Gând de la cititoare înainte de crăciun

Unul din cititorii cărţii „Ghidul bobocului Vegan” s-a întors la mine ca să îmi spună cum l-a influenţat această carte.

Cu două zile înainte de Crăciun vine o doamnă la mine şi îmi spune:
– Enikö, cartea ta m-a şocat!
Ce să îi spun, am scris o carte ca să nu mai repet aceleaşi lucruri de zeci de ori pe zi, nu vroiam să o iau de la capăt mai ales că citea deja cartea astfel am spus:
– Este realitatea.
Şi începe să îmi spună:
– Chiar că este realitatea. Şi ştii…mi-a adus aminte de toată copilăria mea când de Crăciun se tăia porcul şi după aceea mult timp nu eram bună de nimic. Şi trebuie să urmăm aşa tradiţii fără să gândim, doar pentru că sunt tradiţii. Şi de ce am mâncat atâta timp carne…. Cartea aceasta m-a schimbat, trebuia să apară mult mai repede o astfel de carte. Te rog mult mai dă-mi o carte, am să o duc la fiica mea, în Canada. Şi voi sta acolo cu ea şi nepoţii şi vom citi cartea. Şi eu m-am schimbat şi ei trebuie să îşi deschidă ochii.
Şi a incheiat încrezătoare: şi toată lumea trebuie să se schimbe. Şi se poate.
Încantată am scris un autograf pe carte.
Să ştiti că oamenii pot să îşi schimbe obiceiuri greşite la orice vârstă, toată lumea trebuie să aibă şansa să afle cum să le fie mai bine. Mulţi tineri sunt open-minded, iar oamenii mai în vârstă au multe dureri şi iau multe medicamente, iar încontinuu le este recomandat să mănânce carne şi să bea laptele altor animale, sunt îndoctrinaţi să manance alimente care să
îi menţină bolnavi.


#EnikoPal  #GhidulBoboculuiVegan