În japoneză, shinrin înseamnă „pădure’, iar yoku „baie’. Deci, shinrin-yoku ar presupune o baie în atmosfera pădurii. Ca şi componentă esențială a medicinei preventive și curative Shinrin-Yoku este o practică japoneză tradițională de imersiune în natură prin toate cele cinci simțuri.
În Japonia, începând cu anul 2004, s-au efectuat foarte multe studii pentru a investiga efectele mediilor forestiere, ale pădurii asupra sănătății umane. Chiar s–a dezvoltat o nouă știință medicală numită Medicina Forestieră, o știință inter-disciplinară, aparținând categoriilor de medicină alternativă, medicină de mediu și medicină preventivă, care cuprinde efectele mediilor forestiere asupra sănătății umane.
În Germania, pentru prima dată în Europa, pe bază științifică se dezvoltă și se cultivă păduri de vindecare în zona Mecklenburg – Vorpommern. De asemenea, în spațiul din Marea Baltică Heringsdorf, Germania a depășit un rol de pionierat și a înființat deja o primă stațiune balneară bazată cu indicații de baie de pădure.
Datele raportate în literatura de specialitate privind componentele curative ale băii de pădure se referă la următoarele efecte:
1) funcția sistemului imun (creșterea celulelor natural killer/prevenția cancerului);
2) sistemul cardiovascular (hipertensiune/boala arterială coronariană);
3) sistemul respirator (alergii și boli respiratorii);
4) depresie și anxietate (tulburări de dispoziție și stres);
5) relaxare mentală (tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate);
6) sentimentul de „venerație” (creșterea sentimentelor de gratitudine și altruism);
7) ipoteza reducerii stresului a lui Ulrich( ipoteza conform căreia capacitatea oamenilor de a se recupera din situaţii de stres este mult mai mare prin expunerea la spaţii verzi).
6) ipoteza biofiliei a lui Kellert și Wilson(tendinţa înnăscuta a oamenilor de a căuta legături cu natura și alte forme de viaţă).
Cuvânt de încheiere
gustare vegană pe munte, iarna
În ultimii ani am distrus iremediabil( adică fără şanse de reîmpădurire!) peste 80% din pădurile globului pământesc.
O mare parte din pădurile amazoniene sunt distruse pentru a cultiva soia modificată genetic ca hrană pentru vite. Aceea soia este exportată pe tot globul, mai ales în Europa. Astfel fiecare om care bea lapte şi consumă carne este vinovat de distrugerea planetei. Şi consumul local nu face diferenţă mare, vitele fiind cele mai mari producătoare de gaze de seră printre care metan. Nu, nu contează că este vaca de la ţară care paşte liberă pe păşune.
Sigur, nepăsarea nu este uşor de tratat deoarece este nevoie să citim, să ne informăm corect, să ne hrănim cu vegetale ca să vedem pur şi simplu cât de bine ne putem simţi la orice vârstă, iar oamenii sunt reticienţi la lucruri care nu fac parte din tradiţiile greşite moştenite din familie.
Poate dacă ne-am hrăni cu vegetale, am înceta să mai trăim cu animale moarte şi medicamente, dacă ne-am respecta organismul, am respecta natura, am mai merita o şansă pentru a mai trăi frumos pe această planetă.
Mănâncă ca să trăieşti! Nu trăi ca să mănânci. Respectă dreptul la viaţă al tuturor fiinţelor.
Cu drag,
Enikö Pal,
specialist nutriţie, fitoterapeut, om iubitor de natură şi animale
Dacă avem sau nu multe alimente vegane în magazine este o afirmaţie controversată. Depinde cu ce comparăm. Dacă comparăm cu alte ţări, nu ne putem lăuda. Dacă comparăm, în schimb, cu ce găseam în trecutul apropiat, gen câţiva ani în urmă, găsim multe produse vegane din toate categoriile, atât alimentare cât şi nealimentare.
Ca idee, găseşti tot ce îţi trebuie ca să mănânci vegan. Spun acest lucru mai ales celor care caută o scuză pentru alimentaţia lor greşită în faptul că nu ar găsi alimente vegane. Sau mai bine spus că nu ar găsi alimente vegane în mod uşor, ceea ce este din nou greşit. Practic este vorba doar de indiferenţa grosolană. Încerc să aduc în lumină partea pozitivă dar a spune că mănânci animale şi lapte pentru că nu găseşti produse vegane în magazine, este indiferenţă totală.
Apoi se mai pune problema preţului, temă despre care voi scrie în alt articol, complet dedicat.
În principiu este la fel ca şi preţ sau chiar mai scump, să te îndopi cu animale moarte şi lapte matern de vacă, oaie, capră decât să mănânci vegetale hrănitoare şi sănătoase.
De ce nu îmi place să merg în marketuri
Marketurile sunt tot mai pline de preparate de post sau certificate VEGAN. Acesta este un lucru bun.
Oribil este că te apucă senzaţia de vomă când intri în majoritatea marketurilor.
Oamenii umblă ca nişte zombi, unii abia se târăsc, şi împing cărucioare pline cu vârf şi îndesat de cadavre, grăsimi, bucăţi de carne, animale tocate, chestii cu sânge şi tot felul de aşa zise preparate din animale moarte de cine ştie când.
De multe ori am pornit cu un scop bine definit la un market, am intrat şi…am văzut iadul şi oamenii care fac iadul. Moarte, sânge, durere, chin, luptă, frică, război, boală, toate se află în market la partea de cadavre. Acolo unde oamenii stau la rând şi cer animale moarte şi li se pare dreptul lor să ia viaţa acelor animale, să distrugă vieţi, să ţină sclavi şi mai presus de toate: SĂ UCIDĂ!
Practic oamenii au o activitate principală bine definită: să ia vieţi care nu le aparţin.
Şi animale moarte se află în toate ambalajele acelea din marketuri. Nu vă găsiţi scuze, laptele însemnă tot moarte.
Şi oamenii care stau la rând la morgă, raionul de cadavre din marketuri, sunt parcă morţi din interior. Salivează după bucăţi cadaverice. Ceva mort aduce moarte. Şi de curiozitate să vă uitaţi la ei, sunt palizi, bolnavi şi nefericiţi, sunt exact ceea ce mănâncă. Şi oamenii învârstă, abia mişcă dar încă îşi dau banii pe ucis animale şi pe medicamente. Oamenii tineri, care nu vor să accepte schimbarea şi tânjesc numai după vărsare de sânge. De ce aveţi copii dacă le distrugeţi viaţa cu ceea ce le daţi de mâncare?
Nu vă judec. Vă întreb direct.
În secolul XXI, secolul informaţiei şi tehnologiei, este interzis să fii prost!
Am văzut oameni bogaţi care erau mai proşti decât noaptea, scuza lor era că aveau bani şi au spus că la fiecare masă trebuie să fie compusă doar din carne. Am văzut oameni care câştigau mult sub medie şi scuza lor pentru a mânca carne era că..erau săraci.
Şi pe toţi îi vezi în market împingând din greu la cărucioare pline exclusiv cu produse de origine animală.
Sau trăgând la un coş care dă pe afară, doar cu alimente de origine animală, ei gâfâind că nu îşi mai pot duce burta plină de animale putrezite de decenii în intestinele lor.
Fie bogaţi, fie săraci, fie cu venituri medii, oamenii vor să fie bolnavi. Şi asta se vede în market când ei pot să aleagă între un produs de origine animală şi unul de origine vegetală.
Şi atunci o să spună că rolul animalelor este să ajungă în burta lui. Şi atunci spuneţi că oamenii nu vor să fie bolnavi? Nu vor să fie zombi şi gunoaie. Când pur şi simplu le şi place să mănânce animale!
Şi când îi vezi în market cum manevrează bucăţile de carne, ţi se face scârbă şi te mai întrebi încă o dată: oamenii nu sunt oare cea mai de gunoi specie de pe planetă?
Dominant, în proporţie de 90% la partea alimentară din marketuri sunt produse de origine animală sau care au în compoziţie produse de origine animală. Asta cer oamenii!
Şi este din ce în ce mai groaznic şi terifiant să intri în market chiar şi să îţi iei numai o cutie de lapte vegetal.
Intri în magazine mai prietenoase cu veganii, este adevărat, încerci. Dar cum rămâne cu oamenii? Cum rămâne cu miliardele de tone de carne din marketuri, animale înseminate artificial de către oameni, crescute şi ucise în chinuri tot de către oameni pentru oamenii care stau la rând să cumpere cadavre.
Speranţa moare ultima. Dar din păcate generaţia tânără a preluat aceeaşi obiceiuri alimentare toxice şi violente ca şi generaţia învârstă.
Şi la fel de toxic şi mizerabil îţi cresc şi copii: CU CARNE. Cu moarte
Concluzie: ce îţi provoacă greaţă în marketuri? Carnea. Dar cine cere carne, carne, carne, carne….
Se spune că oricum eşti condamnat să te îmbolnăveşti, să devii sclavul industriei farmaceutice până când îţi vei da ultima suflare.
Dar dacă nu este aşa? Dacă putem schimba inclusiv cursul geneticii?
Dacă ne-am hrăni mai sănătos?
De obicei scriu despre ce să mâncăm mai sănătos, ce superalimente să introducem în alimentaţie pentru o sănătate de fier, cum să trăim în armonie cu natura şi să evităm bolile de orice natură.
Deoarece mulţi oameni găsesc greu să adopte obiceiuri noi sănătoase voi scrie în acest articol cum poţi face ca sigur să dezvolţi o mulţime de boli care îţi vor face viaţa mai grea şi dureroasă în timp destul de scurt.
Atunci când scoţi din viaţa ta un obicei sau un aliment nesănătos pentru totdeauna, vei găsi imediat un înlocuitor sănătos. Sunt convinsă că mulţi oameni trăiesc cu impresia că o alimentaţie sănătoasă trebuie să conţină în fiecare zi lactate , carne şi ouă. Că trebuie să fim abonaţi la farmacie ca să supravieţuim. Că mereu trebuie să mergem la spital şi la medici şi că trebuie să distrugem natura deoarece până când trăim noi este în regulă. Şi cel mai important, oamenii sunt spălaţi non-stop pe creier de către mass media. Oamenii inteligenţi îşi caută surse de informare corecte şi reale, nu se lasă spălaţi pe creier de reclamele de la TV, de reclamele de la radio, de toate mizeriile şi minciunile ordinare ce le promovează industria cărnii şi a laptelui dar mai ales industria farmaceutică, cel mai mare beneficiar al prostiei umane.
Care sunt obiceiurile tale sigure 100% către boli şi dureri?
Consumul de lapte după înţărcare,adică după ce nu mai suntem alăptaţi la sânul mamei. Câţi oameni beau lapte de la alte specii de animale? Foarte mulţi! La fel de mulţi oameni suportă consecinţele consumului de lapte.
Din punct de vedere genetic specia umană nu poate digera optim laptele. Din simplul motiv că nu mai avem nevoie de lapte de la alte specii! Medicina o numeşte intoleranţă la lactoză. Oamenii inteligenţi o numesc: nu eşti viţel, viţică, ied, miel ! Eşti om şi nu trebuie să sugi laptele din faţa celor cărora le aparţine. Crampe, balonare, diaree, constipaţie, sunt consecinţe ale consumului de lactate.
Consumul de lapte de la alte animale provoacă bărbaţilor cancer de prostată şi femeilor cancer ovarian. Studiile demonstrează că oamenii nu au nevoie de hormonii din lapte. Doar puiul speciei de la care bei tu laptele are nevoie de hormonii respectivi.
Boli de inimă. Îţi sună cunoscut? Cauză: consumul de lapte şi lactate.
Hipertensiune, atât de comună! Dar nu din coincidenţă se confruntă cu ea oamenii care consumă lapte şi lactate. Desigur şi carne. Deoarece acestea sunt surse de colesterol. Vegetalele nu au colesterol.
Fiecare cană de lapte creşte cu 30% riscul de a dezvolta boala Parkinson! Când bei paharul acela de lapte în fiecare zi să te gândeşti cum o să tremuri peste câţiva ani.
Fiecare cană de lapte creşte cu 60% rezistenţa la insulină, practic un drum sigur şi scurt spre diabet!
Astmul este o afecţiune tot mai comună şi se asociază direct cu consumul de lapte şi carne.
Ştiţi mizeria aceea pe care încă o credeţi, că laptele este bun pentru oase, păcat că o ştiţi. Consumul de lapte şi lactate este cel mai sigur drum spre osteoporoză. Iar industria farmaceutică colaborează cu industria lactatelor iar tu eşti pacientul fraier care le dai bani. În loc să bei un lapte de ovăz, orez, caju, soia, migdale, spelta, alune, mei, hrişcă etc.
Consumul de lapte provoacă cele mai grave forme de acnee. Oamenii încercă să o înlăture cu chimicale de sinteză, în timp ce beau lapte în fiecare zi. Dacă s-ar înţărca în scurt timp pielea lor ar fi altfel.
Şi un subiect sensibil: imunitatea. Mai ales că acum avem nevoie de ea la maxim, în plină pandemie de Covid.
Imunitatea ne poate apăra de multe boli, ne poate scăpa de multe durei, ne poate face viaţa mult mai bună. Dacă nu avem imunitate viaţa poate deveni un coşmar, dureri zi şi noapte, stare de rău şi dezvoltarea multor boli. Şi când spun boli, este de rău.
Poftă bună la paharul de lapte şi la felia de caşcaval alături de următoarele în scurt timp:
mucus, constipaţie, pietre la rinichi( interesaţi-vă cât de tare doare această afecţiune), diabet (nu este genetic, este că bei lapte!), scleroză multiplă, astm, boli de inimă, hipertensiune, cancer ovarian, cancer de prostată, obezitate, osteoporoză, vaginite, ulceraţii, îmbătrânire accelerată.
Şi acum stai şi meditează: de ce bei lapte….
Răspunsul: pentru că vrei să te afli pe drumul sigur spre boală.
Dacă citeşti acest articol, alege laptele vegetal, mai delicios, mai ieftin, sănătos( nu pot spune MAI SĂNĂTOS deoarece laptele de origine animală este 100% nesănătos), prietenos cu planeta, cu natura, cu animalele şi nu vine la pachet cu nici o boală.
Devin-o mai inteligent pe măsură ce te informezi din surse corecte şi reale.
Sănătatea este dreptul fiecărui om, atâta timp cât trece de nivelul „spălat pe creier” de tradiţie, mass media şi industria sclavagismului.
Iar celor care spun că oamenii au băut mereu lapte de la alte animale vă doresc un drum bun spre boală şi mulţumim că ne distrugeţi planeta.
Un studiu efectuat pe 2000 de persoane consumatoare de lapte de origine animală a demonstrat că acestora le este afectată gândirea deoarece oamenii din punct de vedere genetic nu pot digera optim laptele de la alte animale, anumite componente din lapte se depun pe legăturile neuronale, astfel creierul nu mai funcţionează optim. Oamenii nu mai pot digera nici laptele propriei specii după vârsta de aproximativ 3 ani.
Din păcate o mare parte a populaţiei globului nu mai doreşte să îşi schimbe părerea despre consumul de lapte tocmai pentru că deja este afectată la nivelul creierului. Ei îşi cresc copii în aceeaşi prostie. Noi ne pierdem planeta. Industria farmaceutică şi industria sclavagismului pentru lapte au de câştigat iar în final toţi o să pierdem deoarece Terra este încă singura planetă locuibilă.
Autor: Enikö Pal, consultant nutriţie şi fitoterapie
Legat de carne sau „principala sursă de proteine animale“, după expresia preferată a multora, s-ar putea discuta enorm. Şi, poate că, nu întâmplător, căci aici este esenţialul punct de pornire al periplului nostru prin ,,universul Alimentaţiei Naturale“ – în fapt, punctul nodal în jurul căruia gravitează orice discuţie legată de hrana naturală a omului. Primul pas în redescoperirea acestui mod natural de nutriţie tocmai acest aspect primordial îl implică: renunţarea la carne, adică evitarea „sacrificării“ animalelor, deci, mai simplu şi limpede spus – oprirea uciderii unor fiinţe vii, aflate, asemenea organismului uman, pe propriul lor drum de experienţă şi Viaţă, cu senzaţii şi trăiri reale. Pentru marea majoritate a oamenilor, revenirea la o hrană naturală, sănătoasă, implică reamintirea sensului acestui simplu gest alimentar: acela de a introduce reflex „concentratul de proteine“, adică bucata de carne. Privind flămânzi friptura, deseori se uită viaţa ce a animat cu foarte puţin timp în urmă şi acea bucată ,,gustoasă“ şi „nutritivă“.
Se uită că, indiferent de circumstanţe (exceptând, evident, situaţiile extreme, de „legitimă apărare“), luarea vieţii unei fiinţe, chiar inferioare pe scara evolutivă, se cheamă tot crimă, şi NU sacrificiu (adică „oficiu sacru“ sau „sacră facere”, dat de nevoia absolută la subzistenţă, aşa cum se întâmpla odată – ceea ce, în prezent, omului modern, înconjurat de o multitudine de facilităţi de vieţuire, şi, în curs de spiritualizare, acest sacrificiu al regnului animal i-a devenit absolut inutil şi gratuit).
A venit vremea unei veritabile regăsiri a speciei umane prin Redescoperirea adevăratului OM, aflat în armonie cu întreaga Natură. Căci, în ultimă instanţă, omul nu poate stăpâni Natura – subordonare ce creează automat deficite şi dezechilibre, deja clar perceptibile astăzi, acesta fiind „obligat“ să colaboreze cu ea, printr-o reală armonizare, în vederea realizării dezvoltării sale, atât la nivel de specie, cât şi individual. Această abordare, mai degrabă filozofică, legată de consumul de carne, are rostul său în economia lucrării, căci nu putem vorbi de dezvoltarea ştiinţei, a evoluţiei materiale şi spirituale umane, fără o Nouă Atitudine faţă de tot ceea ce ne înconjoară – un nou mod de a Privi Lucrurile. Atâta timp cât vom continua să căutăm să subjugăm şi să dominăm natura, să profităm continuu de pe urma ei, să folosim minunatele şi utilele descoperiri tehnologice în scopuri ce promovează plăcerea în dauna sănătăţii, să vedem în regnul animal doar „surse de proteine de calitate superioară“ şi materie primă pentru sucurile digestive – OM-ul real nu se va putea exprima cu adevărat, în Adevăr.
Acesta nu-şi va putea dezvolta la modul real, calităţile umane, promovate prin integritate şi responsabilitate individuală.
Tratat pentru alimentaţia naturală a omului
A venit timpul să renunţăm la consumul de animale şi lapte în favoarea sănătăţii noastre, bunăstării planetei şi un viitor mai puţin sumbru. A venit timpul să ne pese! A venit timpul să învăţăm că alimentaţia omului nu trebuie să conţină vărsare de sânge. Carnea unui animal înseamnă crimă, indiferent în spatele căror tradiţii vrem să ne ascundem. Carnea unui animal însemnă boală pentru om.
A consuma carne este o povară, de unde fac rost de o bucăţică bună de animal din specia x sau y, să prepar o tocană sau un grătar toxic de calitatea întâi. De unde să cumpăr cea mai bună carne tocată care are cât mai puţine tumori canceroase în ea? Cât mai puţin puroi şi antibiotice? Dacă ai ştii ce este în carnea tocată sau în mezeluri le-ai mai mânca? Cu siguranţă ai voma până ai intra în comă.
Se apropie Paştele, altă sărbătoare criminală. Se plâng oamenii despre cum o să facă rost de cadavre cât mai prospete de pui de oaie, fiinţe blânde şi nevinovate. Ştiu oameni care în viaţa lor nu au mâncat miel şi nu s-au plâns. Dar nu s-au plâns de nimic din ceea ce se plâng carniştii bolnavi şi încărcaţi de vibraţii joase, de la animale moarte.
Nu vă mai plângeţi că găsiţi puroi şi alte mizerii în carne, noi, veganii, nu ne plângem.
Voi carniştii toată ziua vă plângeţi de calitatea scăzută a cadavrelor din magazine. Doar nu credeţi că cineva sacrifică animalul instant, atunci când cereţi, în spatele marketului. Ahhhh nu, voi credeţi că animalul se sinucide cu cel mai mare drag pentru voi. Şi mulţi oameni cred cu siguranţă că produsul numit carne creşte peste noapte la raftul supermarketului.
Suntem cinici, plătim ca animalele să fie închise pe viaţă, până la moartea sumbră care le-o asigurăm prin a plăti oamenii care înnebunesc în abatoare. Suntem o specie interesantă, pretindem că suntem atât de buni dar de fapt suntem cea mai malefică specie poate chiar din Univers. NU dăm nici doi bani pe viitorul copiilor noştri dar pretindem că ne pasă. Ne pasă să le distrugem sănătatea şi viitorul şi suntem foarte dedicaţi acestui aspect.
Niciodată nu o să simţiţi ce înseamnă să fi uman până când nu o să renunţaţi la cel mai toxic aliment pentru organismul uman: carnea. Până când nu vă dezintoxicaţi de energia negativă acumulată din suferinţa şi moartea altora, nu o să cunoaşteţi valorile umane pure.
Ideea este de încerca să renunţăm la carne înainte de a spune NU vreau sau de a găsi scuze precum proteinele, calciu şi fierul.
Suntem toxici deoarece ne alimentăm cu toxicitate. Renunţă la carne, nu te mai hrăni cu moartea altora.
Nu contrazice niciodată un vegan deoarece noi am trăit şi în lumea toxică a consumului de produse animale, ştim despre ceea ce vorbim.
Vrei să fi mai bun de sărbători? Papă nişte legume sau o friptură din proteină de mazăre şi lasă animalele în pace.
Pe lângă măsurile luate de fiecare stat în parte, trebuie să luăm şi măsuri personale. Faptul că nu credem în existenţa unui virus, nu ne oferă dreptul de a lua în derâdere măsurile luate de către semenii noştri.
Această idee ia naştere din postările gen: dar câţi oameni mor de gripă obişnuită, dar câţi copii sunt avortaţi, dar câţi oameni mor de foame, pe aceia nu îi numără nimeni, aceea nu este pandemie?
Sună palpitant, dar cred că majoritatea nu dau nici doi bani pe oamenii care mor de foame, la propriu, în ţările subdezvoltate. Cred că pe cei care mănâncă un porc şi o jumătate de vită pe săptămână, chiar nu îi interesează nimic pe această lume decât să se îndoape şi să facă rău în jurul lor. Am avut un astfel de vecin, împuşca câini de hobby.
Aş spune că toată situaţia mondială actuală ar trebui să ne facă mai umani, dar este o aşteptare în neant. Primul lucru pe care îl face omul nepăsător este următorul: iese la grătar. Sigur, nu este nici o problemă, din simplul motiv că sunt nepăsători. Şi cea mai mare problemă este ceea ce mănâncă.
Din păcate dacă planeta se scutură un pic de râia acesta numită omenire, nu se va scutura doar de nepăsători, nu se va scutura doar de oamenii răi, nu se va scutura doar de monştrii. Şi acest lucru nu sună bine deloc. De aceea sperăm la ceea este mai bine după ce trece această pandemie şi să lăsăm animalele în pace. Nu mai scoateţi teorii conspiraţionale precum că virusul, coronavirus, nu îşi are originea în consumul de produse de origine animală. Nu vă mai minţiţi pe voi, ca fraierii, nu vă mai minţiţi copii! Nu vă mai bateţi joc de această planetă, de natură, de animale, de oameni, nu vă mai bateţi joc!
Sigur, prima replică a unui om cu gândirea limitată este: eu am evoluat, mănânc de 5 ori pe zi carne.
Până la urmă doar faptul că este legal să consumi animale, este legală mizeria de a ucide, nu îţi dă dreptul să distrugi prezentul şi viitorul a unor oameni care văd alte plăceri în viaţă decât să se îndoape cu animale ucise în chinuri groaznice. Agricultura animală distruge planeta şi sper ca într-o zi să nu înghită nimeni nici un gram de carne fără această replică.
Şi ce mâncăm în carantină?
Vreau de fapt să spun ce nu mâncăm: cadavre de animale, indiferent de specie, nu le mâncăm. Din moment ce carnea este sursa declanşării virusului, considerăm că pot să aibă COVID, oricum animale moarte de acum 10 ani, congelate şi decongelate de câteva ori, sigur au viruşi şi paraziţi urâţi.
Nu mai sugem lăptic, deoarece nu mai avem nevoie să sugem lăptic, nu poţi lua laptele unui pui şi apoi să îi omori mama şi să o mănânci. Şi nu mai mâncăm nici ovulaţia găinii, un pui nenăscut, apoi o ucidem pe mama puiului şi îi prăjim cadavrul în propriul pui bătut cu furculiţa. V-aţi prins , da? Omul nu este chiar cea mai docilă fiinţă. Dar aşa este tradiţia, să fi bun, să nu ucizi dar să faci şniţel cadavrul mamei în propriul pui nenăscut. Şi nu este deloc o laudă să areţi că găteşti animale moarte. Este chiar o ruşine.
În carantină ai timp să meditezi: este corpul tău un tomberon de cadavre ale unor fiinţe chinuite de la naştere până la moarte, care încă trăiau şi aveau ochii deschişi în timp ce le tranşau. 90% din animalele ucise sunt vii şi au ochii deschişi când sunt tranşate.
Întrebare: oare de ce oamenii caută fericirea când ei mănâncă de câteva ori pe zi carne şi asimilează ce a simţit animalul când a fost ucis?
Răspunsul la : ce mâncăm în carantină? este simplu: vegetale. Vegetale sub toate formele care vă plac, doar nu mai ucideţi fiinţele necuvântătoare deoarece sunt singurele care ne fac mai umani….pe cei care nu le mâncăm.
Altfel toată viaţa voastră este o carantină, corpul vostru este într-o carantină continuă.
Dacă nu vă descurcaţi, citiţi o carte, un ghid. „Ghidul bobocului Vegan” poate fi comandat din secţiunea contact a site-ului,
Există atât de multe alimente pe care le putem consuma, milioane de alimente de bază, combinate rezultând miliarde de alimente absolut delicioase şi sănătoase. Totuşi oamenii se rezumă la a consuma doar câteva produse, iar o parte consumă o varietate de până la 3 – 4 tipuri de carne şi un singur tip de lapte. Vorbesc despre realitatea de zi cu zi a multor oameni.
Urmăm tradiţii îngrozitoare şi josnice ale strămoşilor noştri. Dacă ei îşi ucideau cu sânge rece prada, mai puţin asiaticii, ei o mănâncă animale vii, oare de unde ajunge pe raftul magazinului carnea noastră cea de toate zilele?
Click pe titlu sau apasă butonul de mai jos pentru a citi articolul în întregime. ↓
Cu mulţi ani în urmă am avut un obicei foarte urât şi greşit, îmi făceam cumpărăturile alimentare la morgă. Şi atunci, ca şi acum, morga era un magazin plin doar cu diverse cadavre sau era acea parte rece şi naşpa dintr-un market unde sunt expuse bucăţi cadaverice mai roz sau mai maro, unde unele animale sunt moarte de ani şi ani de zile.
Eram şi eu spălată pe creier, ca o mare parte din lume, de tradiţie şi medicina care spune că trebuie să mănânci mortăciuni ca să ai proteine în alimentaţie. Eram şi sclava gustului, din păcate. Ştim cu toţii că renumitele mezeluri sunt preparate cu chimicale care ne fac să devenim dependenţi de ele.
Ideea este că mănânci mizerii şi cadavre dar te mai trezeşti şi la realitate! Te muţi de acasă, începi să alegi ceea ce mănânci, veganismul nu este scump deloc, sănătatea odată pierdută este o cauză greu de recuperat. Dar cui îi pasă când este tânăr, nu citeşte, nu se informează şi încă nu îl doare fiecare părticică a corpului.
După ce am încetat să mai îmi fac cumpărăturile la morgă am realizat că viaţa este chiar minunată. Am renunţat în acelaşi timp şi la ouă (ovulaţia găinii) şi m-am înţărcat, adio lapte. Hai că aşa mai merge viaţa!
Apoi raionul cu cadavre a început să îmi provoace greaţă. Wow, ce spălată pe creier am fost. Să mănânc eu animale moarte şi să spun că iubesc animalele. Eram tâmpită, proastă sau nebună sau eram greşit informată?
Sclavagismul modern, sclavii cărnii
După atâţia ani în care nu am consumat absolut nimic de origine animală mă uit la raionul de morgă când merg la cumpărături şi văd oamenii cum stau la rând şi cer o bucată de cadavru din X, o bucată de cadavru din Y, un preparat din cinci feluri de cadavre. Te apucă greaţa, voma, nervii, este o nebunie că îi vezi că au o vârstă şi încă consideră normalitate să mănânce animale. Din păcate îşi cresc copii exact în acelaşi spirit malefic şi cadaveric, îi pun pe copii să îşi aleagă mixul de cadavre. Şi acei copii reprezintă următoare generaţie care trăieşte hrănindu-se cu moartea altora şi moartea planetei. Sunt educaţi de către părinţi, nu este alegerea lor proprie. Copii adoptă comportamentul părinţilor, iar dacă mai sunt şi lăudaţi că au mâncat cărniţa de viţel, puişor, purceluş, acel copil este condamnat la toate efectele negative ale acestei alimentaţii, când pur şi simplu putea să mănânce produse de origine vegetală. Dar repet, nu este alegerea benevolă a copilului, este spălare pe creier.
Nu contează efectul asupra sănătăţii, putem să scriem cărţii de mii de pagini despre cât de mult rău face consumul de produse de origine animală. Contează faptul în sine, în secolul XXI oamenii mai merg la cumpărături la morgă. Şi stau acolo, sclavii tradiţiei, chimicalelor de sinteză şi medicilor, îşi umplu căruciorul de cumpărături cu multe kilograme de cadavre, că ei doar aşa ceva mănâncă. Apoi se miră că sunt bolnavi și nu știu cu ce să se mai trateze! Când mănânci o sumă de cadavre devii un cadavru care mai mişcă puţin; mai mult sau mai puţin. Că doar ceva mort cu siguranţă nu mai mişcă deoarece nu mai are energie, viaţă şi astfel din logică derivă că produsele din carne nu o să dea energie organismului uman.
Uitaţi-vă de curiozitate când mergeţi la cumpărături, cum stau oamenii la rând la morgă. Un lucru care nu este normal se practică totuşi. Este lipsă de educaţie, lipsă de compasiune, lipsă de interes, lipsă de etică, lipsă de UMANITATE.
Omenirea duce lipsă de umanitate. Mergi să cumperi animale ucise de către alţi oameni, mergi acasă şi tai bucata de cadavru în felii apoi o pui pe grătar şi sărbătoreşti ceva. Sărbătoreşti prin moartea altcuiva. Ce tâmpenie! Sărbătoreşti zile de naştere, nunţi, botezuri, bucurii prin moartea brutală a unor fiinţe nevinovate şi le mănânci corpurile moarte. Ce bine că am devenit vegană şi dacă voi avea copii vreodată cu siguranţă nu o să îi spăl pe creier să mănânce animale.
Am ajuns să îmi fac cumpărăturile online doar pentru a evita cât mai mult oamenii bolnavi din toate punctele de vedere care salivează în faţa vitrinei frigorifice pline de cadavre. A evoluat omenirea? Eu zic că s-a dus naibii. Omul are din ce în ce mai multă putere pe care o foloseşte din ce în ce mai greşit.
Mă supără când văd oameni care spun că sunt deştepţi, dar îi văd stând la rând cu toată lumea pentru bucăţile de animale moarte. Omenirea este o cauză pierdută deoarece oamenii de rând adoră violenţa şi o ung în strat gros pe pâine, unsoare, pateu, brânză. Oamenii cu venituri mai mari îşi permit o violenţă mai scumpă, foie gras de exemplu. Iar de la morgă îşi iau numai preparate scumpe, fără urme de soia. Dacă le spui despre veganism vei remarca că se vor revolta, iar majoritatea nu cunosc termenul.
Mai este supermarketul acela vechi de când lumea unde morga este cea mai încântătoare pentru marii devoratori de cadavre. O jumătate de porc, vă rog! Şi îţi alegi din jumătăţile de porc care atârnă cu capul în jos şi unele jumătăţi de porc au ochiul deschis. Şi bagă în ei o jumătate de porc în timp destul de scurt.
Este horror! Trăim într-un film de groază terifiant numit: OMUL consumator de carne în secolul XXI. Consumator de produse de origine animală şi de produse testate pe animale. Din păcate într-o lume pe care a modificat-o genetic în aşa fel încât să distrugă repede şi sigur echilibrul naturii, atât animale cât şi vegetale.
Şi atunci ce vrem noi să schimbăm? O astfel de societate? Din păcate răspunsul este da.
Piaţa de mezeluri vegane este în creştere în Romania şi sunt convinsă că merge înspre bine, dar oamenii vor să servească tot boli de nutriţie şi violenţă. Dacă îţi place mâncarea gen fast-food sau junk-food poţi alege liniştit varianta vegetală. Mănâncă sănătos sau mai puţin sănătos dar lasă animalele în pace! Mănâncă alimente fără aromă naturală de violenţă.
Poate într-o zi, când omenirea o să merite Pământul, uciderea unui animal o să fie o faptă ilegală, raionul de morgă o să fie o amintire urâtă, iar pe Pământ va domina pacea. Pacea începe din farfuria fiecărei persoane. Devin-o vegan! Treci pe lângă raionul de carne fără să îţi pară rău vreodată, iar într-o zi vei realiza că a fost un comportament anormal pentru specia umană.
Deocamdată MinoritateA are dreptate dar MajoritateA este extrem de bine spălată pe creier.
Poate reconsideri ce mănânci acum și faci o schimbare în alimentaţie!
Se spune că obişnuinţa este a doua natură. Dar
acest aspect nu este o scuză pentru sclavagism sau atrocităţile pentru care
plătim zilnic. Obişnuinţa poate să devină nu aspect bun, nu trebuie să ucidem
tot ce este în jurul nostru doar fiindcă nu vrem să fim deschişi spre alt stil
de viaţă şi alimentaţie.
Până la un moment dat toţi oamenii ar semăna
între ei, toate acestea până când oamenii încep să se judece între ei. Cei care
nu mănâncă câini îi condamnă pe cei care o fac, cei care mănâncă animale moarte
îi condamnă pe cei care le mănâncă vii, cei care nu lovesc animalele îi
condamnă pe cei care o fac! Şi cei care lovesc animalele, mai ales în ferme, o
fac tot pentru cei care nu le lovesc dar ulterior le mănâncă corpurile moarte
şi chinuite în bătăi groaznice.
Dacă întreb: ce părere aveţi despre sclavagism?
O să spuneţi că a fost groaznic, că nu trebuia
să se întâmple, că nu a fost corect şi că nu ar trebui să se repete.
Dacă întreb: de ce ai sclavi?
O să spui că aşa este normal şi că mergi cu
majoritatea, deşi majoritatea este într-o confuzie maximă şi o nepăsare
nesimţită. Trăim cu informaţia în faţa noastră, trebuie doar să fim umani.
Eu am ales să nu merg pe calea greşită, ca
majoritatea oamenilor. Am ales să nu mai plătesc oameni ca să ucidă pentru
mine. Eu văd dincolo de carnea de la raft. Eu văd realitatea dincolo de
tradiţii. Creierul meu nu este spălat de consumul de produse de origine
animală, eu am compasiune.
Am vrut să devin medic veterinar şi să salvez
animale, am vrut să fiu un medic care nu îşi mănâncă pacienţii. Din păcate nu
am putut să ajung să fac aceste lucruri.
Citeam pe atunci raportul din studentie a doctoritei Christiane M. Haupt.
Ca studentă la medicină veterinară a mers şi prin ferme şi a scris desigur un
raport. În următoarele rânduri redau o parte din raportul ei.
„Pentru o ȋnghiţitură de carne …
Pe placa de deasupra rampei de beton scrie:
‚Sunt acceptate numai acele animale, care sunt transportate conform legii
pentru protecţia animalelor și care sunt identificate corespunzător‘. La
capătul rampei zace ţeapan și livid un porc mort. ‚Da, unii mor deja ȋn timpul
transportului. Colaps circulatoriu.‘ Ce noroc că mi-am luat vechea jachetă cu
mine. Deși este abea ȋnceputul lui octombrie, este un frig pătrunzător, dar nu
numai frigul mă face să ȋngheț. Îmi ȋndes mâinile ȋn buzunare, forţându-mă să
arăt o faţă prietenoasă și să ȋl ascult pe directorul abatorului, care ȋmi
explică, că de multă vreme nu mai efectuează o verificare a stării de sănătate
a animalelor, ci numai o inspecţie generală. La 700 de porci pe zi, cum ar
putea să meargă altfel? ‚Oricum nu sunt animale bolnave aici. Dacă ar fi, le-am
trimite imediat ȋnapoi, și asta ar costa furnizorul o penalizare semnificativă.
Au ȋncercat acest lucru odată, apoi nu s-a mai repetat.‘ Dau din cap cu
interes– numai să rezist, trebuie să rezist aceste șase săptămâni mă gândesc –,
ce se ȋntamplă cu porcii bolnavi? ‚Există un abator special pentru ei.‘ Aud
despre regulile de transport și cât de importantă este ȋn zilele noastre legea
de protecţie a animalelor. Astfel de cuvinte, rostite ȋntr-un loc ca acesta
sună sinistru. Între timp, o mașină de transport cu două nivele este adusă până
la rampă. Din ea răzbat ţipete și tropote. Detaliile abea se disting ȋn
ȋntunericul dimineții; scenariul are ceva ireal și amintește de reportajele din
război, de șiruri de vagoane cenușii, ȋn care oameni terifiaţi, cu feţe palide
sunt mânaţi către docul de ȋncărcare de către oameni ȋnarmaţi. Deodată mă
trezesc ȋn mijlocul acestei orori. Așa ceva se ȋntâmplă în coșmaruri, din care
te trezești ȋngheţat de transpiraţie rece, terifiat: ȋnconjurată de ceaţa
ȋnvolburată, ȋntr-un frig de gheaţa, ȋn lumina crepusculară murdară a acestui
loc respingător, ȋntre blocuri plate, anonime, din beton, oţel și cărămizi
albe, ȋn marginea unei păduri ȋngheţate; aici s-a petrecut Indescriptibilul,
despre care nimeni nu vrea să știe. Ţipetele sunt primul lucru pe care ȋl aud
când ȋmi ȋncep ziua de lucru, la acest stagiu practic, al cărui refuz ar fi
ȋnsemnat cinci ani de studiu pierduţi și eșecul planurilor mele de viitor. Însă
– fiecare fibră din corpul meu, fiecare gând care ȋmi trece prin minte– ţipa a
negare.
Simt repulsie, dezgust și oroare, dar mă simt
și ȋngrozitor de neajutorată: obligată să văd, fără să pot face nimic, și
forţată să și particip, eventual să mă mânjesc și de sânge. De la distanţă, cum
am coborât din autobuz, m-au izbit ţipetele porcilor, ca o tăietură de cuţit.
Şase săptămâni ȋmi vor ţipa ȋn urechi, oră de oră, fără oprire. Rezistă. Pentru
tine se va sfârși calvarul acesta cândva. Pentru animale ȋnsă, niciodată. O
curte goală, câteva containere frigorifice, jumătăți de porci atârnând ȋn
cârlige se ivesc de după o ușă strident luminată. Totul extrem de curat.
Aceasta este partea frontală. Caut intrarea, este ȋn lateral. Două mașini care
transportă animale trec pe lângă mine, văd siluete galbene de porci proiectate
ȋn ceaţa dimineţii. O lumină palidă ȋmi arată drumul, văd ferestre luminate. Câţiva
pași – și sunt ȋnăuntru. Faianţă albă peste tot. Nimeni ȋnăuntru. Un coridor
alb, – acolo este vestiarul pentru femei. Este aproape ora șapte, mă ȋmbrac:
alb, alb, alb. Boneta ȋmprumutată arată grotesc peste părul meu drept. Ghetele
ȋmi sunt prea mari. Mă ȋntorc târăndu-mi picioarele din nou ȋn coridor, aproape
mă ciocnesc de medicul veterinar. Salutări politicoase. ‚Eu sunt noua studentă
ȋn practică.‘ Înainte să ȋncepem, formalităţile. ‚Puneţi-vă ceva călduros pe
dvs., mergeţi la dl.director și daţi-i certificatul de sănătate. Dr. XX vă va
spune, de unde ȋncepeţi.
‘ Directorul este un domn jovial, care a
ȋnceput prin a-mi povesti despre vremurile bune, când abatorul nu era ȋncă
privatizat. Apoi, din păcate, a terminat cu povestirea și a decis să ȋmi arate
personal ȋmprejurimile. Și așa ajung pe rampă. În dreapta mea, ţarcuri de
beton, ȋnconjurate de bare de fier. Unele sunt deja pline cu porci. ‚Dimineaţa
ȋncepem lucrul la ora cinci.‘ Porcii se agită, ici colo se iau la harţă, câteva
boturi curioase ȋmping printre gratii, au ochi inteligenţi, alții sunt
neliniștiţi și dezorientaţi. O scroafă mare pare că ar vrea să atace o alta;
Directorul ȋnhaţă o rangă și o lovește ȋn cap de mai multe ori. ‚Se mușcă
destul de rău‘, explică el. Jos, mașina de transport a lăsat ȋn jos trapa de
ieșire, porcii din faţă stau ȋmpietriţi ȋn faţa podeţului de trecere și
ȋncearcă să o ia ȋnapoi, ȋnsă sunt ȋmpinși din spate, căci ȋntre timp, un
angajat este deja suit ȋn spate și ȋi lovește cu forţă cu un furtun de cauciuc.
Pe viitor, nu am să mă mai mir, când voi vedea numeroasele dungi roșii pe
carcasele de porci. ‚Electrocutarea a fost interzisă pentru porci‘, spune
directorul. Câteva animale ȋndrăznesc să facă ȋmpleticindu-se nesigure primii
pași, apoi restul le urmează. Unul alunecă cu piciorul ȋntre clapetă și rampă,
revine sus, schiopătează mai departe. Se află cu toţii din nou ȋntre gratiile
de fier, care ȋi duc inevitabil ȋntr-un ţarc ȋncă gol. La fiecare cotitură,
animalele se ȋmpotmolesc și creeaza blocaje. Angajatul este furios, urlă la
animalele rămase ȋn urmă, care panicate ȋncearcă să sară peste tovarășii lor de
suferinţă. Directorul clatină din cap. ‚Lipsit de creier. Chiar fără creier. De
câte ori v-am spus, că nu ajută să ȋi loviţi pe cei din spate!‘ În timp ce urmăream
ȋmpietrită acest spectacol – sigur nu este adevărat – visezi –, directorul se
ȋntoarce și salută șoferul unui nou transport de animale, care este așezat
lânga celelalte, și se pregătește să descarce. Aici operaţiunea merge mult mai
repede, ȋnsă cu mult mai multe ţipete ale animalelor, și ȋnţeleg rapid și de
ce: ȋn spatele porcilor care se ȋnghesuie este un al doilea bărbat, care atunci
când lucrurile nu merg suficient de repede, aplică electroșocuri animalelor. Ma
holbez la bărbat, apoi la director, și acesta scutură ȋncă o dată din cap:
‚Deci, știţi că acest lucru este acum interzis pentru porci!‘ Omul se uită
neȋncrezător, apoi ȋndeasă aparatul ȋn geantă.
Din spate ceva mă ȋmpunge ușor ȋn spatele
genunchiului, mă ȋntorc și ȋntâlnesc doi ochi albaștri inteligenţi. Cunosc
mulţi iubitori de animale, care sunt extrem de entuziasmaţi de expresivitatea
și sentimentele pe care le pot citi ȋn ochii unei pisici, de privirea
credincioasă a câinelui, – cine vorbește ȋnsă despre inteligenţa și
curiozitatea care se văd ȋn ochii unui porc? Curând voi vedea cu totul altă
expresie ȋn acești ochi: ţipete mute de frică, durere copleșitoare, ochi goi,
scoși din orbite, rostogoliţi pe podeaua plină de sânge. Atunci m-a fulgerat un
gând, tăios ca o lovitură de cuţit, gând pe care ȋl voi avea ȋn minte, de multe
sute de ori ȋn următoarele săptămâni: A mânca carne este o crimă – o crimă: …
Apoi urmează un tur prin abator, ȋncepând din camera angajaţilor. O fereastră
deschisă către hala de măcelărie dezvăluie un șir nesfârșit de jumătăţi de
porci ȋnsângeraţi, care alunecă pe banda de sortare, atârnaţi ȋn cârlige.
Indiferenţi la această priveliște, doi angajaţi ȋși mănâncă micul dejun. Pâine
cu carne rece. Tunicile albe ale amândoura sunt mânjite de sânge, sub cizma de
cauciuc a unuia atârnă o fâșie de carne. Aici zgomotul acela de coșmar este
puţin mai atenuat, ȋnsă pe măsură ce sunt condusă către hala de măcelărie,
vuietul neomenesc reapare. Sar ȋnapoi ca să mă feresc, căci o jumătate de porc
este aruncată dintr-un colț și se ciocnește de o alta. M-a atins, caldă și
vâscoasă. Nu este adevărat – este absurd – imposibil. Întreaga grozăvenie a
scenei m-a izbit deodată. Ţipete sfâșietoare. Scrâșnetul mașinilor și sunetul
metalic al instrumentelor. Mirosul pătrunzător de păr ars și piele pârlită.
Mirosul de sânge și apă fierbinte. Râsete, remarci obișnuite. Cuţite
strălucitoare, hălci de carne găurite prin tendoane, alături jumătăţi de
animale cu ochii scoși și cu mușchii zvâcnind. Bucăţi de carne și organe căzând
ȋntr-un jgheab plin de sânge, și care mă stropesc cu lichidul acela
dezgustător. Bucăţi unsuroase de carne pe podea, pe care se alunecă. Oameni ȋn
alb, pe ale căror tunici șiroiește sângele, sub căști sau sub berete feţele
arată ca cele pe care le ȋntâlnim ȋn mod normal peste tot: ȋn metrou, la
cinematograf, ȋn Supermarket.
Ai
aștepta să vezi monștrii, ȋn schimb zărești tiparul bunicului de vis-a-vis, al
tânărului impertinent de pe stradă, domnul ȋngrijit de la bancă. Sunt salutată
prietenos. Directorul ȋmi arată hala unde vor fi tăiaţi viţeii. Astăzi este
goală – ‚Marţi este rândul vitelor!‘ –, mă pasează unei doamne și pleacă; are
treabă. ‚Puteți arunca singură o privire ȋn liniște prin hala aceasta de
tăiere.‘ Trei săptămâni mi-au trebuit, până să mă ȋncumet să fac așa ceva. În
prima zi sunt privilegiată, mi se permite să stau ȋntr-o cămăruţă, lângă camera
personalului și să tai oră după oră bucăţele mici, dintr-un buchet de carne
pentru probe, pe care o mâna plină de sânge ȋl reumple ȋn mod regulat. Fiecare
bucăţică – un animal. Sunt apoi tăiate porţii individuale, se adaugă acid
clorhidric și se fierb pentru testul de trichineloză. Doamna ȋmi arată totul.
Nu se găsește trichineloză niciodată, dar testul este obligatoriu. Ziua
următoare mă trezesc parte a unei mașinării gigantice de dezmembrări. O
introducere rapidă – ‚Aici ȋndepărtezi restul faringelui și tai ganglionii
limfatici mandibulari. Uneori mai atârnă câte o copită de gheare, ȋn cazul ăsta
aranjați-le.‘ – și eu tai fără să stau pe gânduri, trebuie să mă mișc repede, banda
rulează mereu, ȋncontinuu. Deasupra mea, alte părţi ale cadavrelor sunt
ȋndepărtate. Când colegul lucrează prea repede sau când de la mine se
acumulează ȋn jgheab prea mult amestec cleios de sânge, ȋmi sare mâzga pâna pe
faţă. Încerc să evadez ȋn partea cealaltă, ȋnsă acolo o ghilotină cu apă rece,
imensă, taie porcii ȋn două; este imposibil să stai acolo, fără să fi ud până
la os. Cu dinţii ȋncleștaţi continui să tai, trebuie să mă grăbesc, nu am timp
să mă gândesc la toată oroarea asta, și ȋn plus trebuie să fiu al naibii de
atentă, să nu ȋmi tai degetele. Ziua următoare, ȋmprumut o pereche de mănuși
metalice de la o colegă care a părăsit acest domeniu de lucru. Și am renunţat
să mai număr porcii care mi s-au perindat ȋnsângeraţi prin faţă. Nu mai folosesc
mănuși de cauciuc. Deși este oribil să scotocești cu mâinile goale ȋn cadavre
ȋncă calde, totuși ȋn acest proces te mânjesti pâna la gât, iar mixtura aceea
lipicioasă, provenită de la fluidele corporale ale cadavrelor, ȋţi pătrunde
oricum ȋn mănuși. Pentru ce se mai fac oare filme de groază, când există deja
aici? În scurt timp, cuţitul nu mai taie. ‚Daţi-mi-l mie, vi-l ascut eu!‘
Bunicul amabil, ȋn realitate un fost inspector de carne, ȋmi face cu ochiul.
După ce mi-a ȋnapoiat cuţitul ascuţit, a ȋnceput să pălăvrăgească despre una
alta, mi-a spus o glumă, apoi s-a ȋntors la treabă. De atunci, mă ia sub aripa
lui și mă ȋnvaţă unele trucuri, care ȋmi vor fi de ajutor pe linia de
producţie. ‚Nu iţi place deloc ce facem aici, nu-i așa? Văd asta. Dar trebuie
făcut.‘ Nu pot să spun ca ȋmi e chiar antipatic, se străduiește să ȋmi ridice
cât de cât moralul. Și ceilalţi sunt foarte dispuși să ajute; sunt sigură că se
amuză pe seama noastră, a studenţilor care venim aici ȋn practică, ȋn prima
fază suntem șocaţi, apoi cu maxilarele ȋncleștate ne terminăm stagiul. Sunt
oameni bine intenţionaţi, nu există șicanări. Trebuie să admit că – doar cu
unele excepţii – angajaţii de aici nu pot fi percepuţi ca niște monștrii, numai
că s-au obișnuit, au devenit cu timpul extrem de abrutizaţi, indiferenţi. Asta
este autoprotecţie. Altfel nici nu se poate suporta. Nu, adevăraţii monștrii sunt toţi cei care, zi de zi ordonă aceste
masacre ȋn masă, care prin pofta lor de carne, condamnă animalele la o
existenţă mizerabilă și la un sfârșit oribil, și care forţează alţi oameni să
facă o muncă degradantă, care ȋi abrutizează, ȋi transformă ȋn fiinţe
indiferente și brutale. Treptat devin o rotiţă ȋn acest angrenaj al morţii.
Orele trec greu, par o veșnicie, mișcările ȋncep să devină mecanice și
obositoare. Aproape sufocată de zgomotul ȋnnebunitor și de omniprezenţa
violenţei de nedescris, mintea ȋncepe să ȋși revină din amorţeală și
funcţionează din nou. Diferenţiază, ordonează, ȋncearcă să raţioneze, să
ȋnţeleagă. Dar este imposibil. Când am observat – ȋn a doua sau a treia zi – că
printre porcii disecaţi, care erau goliţi de sânge și arși, mici părţi din ei
ȋncă zvâcneau și tremurau …, am ȋnlemnit. ‚Se … se mișcă ȋncă …‘, spun eu
către un veterinar care trecea pe lângă mine, deși sunt conștientă că este
posibil, ca o vreme să mai zvâcnească terminaţiile nervoase. Veterinarul
rânjește: ‚La dracu, cineva a făcut o greșeală aici – ăsta nu e total mort!‘ O
convulsie ȋnspăimântătoare scutură jumătăţile de animal, peste tot. Un loc al groazei.
Am ȋngheţat până ȋn măduva oaselor. Întoarsă acasă, mă ȋntind ȋn pat și stau cu
ochii aţintiţi ȋn tavan. Oră după oră. În fiecare zi. Apropiaţii reacţionează
iritaţi. ‚Nu mai arăta asa deplorabil. Mai zâmbește și tu. Doar tu ai vrut
neapărat să devii medic veterinar.‘ Veterinar, da. Nu măcelar de animale. Nu
mai pot suporta. Comentariile acestea. Această indiferenţă. Această acceptare
implicită a crimei. Vreau să vorbesc, trebuie să ȋmi deschid sufletul, să
povestesc. Simt că mă sufoc. Vreau să povestesc despre porcul care nu mai putea
merge, care stătea cu picioarele din spate depărtate. Despre cum l-au lovit și
l-au bătut pâna ce a ajuns ȋn boxa destinată uciderii. Am revăzut mai târziu
acel animal, când atârna deasupra mea, despicat ȋn două, fiecare jumătate avea
inscripţionat numărul 530. Numărul de animal măcelarit 530 din acea zi, nu voi
uita niciodată numărul acesta. Vreau să povestesc despre zilele ȋn care erau
tăiate vitele, despre ochii lor căprui și blânzi, care erau atât de plini de
panică. Despre ȋncercările lor de a scăpa, despre toate bătăile și hăituielile
la care erau supuse, până ce și ultimul nefericit animal era adus ȋn ţarcul cu
gratii de fier, cu vedere la hala unde celelalte animale erau jupuite și tăiate
ȋn bucăţi, – apoi lovitura mortală, urmată imediat de un lanţ prins de piciorul
din spate, care ridică corpul animalului la ȋnălţime, ȋn timp ce capul ȋi este
tăiat. Și ȋntotdeauna, ţâșnesc râuri de sânge din corpul, care, deși fără cap,
totuși mai zvâcnește și lovește din picioare … Vreau să povestesc despre
zgomotul atroce pe care ȋl face o mașină când jupoaie pielea de pe un corp,
despre mișcarea de rotire a degetelor, obișnuite să scoată globul ocular din
orbită – cum se distorsionează culoarea acestor ochi și cum se schimbă ȋn roșu
ȋnainte de a fi aruncaţi ȋntr-o gaură din podea, ȋn care se aruncă ‚gunoiul‘.
Despre cutia de aluminiu mânjită, ȋn care aterizează toate măruntaiele, ȋntr-o
forma de gunoi vâscos, extrase din cadavrele imense fără cap, cu excepţia
ficatului, inimii, plămânilor și a limbii – acestea sunt destinate consumului. Aș vrea să povestesc, cum mereu și mereu ȋn
mijlocul acestui munte ȋnsângerat și vâscos, era câte un uter gestant, să
povestesc că am văzut viţeluși total vizibili și deja formaţi, de toate mărimile,
fragili și golași, cu ochii ȋnchiși ȋn săculeţul lor cu lichid amniotic, care
nu ȋi mai putea proteja, – cel mai mic era atat de minuscul, ca un pisoi nou
născut și totuși arăta ca o văcuţă perfectă ȋn miniatură, cel mai mare era
acoperit cu păr fin, alb cu maro și cu gene lungi, catifelate, ar mai fi avut
doar câteva săptămâni până la naștere. ‚Nu este o minune, ce creează natura?‘
zice veterinarul care era de serviciu ȋn acea zi, ȋn timp ce arunca uterul cu
fetusul ȋn groapa de gunoi. …
Acum
știu cu siguranţă că nu există Dumnezeu, pentru că nu apare nici un fulger din
cer care să pedepsească crimele care se petrec aici, și care se perpetuează la
infinit. Nu există nici Dumnezeu și nici altcineva,
care să o ajute nici pe vaca deplorabil de slabă, care la ora 7 dimineaţa când
vin la serviciu, zace ȋn convulsii pe coridorul ȋngheţat, pe care bate vântul,
nu departe de boxa ȋn care trebuie să fie ucisă. Mai ȋntâi trebuie să fie
pregătite pentru tăiat celelalte animale. La prânz, când plecam, zăcea tot acolo
și tremura, și nimeni nu a făcut nimic ca să ȋi scurteze suferinţa, deși am
făcut mai multe apeluri. Am descărcat arma, care a tăiat nemilos ȋn carnea ei,
și a lovit fruntea. M-a privit cu ochii ei din ce în ce mai mari, și am aflat
pentru prima oară, că vacile pot plânge. Vina de a privi o crimă, fără să faci
nimic, este la fel de greu de suportat, ca și atunci când o comiţi tu.
Mă simt
ȋngrozitor de vinovată. Mâinile mele, tunica, tricoul și cizmele ȋmi sunt pline
de sângele acestor animale, ore ȋntregi am stat sub bandă, am tăiat inimi,
plămâni și ficaţi – ‚La vite, te murdărești mereu din cap până ȋn picioare‘, am
fost deja avertizată. Despre aceste lucruri vreau să vorbesc, ca să nu
trebuiască să port singură această povară, – dar ȋn principiu, nimeni nu vrea
să audă așa ceva. Nu ca n-aș fi fost ȋntrebată destul de des ȋn tot acest timp
‚Cum este ȋn abator? Ei, eu n-aș putea să fac asta!‘ Îmi ȋnfig unghiile adânc
ȋn carne, ca să nu pocnesc aceste feţe aparent miloase, sau să nu arunc
telefonul pe fereastră, – aș vrea să ţip, dar ororile la care sunt martoră
zilnic mă fac să mă sufoc. Nimeni nu m-a ȋntrebat, dacă eu pot să fac asta.
Reacţii de stânjeneală la răspunsurile mele scurte arată discomfortul produs de
această temă. ‚Da, este chiar ȋngrozitor, și noi mâncăm din cauza asta tot mai
puţină carne.‘ Primesc adesea ȋncurajări: ‚Strânge din dinţi, trebuie să treci
și de asta, și curând o să se termine perioada de practică!‘ Pentru mine,
această remarcă este una dintre cele mai rele, mai lipsite de inimă și mai
ignorante remarci, pentru că acest masacru are loc ȋn continuare, zi de zi.
Cred că nimeni nu a remarcat că problema mea cea mare nu mai era cum să
supravieţuiesc aceste șase săptămâni, ci că acest masacru monstruos are loc de
milioane de ori – are loc pentru fiecare persoană, care mănâncă carne.
Acum
pentru mine, cei care mănâncă carne și pretind că sunt iubitori de animale, nu
sunt decât niște oameni falși, lipsiţi de credibilitate. ‚Încetează – mă faci
să ȋmi pierd apetitul!‘ Nu o dată această remarcă mi-a ȋntrerupt povestirea,
urmată de comparaţia: ‚Ești culmea! Orice om normal ar râde de tine!‘ Cât de
singură mă simt ȋn astfel de clipe. Din când ȋn când mă uit la micul fetus de
vacă, pe care l-am luat cu mine acasă și l-am pus ȋn formol. Memento mori. Lasă
să râdă, ei oamenii normali‘. Când ești ȋnconjurat de atât de multă moarte
violentă, ȋncepi să schimbi perspectiva; propria viaţă pare extrem de
nesemnificativă. Odată, când mă uitam la șirurile de porci despicaţi, atârnând
ȋn cârligele din hală, m-am ȋntrebat: ar fi altfel, dacă aici ar atârna oameni?
În special anatomia spatelui animalelor măcelărite, grase și cu pustule și
semne roșii, ȋmi amintesc de ceea ce vedeam ȋn zilele ȋnsorite de concediu,
ieșind din costumele de baie strâmte. Și ţipetele care nu se mai terminau, care
se auzeau din hala unde ȋi omorau, atunci cand porcii simţeau moartea, puteau
foarte bine să provină de la copii și femei. Indiferenţa este inevitabilă. La
un moment dat mă gândesc că vreau numai să se termine, trebuie să se termine
odată, sper că se mișcă repede cu aparatul de electrocutat, ca să termine
odată. ‚Mulţi porci nu fac nici un zgomot ‘, mi-a spus odată unul din
veterinari, alţii stau chiar acolo și ţipă total fără motiv.‘ Văd și eu asta, –
cum stau acolo și ţipă ‚total fără motiv‘.
A trecut mai mult de jumătate din perioada de
practică, până să ȋndrăznesc să merg ȋn hala unde se ucid animalele, ca să fiu
ȋn măsură să spun: ‚Am văzut.‘ Aici se ȋnchide drumul, care ȋncepe ȋn faţa
rampei de descărcare, continuă cu un coridor și un ţarc de așteptare pentru
patru sau cinci porci. Ar trebui să descriu noţiunea de ‚frică’ ȋn mod vizual,
aș vrea să desenez porcii care se inghesuie ȋmpreuna aici, ȋn spatele cărora se
ȋnchide ușa, aș vrea să le desenez ochii. Ochi, pe care nu am să ȋi pot uita
niciodată. Ochi ȋn care ar trebui să privească oricine vrea sa mănânce carne.
Porcii sunt separaţi cu ajutorul unui furtun de cauciuc. Unul este ȋmpins
ȋntr-un spaţiu ȋncercuit de gratii. Ţipă, ȋncearcă să fugă ȋnapoi, să scape,
dar nu există scăpare. Printr-o apăsare de buton, podeaua este ȋnlocuită de un
fel de ștand mișcător, care duce animalul ȋntr-o altă boxă. Acolo așteaptă
măcelarul – eu ȋi spun ȋn secret ‚Frankenstein’ – activează electrozii; este un
dispozitiv de sedare ȋn trei puncte, după cum mi-a explicat directorul. Se vede
porcul cum se zbate ȋn boxă, apoi platforma se răsucește, și vedem animalul
zvâcnind cum alunecă plin de sange pe un alt cadru și lovește puternic cu
picioarele. Acolo așteptă un alt măcelar, care ȋi ȋnfige cuţitul sub piciorul
drept din faţă, un val de sânge ȋnchis la culoare ţâșnește, și corpul se
prăbușește ȋn faţă. Câteva secunde mai târziu, un lanţ de fier este legat de
unul din picioarele din spate, și animalul este tras ȋn sus. Un strat de sânge
vâscos, ȋnalt de câţiva centimetri, acoperă podeaua. Măcelarul ȋși rezeamă
cuţitul, și ia o gură dintr-o cutie murdară de Cola aflată pe podeaua aceea
oribilă.
Urmez carcasele, care sângerează abundent și
se leagănă agăţate ȋn cârlige, către ‚iad‘. Așa am denumit următoarea cameră.
Aceasta este ȋnaltă și neagră, plină de funingine, miros oribil și foc. După
câteva curbe, ȋn care sângele continuă să curgă pe podea, șirul de porci ajunge
la un fel de cuptor imens. Aici vor fi pârliţi. De sus, animalele plonjează
ȋntr-o mașină ȋn formă de pâlnie, și alunecă către interiorul mașinii. Se poate
vedea ȋnăuntru. Flăcările se ridică, și pentru câteva secunde, corpurile se
scutură și par că saltă ȋntr-un dans grotesc. Apoi sunt puse pe o masă mare,
unde doi măcelari ȋnlătură rapid părul rămas, scot globii oculari și separă
copitele de gheare. Toată operaţiunea aceasta durează numai câteva momente,
aici se lucrează eficient ȋn echipă. Atârnate ȋn cârlige, de tendoanele
picioarelor, animalele sunt direcţionate către un cadru metalic, conceput ca un
aruncător de flăcări: ȋntr-un zgomot asurzitor, corpurile animalelor sunt
supuse pentru câteva secunde unor jeturi de flăcări. Banda este iarăși ȋn
mișcare și duce la următoarea hală, – aceea, unde am petrecut deja primele trei
săptămâni. Trebuiesc extrase organele și prelucrate pe banda de mai sus: este
examinată limba, amigdalele și esofagul se separă și se aruncă, ganglionii
limfatici sunt tăiaţi, plămânii la gunoi, traheea și inima se deschid, se iau
probe pentru identificarea trichinelozei, se ȋndepărtează vezica biliară, se
cercetează ficatul pentru a identifica orice semn care indica prezenţa
viermilor. Mulţi porci au viermi, ficatul lor este plin de viermi și trebuie
aruncat. Toate celelalte organe ca stomacul, intestinul și aparatul genital sunt
aruncate la gunoi. Pe banda de mai jos, restul corpului este prelucrat: tăiat
ȋn bucăţi, articulaţiile tăiate, anusul, rinichii și grăsimea din jur sunt
ȋnlăturate, creierul și măduva spinala sunt aspirate, etc., apoi urmează
ștampilarea pe ceafă, burtă, picioare, sunt cântăriţi și transportaţi ȋn hala
frigorifică. Animalele găsite necorespunzătoare pentru consum vor fi ‚temporar
confiscate‘. Ștampilarea este o operațiune dificilă pentru cei fără experienţă,
deoarece cadavrele calde și pline de grăsime atârnă foarte sus la capătul
benzii, și lucrătorii trebuie să fie foarte atenţi, ca jumătățile de animale
care se perindă să nu ȋi lovească. De câte ori m-am tot uitat zilele acestea la
ceasul atârnat ȋn camera de pauză, nu pot să spun. Sunt sigură că nici un ceas
din lumea asta nu merge mai ȋncet decât acesta. Dimineaţa, la jumătatea
programului de lucru, este permisă o pauză. Respirând adânc, ma grăbesc către
spălătorie și mă curaţ cât pot de bine de sânge și de fâșiile de carne; simt că
această contaminare și acest miros s-au lipit de mine pentru totdeauna. Afară,
vreau doar să ies afară. În clădirea aceasta nu am putut niciodata să mananc
nici măcar o ȋnghiţitură de mâncare. Fie ȋmi petrec pauza afară, oricât de frig
ar fi, alergând până la gardul de sârmă ghimpată, și mă holbez peste câmpuri și
peste marginea pădurii, urmăresc ciorile. Ori traversez strada, unde este o
mică patiserie unde pot să mă ȋncălzesc cu o ceașca de cafea. Douăzeci de
minute mai târziu mă ȋntorc la bandă. A mânca carne este o crimă. Nu voi mai fi
ȋn stare niciodată să ȋi accept pe cei care mănâncă carne drept prietenii mei.
Niciodată. Niciodată de acum ȋncolo. Mă gândesc, că toţi cei care mănâncă carne
ar trebui să fie trimiși aici, și ar trebui puși să vadă ce se ȋntamplă, de la
ȋnceput până la sfârșit. Nu mă aflu ȋn această postură pentru că ȋmi doresc să
devin veterinar, ci pentru că oamenii insistă să mănânce carne. Și nu numai de
asta: ci și pentru că oamenii sunt lași. Şniţelul
steril și albit din supermarket nu mai are ochi, din care curg lacrimi și ȋn
care se oglindește frica ȋn faţa morţii, nu mai ţipă sfâșietor. Toţi cei care
se hrănesc cu aceste cadavre torturate, se feresc cu mare grijă, ca să nu vadă
toate aceste lucruri, și spun ȋn mod ipocrit: ‚Deci, eu nu aș putea să fac
asta!‘ Apoi, ȋntr-o zi, vine un ţăran și aduce probe de carne pentru un test de
depistare a trichinelozei. Fiul său ȋl ȋnsoţește, are probabil zece sau
unsprezece ani. Văd cum copilul ȋși lipește nasul de fereastră, și mă gândesc:
dacă copiii ar putea să vadă toată violenţa aceasta, toate animalele acestea
omorâte, poate că ar exista speranţa ca lucrurile să se schimbe? Aud însă
cum micuţul strigă către tatăl său. ‚Tati, ia te uită! Ce tare! Scroafa asta
mare de aici.‘ – Aseară la TV povesteau la ‚Dosarele XY nerezolvate‘ despre
uciderea unei fete, care a fost omorâtă și tăiată ȋn bucăţi, spre consternarea
și revolta oamenilor. ‚Așa ceva am văzut eu săptămâna asta de 3.700 de ori‘,
intervin eu ȋn discuţie. Acum nu mai sunt numai o ciudată, dar mai mult, sunt
și bolnavă la cap. Deoarece simt consternare și revoltă nu numai faţă de o
crimă comisă asupra unui om, ci și faţă de crimele comise de mii de ori asupra
animalelor: de 3.700 de ori numai ȋn această săptămână și numai ȋn acest
abator. Ca să te numești om – nu ar trebui oare, să spui nu, să refuzi să fi
ordonatorul unei crime ȋn masă – pentru o bucată de carne? Ciudată mai e lumea
asta. Poate că totuși micuţii viţeluși, smulși din uterul mamelor lor, care au
murit ȋnainte de a se naște, au avut cel mai mult de câstigat dintre noi toţi.
La un moment dat, a sosit și ultima dintre aceste zile interminabile și am
primit dovada absolvirii perioadei de practică, o hârtie plătită scump, așa cum
nu am mai plătit pentru nimic până acum. Ușa se ȋnchide, soarele timid de
noiembrie mă ȋnsoţește prin curte către autobuz. Ţipetele și zgomotul mașinilor
se atenuează. Când traversez strada, o mașină cu remorcă, care transportă
animale cotește către intrarea ȋn abator. Este plină pe două etaje cu porci,
ȋnghesuiţi unul ȋn altul. Plec fără să mă uit macăr o dată ȋnapoi, căci am
obţinut atestatul, și acum voi ȋncerca să uit, ca să pot trăi mai departe.
De
luptat, să lupte alţii dacă vor; mie mi-au fost luate ȋn acel abator puterea,
voinţa și bucuria de a trăi, și au fost ȋnlocuite cu sentimente de vinovăţie și
nesfârșită tristeţe. Iadul este printre noi, de mii și mii de ori, zi de zi. Totuși, ceva ne rămâne fiecăruia dintre noi
de făcut: Să spunem nu. Nu, nu și iarăși nu!“ (Sfârșitul raportului
medicului veterinar Christiane Haupt)
Renumitul autor și psiholog Dr. Helmut Kaplan
comentează raportul Dr. Christiane Haupt ȋn eseul „Trădarea animalelor“: „‚Un
film video de 12 minute din 2001, despre activitatea normală a unui abator,
demonstrează că Dr. Christiane M. Haupt, nu a nimerit ȋn nici un caz ȋntr-un
abator cu condiţii deosebit de proaste, sau ȋntr-un moment nefavorabil. Nu este
un filmuleţ filmat cu ‚camera ascunsă‘, ci este vorba de o filmare oficială
ȋntr-un abator certificat EU, aflat ȋntr-o zonă la graniţa dintre Austria și
Bavaria.‘ O scenă cheie: ‚Un taur puternic, este ridicat cu ajutorul unui lanţ
metalic agăţat de un picior din spate, atârnă cu capul ȋn jos pe banda rulantă
– aparent ameţit de ȋmpușcătura cu bolţuri. Măcelarul ȋi taie gâtul cu un cuţit
mare, ţâșnește un val consistent de sânge. (…) Deodată se ȋntâmplă ceva, ce
ȋngheaţă privitorul: ȋn timp ce măcelarul lucrează fluierând, tăind prin
pieptul larg despicat, ochii animalului se deschid și se ȋnchid ȋncet. Apoi
taurul ȋncepe să mugească – ȋn secvenţa din film se aude fără nici un dubiu: un
răget ȋnfiorător, gutural, acoperind zgomotul procesului de măcelarit. În cele
din urmă, animalul acoperit de sânge se ridică chiar de câteva ori la cârligul
de care este agăţat. Măcelarul, care deja tăia copitele din faţă, este nevoit
să se mute ȋn spate. Taurul se luptă ȋnca minute ȋn șir pentru viaţa sa.‘
Această scena șocanta face parte, așa cum am spus, din activitatea normală de
zi cu zi a unui abator (acest abator a fost chiar considerat unul ‚exemplar‘,
de aceea presupunem că, ȋn alte abatoare condiţiile sunt și mai groaznice): Din
30 de animale, care au fost sedate ȋn decurs de o oră prin ȋmpușcătura cu
bolţuri, 6 s-au trezit din nou.
O
versiune revizuită a acestei filmări (care a fost difuzată de mai multe canale
TV germane), dezvăluie secvenţe care au fost cenzurate, arătând detalii
ȋnfiorătoare: ‚În noua versiune se poate vedea, nu numai că taurul tipă, ȋn
timp ce se zbate minute ȋn șir. Când
măcelarul curăţă camera de sângele animalului care curge ȋn valuri, nefericitul
taur se folosește de ultimele puteri și ȋncearcă să ajungă cu limba apa
folosită pentru curaţarea podelei. Înregistrările atestă fără ȋndoială faptul
că: aceste animale sunt total conștiente. Sunt conștiente ceea ce se ȋntâmpla
ȋn jurul lor, ȋn timp ce sunt tăiate pe bandă și transformate ȋn carne.
Gail A. Eisnitz arăta ȋn cartea sa
‚Slaughterhouse‘, că atrocităţile deja prezentate reprezintă numai vârful
icebergului crimelor comise, când ne referim la ce se ȋntâmplă zilnic, ȋn lumea
ȋntreagă, ȋn abatoarele din ţările așa zis ‚civilizate‘. În documentarea pentru
scrierea acestei cărţi, autoarea a chestionat lucrători din abatoare, ȋnsumând
aproape două milioane de ore petrecute ȋn preajma boxelor de sedare. Următoarele
pasaje extrase din interviuri cu lucrătorii din abatoare, au fost expuse
publicului de către autoare, la o prezentare a cărții pe 18. Septembrie 1999:
‚Am văzut carne vie de vite. Le-am auzit mugind, când oamenii ȋnfigeau cuţitul
și ȋncercau să le jupoaie pielea. Mă gândesc că este oribil pentru un animal să
moară așa puţin câte puţin, ȋn timp ce diverși angajaţi ȋși ȋndeplinesc
diferite operaţiuni de prelucrare, pe care le au de făcut asupra sa.‘ ‚Majoritatea vacilor pe care le suspendă
…, sunt ȋncă ȋn viaţă. Le despică. Le jupoaie. Sunt ȋntotdeauna ȋncă vii.
Picioarele le sunt tăiate. Au ochii larg
deschiși și plâng. Ţipă, și poţi vedea, cum ochii aproape le sar de durere din
orbite.‘ ‚Un angajat mi-a povestit, cum o vacă care a rămas blocată cu un
picior ȋn podeaua unei mașini de transport, s-a prăbușit. ‚Cum ai scos-o vie de
acolo?‘ l-am ȋntrebat pe tip: ‚Oh‘, răspunde el, ‚ne-am dus sub camion și i-am
tăiat piciorul.‘ Cănd ţi se spune asa ceva, ȋntelegi că se ȋntâmplă multe
lucruri care rămân ascunse, de care nimeni nu are habar.‘ ‚Altă dată era un porc viu, care nu făcuse nimic rău, nici măcar nu
fugea prin jur. Am apucat o ţeavă lungă de 1 metru și l-am lovit până a murit.‘
‚Când un porc se ȋmpotrivește și nu vrea
să se miște, iei un cârlig pentru agăţat carne și i-l ȋnfigi ȋn anus. (…)
Apoi ȋl tragi ȋnapoi. Tranșezi porcul, ȋn timp ce este viu, și deseori cârligul
chiar ȋl omoară.‘ ‚Odată am luat un cuţit – era suficient de ascuţit – și am
retezat nasul unui porc, ca pe o bucată de carne pentru micul dejun. Pentru
câteva secunde porcul parca ȋnnebunise. Apoi, s-a așezat acolo pur și simplu,
stătea și părea total tâmpit. Apoi am luat un pumn de sare lichidă și i-am
aruncat ȋn nas. Acum porcul era total ȋnnebunit și ȋși ȋnfigea nasul peste tot prin
jur. Am luat mai multă sare și am ȋndesat-o ȋn fundul porcului. Bietul porc nu
mai știa acuma, dacă ar trebui să ȋși golească intestinul sau să orbească.‘ ‚După
un timp te desensibilizezi. (…) Când
ai un porc viu …, nu ȋl omori pur și simplu. Vrei să ȋi provoci cât mai multă
durere. Îl lovești cu putere ȋn trahee, ȋl faci să se ȋnnece ȋn propriul sânge.
(…) Un porc viu se uita la mine ȋn sus, și eu mi-am luat pur și simplu
cuţitul și (…) i-am scos ochii, ȋn timp ce stătea acolo. Și porcul acela doar
ţipa ȋntr-una.‘“ (Sfârșitul citatului din Dr. Kaplan, textul integral și
sugestii de materiale gasiţi pe internet: http://www.ProVegan.info/aufsatz- verrat,
Quelle: http://www.tierrechte-kaplan.org/ kompendium/a214.htm)
Nimeni nu ascunde faţă de noi cum sunt exploatate
animalele. Nimeni nu ascunde faptul că animalele sunt ucise ca să ajungă în
farfuria oamenilor sub formă de carne.
Şi dacă aţi citit acest raport atunci să
răspundeţi la următoarele întrebări:
– cine susţine această industrie malefică?
– cine plăteşte pentu ceea ce aţi citit în
rândurile de mai sus?
– cine trebuie să renunţe la violenţă şi la
tradiţiile tâmpite? Sigur nu bietele animale.
– dacă poţi trăi fără carne din acest moment,
de ce o mai faci în continuare? Oare pentru că îţi place ceea ce ai citit…
Semnat, o vegană extremistă care nu consumă
nimic de origine animală şi a înţeles totul din raportul prezentat.
Enikö Pal 