Care este rolul unui nutriţionist

Care este rolul unui nutriţionist?

Rolul unui nutriţionist este să te îndrume şi să ghideze  din punct de vedere al alimentaţiei ca tu să ajungi la scopul dorit. Acest scop poate să fie o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţirea stării de sănătate, performanţă în practicarea sportului sau nutriţia cât mai ideală în anumite afecţiuni medicale.

Nutriţionistul ideal este un exemplu pozitiv  pentru persoana pe care o îndrumă, nutriţionistul ideal studiază în fiecare zi şi este la curent cu tot ceea include domeniul alimentaţiei oamenilor.

Din păcate în România nu există cultura de a merge la nutriţionist. Oamenii spun că ştiu dintotdeauna ce trebuie să mănânce, că doar aşa am supravieţuit, ca omenire,  din generaţie în generaţie.

Dar nu ar trebuie să fie despre supravieţuire! Ar trebuie să fie despre a trăi frumos şi sănătos.

Sarailie vegană preparată de Enikö

Ar trebui să murim „tineri”, să ne simţim bine până la vârste înaintate.  Nu ar trebui să suferim o mare parte din viaţa noastră datorită alimentaţiei şi obiceiurilor moştenite din familie.

Rolul tradiției în alimentație

Un fapt extrem de trist este faptul că mămicile îşi hrănesc bebeluşii cu „mâncare gunoi” (aşa le spun eu alimentelor care sunt pur şi simplu inacceptabile în alimentaţia unei persoane) încă de la vârsta la care începe diversificarea. Unele mămici spun că şi medicii şi nutriţioniştii, chiar şi oamenii de ştiinţă sunt proşti pe lângă instinctul matern şi încep diversificarea la vârste extrem de fragede, cam 3-4 luni, cu lapte de vacă, brânză, carne, supă, mezeluri, ciorbă de burtă (ciorba de burtă fiind o mâncare pur şi simplu indigestă pentru oameni). Pe la 6 luni deja trec la grătar şi friptură. Apoi ne uităm la tineri şi le condamnăm comportamentul şi nivelul de inteligenţă, fără să realizăm că ei toată viaţa au fost hrăniţi atât de nesănătos, iar din acea mâncare ei nu s-au putut dezvolta mai mult şi mai frumos.

Din păcate afirmaţia „ştim ce să mâncăm, că aşa ne-am făcut mari” nu are rezultate deloc satisfăcătoare, iar acest fapt se oglindeşte în numărul pacienţilor cu boli datorate malnutriţiei. Malnutriţia apare atunci când organismul nu beneficiază de toți nutrienții de care are nevoie pentru buna funcționare.

Majoritatea oamenilor deprind din familie obiceiuri alimentare nocive pe care apoi le numim boli moştenite din familie. Genetica este de vină! Iar aceste obiceiuri şi boli sunt transmise în familie din generaţie în generaţie, până la acel individ care ia decizia să îşi schimbe alimentaţia. Alimentaţia bolnavă moştenită în familie din generaţie în generaţie este vinovată pentru majoritatea afecţiunilor medicale ale oamenilor. Nu mai aruncați vina pe genetică pentru kilogramele în plus, pentru bolile de nutriţie, pentru colesterolul până la cer, pentru venele înfundate cu grăsimi de origine animală, pentru ficatul care crapă de la atât de multe toxine acumulate din mâncare, pentru tensiunea mare, pentru acidul uric care nu este dobândit niciodată din vegetale. Pune degetele la ochii, ajută-ţi ochii ca să îi deschizi mai larg şi înţelege că oamenii trebuie să îşi schimbe alimentaţia. Fiecare om, fără excepţii.

Rolul sistemului medical şi al industriei farmaceutice este să te menţină clientul lor fidel, nimeni nu o să îţi spună să mănânci mai sănătos ca să mai scapi de o parte din zecile de pastile pe care le iei zilnic, din păcate mulţi oameni iau zeci de medicamente zilnic lângă obligatoria cărniţă şi lăptic. De parcă suntem retardaţi, să mai bem lapte ca adulţi şi mai cinic, de la altă specie.

Un pas înainte către o alimentație sănătoasă

Oamenii lucrează în domenii diverse, timpul parcă se comprimă şi trebuie alocat muncii, familiei, persoanelor dragi, hobby-urilor, plăcerilor, sportului sau diferitelor activităţi. Majoritatea oamenilor nu consideră că trebuie să ştie ce mănâncă, iar singura lor problemă este aportul de alimente de origine animală în meniul zilnic. Din păcate sunt oameni care încă se alimentează conform reclamelor de la televizor. Acest lucru este foarte trist.

Deoarece oamenii nu au timp să studieze ce trebuie să mănânce sau le este greu să o facă deoarece nu au bazele nutriţiei speciei umane, oamenii sunt bolnavi de la vârste tot mai fragede. Un nutriţionist bun, pe lângă faptul că este specializat în nutriţie, studiază mult , este pasionat şi este la curent cu toate noutăţile şi studiile legate de nutriţia ideală a speciei umane. Un nutriţionist bun este cel mai frumos exemplu pentru persoana pe care o îndrumă spre o alimentaţie şi un stil de viaţă mai sănătos.

Dacă tu te hrăneşti cu ceea ce corpul şi toate celulele tale au nevoie, vei ajunge să ai şi mintea mai limpede, să ai ochii mai deschişi şi sufletul mai curat şi mai frumos.

Dulciuri vegane de la CrudSiSanatos.bio

Suntem ceea ce mâncăm şi fiecare persoană realizează acest lucru după începe să se hrănească cu ceea ce are nevoie organismul şi elimină toxinele, toxine care în general fac parte din fiecare masă a zilei.

Ce face un nutriţionist vegan pentru tine

  • Îţi este exemplu.
  • Te ajută să îţi formezi perspectiva corectă asupra hranei.
  • Îţi pregăteşte un meniu personalizat  uşor de urmat care îţi aduce tot aportul necesar de nutrienţi.
  • Te îndrumă cu paşi mici şi siguri spre o alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos.
  • Îţi explică din punct de vedere ştiinţific ce face organismul tău cu alimentele şi de ce suntem  ceea ce mâncăm.
  • Te învaţă principii alimentare sănătoase şi cum să găteşti sănătos mereu.
  • Te ghidează pe drumul spre obiectivul tău direct legat de nutriţie.
  • Iţi recomandă consumul de alimente potrivite pentru specia umană. Din păcate sunt nutriţionişti care încă mănâncă ei însuşi greşit şi fac aceeaşi recomandări.
  • În unele cazuri te ajută să devii un om mai bun şi mai frumos.
  • Un nutriţionist bun poate schimba destine, poate schimba în bine generaţii de oameni. Dacă schimbi obiceiurile alimentare ale unui cuplu, ei vor avea copii sănătoşi pe care îi vor creşte cu aceeaşi hrană de care sunt convinşi că este ideală pentru ei şi celor mai dragi fiinţe lor.

Nutriția și sănătatea

Nutriţia este o ştiinţă dar şi o artă, deoarece constă în a comunica cu oamenii despre un act pe care îl fac zilnic şi în general nu procedează cel mai corect în aplicarea lui şi anume actul de a se hrăni.

Sănătatea este cel mai de preţ lucru pe care îl deţinem şi îl vom deţine vreodată. Dacă nu ai simţit încă acest lucru eşti o persoană norocoasă deoarece nu ştii ce înseamnă să fi bolnav şi să îţi doreşti să te simţi un pic mai bine. Nu aştepta să apară efectele nedorite ale alimentaţiei nesănătoase deoarece de la primul efect începe o avalanşă de boli şi afecţiuni. Începe să ai grijă de organismul tău încă din momentul în care realizezi că vrei să îţi fie bine ţie şi celor din jurul tău în prezent şi pe viitor.

A investi în sănătate este cea mai bună investiţie ce poţi să o faci. Mănâncă ca şi cum îţi pasă!

Cu drag,

Enikö Pal