Când în apa de la robinet va fi adăugat lapte

Dacă căutăm definiţia cuvântului mamă îl vom găsi atât în regnul animal cât şi în cel vegetal, contrar majorităţii oamenilor care consideră că doar femeia din specia umană poate să devină mamă.

O mamă este o femelă din orice specie animală care dă naştere unui pui. Mamele din orice specie îşi iubesc puii la fel de mult ca şi mamele din specia umană. Dacă nu luăm în considerare că o femeie poate să nască şi să îşi arunce copilul viu la tomberon.

Din păcate suntem nişte fiinţe exagerat de egoiste. Ca mamă treci printr-o sarcină cu tot ceea ce are ea bun şi rău apoi dai naştere unuia sau mai multor copii pe care îi iubeşti enorm şi sunt lumina ochilor tăi. Cinic, doar pentru că deţii bani şi putere înţeleasă greşit, plăteşti ca altei mame ( eu nu fac diferenţă între specii) să îi fie luat puiul nou născut ca tu să poţi bea laptele femelei respective şi să îl dai şi copiilor tăi. Sună jenant şi este jenant. Să omori puiul altei mame ca apoi să îi bei laptele, ca adult înţărcat de zeci de ani, nu este o faptă corectă.

Ştim, suntem spălaţi pe creier că suntem rasa supremă care are drepturi depline asupra tuturor animalelor de pe planetă. Le înseminăm artificial în moduri groaznice, le luăm puii pe care în mâncăm şi apoi le bem laptele care este produs pentru puiul pe care l-am mâncat. Omul este o fiinţă blânda şi minunată, doar pentru că este un criminal în serie legal. Animalele nu au drepturi, sunt oameni care nu au drepturi, sunt folosiţi la teste medicinale pe viu, dacă trăiesc sau mor este tot una, ei nu au drepturi şi păreri. Ce facem animalelor facem şi semenilor noştrii, pentru că oricum nu îţi pasă pentru ce plăteşti. Cele mai de calitate medicamente au fost dintotdeauna testate pe viu, pe oameni.

Suntem o specie de papă-lapte, singura specie care mai bea lapte după înţărcare, pentru ca este o hrană completă pentru noi. Este pe naiba! Să ne lămurim odată ce este laptele.

Laptele este un lichid nutrient produs de glandele mamare ale mamiferelor femele. Este sursa principală de nutriție a nou-născuților, înainte de a fi capabili să mănânce şi altceva.

Apoi vine o vârstă de înţărcare, când nou-născutul nu mai primeşte lapte. Singura specie care nu acceptă că aşa este normal şi natural, este OMUL.

Şi omul continuă să profite de puterea sa şi să ia laptele altor femele, mai ales de la vite.

Şi nu numai că îl bea dar pur şi simplu îl introduce în tot ceea ce găteşte acasă şi în tot ceea ce este în supermarket. Vom găsi lapte în carne( ce tâmpenie!), în pâine, în orice mâncare, în orice băutură, în suc, în apă, în produse de igienă, în orice! Vom găsi lapte în orice! Vom găsi lapte chiar şi în obiecte.

Oamenii adaugă lapte în tot ceea ce gătesc acasă. Laptele care este pentru nou născuţi şi atât.

De ce facem aceste lucruri? Simplu, pentru că suntem o societate cinică şi egoistă care îşi merită sfârşitul tragic care o aşteaptă.  Cum să adaugi lapte în orice? De curiozitate să vă uitaţi că orice aliment are lapte, exceptând cele pe care scrie VEGAN şi încă câteva produse de post care conţin gândaci. Pentru cei intoleranţi la lactoză au scos lactoza din lapte. Ce stupid! Şi aceia nu pot bea lapte vegetal? Ce naiba, oricum toţi suntem intoleranţi la lactoză după ce nu mai primim lapte de la pieptul mamei.

Suntem o societate spălată pe creier CU LAPTE.

Sunt trei factori care îi prezint ca să dovedesc acest lucru

 – tratăm greşit animalele, fermele şi iadul sunt sinonime

 – consumul de lapte de la alt animal ne face foarte mult rău şi trebuie să recunoaştem că nu suntem foarte sănătoşi

 – din punct de vedere ecologic producţia de lapte este un dezastru. Stomacul dublu al vitelor, şi nu numai, este o sursă imensă de metan. Ştiu, adultul care se trezeşte dimineaţa şi bea o cană mare de lapte de vită nu dă nici doi bani pe acest aspect. Apoi afirmă ca este un mare ecologist.

Citiți şi cartea ”Ghidul bobocului vegan” pentru a afla cu ce vă otrăviţi zilnic şi cum distrugeţi planeta.

 Oamenii spun ca vitele sunt tratate uman în ferme iar în abatoare sunt ucise uman. Cum să ucizi uman?

Aşa cum afirmă cei care au fost acolo?

 Gail A. Eisnitz arăta în cartea sa ‚Slaughterhouse‘

‚Am văzut carne vie de vite. Le-am auzit mugind, când oamenii înfigeau cuţitul și încercau să le jupoaie pielea. Mă gândesc că este oribil pentru un animal să moară așa puţin câte puţin, în timp ce diverși angajaţi își îndeplinesc diferite operaţiuni de prelucrare, pe care le au de făcut asupra sa.‘ ‚Majoritatea vacilor pe care le suspendă …, sunt încă în viaţă. Le despică. Le jupoaie. Sunt întotdeauna încă vii. Picioarele le sunt tăiate. Au ochii larg deschiși și plâng. Ţipă, și poţi vedea, cum ochii aproape le sar de durere din orbite.‘ ‚Un angajat mi-a povestit, cum o vacă care a rămas blocată cu un picior în podeaua unei mașini de transport, s-a prăbușit. ‚Cum ai scos-o vie de acolo?‘ l-am întrebat pe tip: ‚Oh‘, răspunde el, ‚ne-am dus sub camion și i-am tăiat piciorul.‘ Când ţi se spune așa ceva, înțelegi că se întâmplă multe lucruri care rămân ascunse, de care nimeni nu are habar.‘

Laptele nu vine de la vitele mov, aşa cum cred mulţi care nu au văzut o vacă în viaţa lor.

Cei care au văzut realitatea din ferme afirmă că acolo este iadul. Medicul de renume mondial Ernst Walter Henrich ne povesteşte despre sursa de unde bem lapte.

„Vacile de lapte“, datorită producţiei continue de lapte ajung în scurt timp să fie extenuate și atunci când nu mai pot da suficient lapte sunt trimise la tăiere. În loc să trăiască aproximativ 25 – 30 ani, cât este durata normală de viaţă a unei vaci, „vacile de lapte“ extenuate de numeroasele nașteri și de producerea continuă de lapte, sunt „puse pe liber“ după numai 3 – 5 ani. Deoarece organismul și ugerul acestor vaci nu au fost create pentru a fi exploatate într-o măsură atât de intensivă, după ceva timp apare o inflamație dureroasă a ugerului, cunoscută sub numele de mastită. Această inflamație, fie este tratată cu antibiotice, fie se soldează cu trimiterea vacii respective la abator. De aceea nu trebuie sa ne mire faptul că există în lapte și in produsele lactate puroi, antibiotice sau alte medicamente. Anual vacile sunt inseminate artificial, de fapt violate, pentru ca fluxul de lapte să nu se oprească, deoarece vacile produc lapte numai după ce dau naștere unui viţel. După naștere, mama și copilul sunt separaţi, despărţire care provoacă ambilor o traumă dureroasă. Datorită instinctelor naturale, această separare este atât de dureroasă și atât de dramatică, încât atât vaca, cât și viţelușul plâng, mugesc și ţipă zile întregi după ce au fost despărţiţi. Oricum, pentru acești nefericiți viţeluși, suferinţa nu se termină aici. Viţeii de sex feminin ajung să fie folosiți în producţia de lapte, unde le înlocuiesc pe mamele lor extenuate. Și aceste viţelușe intră în cercul vicios al înseminărilor forţate, al deteriorării corporale prin extracţia intensivă de lapte, nașteri și separări dureroase pe tot timpul scurtei lor vieţi. Viţeii de sex masculin sunt ţinuţi în niște boxe strâmte și întunecoase, puţin mai mari decât corpul lor, și sunt hrăniţi o perioadă pentru a fi folosiţi la producţia de carne. Însă, din cauza faptului că se nasc prea mulţi viţei, deseori aceștia sunt pur și simplu distruși în așa numitele „abatoare Herod“. Aceste atrocități se petrec numai datorită cererii consumatorilor pentru lapte și produse lactate, ale căror efecte devastatoare asupra sănătăţii umane au fost între timp demonstrate de nenumărate studii știinţifice.

Nenumărate înregistrări video (publice sau cu camera ascunsă) din abatoare și ferme din lumea întreagă dovedesc, că animalele nu numai că sunt supuse ororilor și torturilor unei exploatări intensive și a unor omoruri în masă, ci și că sunt șocant de des torturate în mod intenţionat, respective premeditat, de către angajaţii abatoarelor, din motive sadice. Pentru mine ca medic care posedă cunoștințe de psihologie, aceste atrocităţi extreme din abatoare nu sunt surprinzătoare. După evaluarea a multor filme și documente, abatorul și ferma de animale par a fi locul ideal, unde pot fi puse în practică perversiuni sadice (care rămân întotdeauna nepedepsite). Acest lucru trebuie să îi fi e clar fiecărui consumator de produse animale. Până la urmă și vacile de lapte și puii nefolositori sunt omorâţi în aceleași abatoare, când devin nefolositori și nu mai aduc profi t. De aceea, între consumul de carne și cel de lapte sau ouă nu există vreo diferenţă din punct de vedere etic. Animalele bio sunt omorâte în aceleași abatoare și sunt supuse aceleiași terori ca toate animalele măcelărite. Etichetarea cu denumirea Bio a produselor animale, nu reprezintă decât un truc de marketing, folosit pentru a manipula oamenii care au o oarecare compasiune, pentru ca aceștia să consume cu conștiinţa oarecum împăcată carne, ouă și lapte. Așa numitele „legi pentru protecţia animalelor“ sunt un eșec total când este vorba de protecţia animalelor de fermă. În realitate nu sunt nimic altceva decât niște legi prin care se protejează animalele de casă, precum câinii și pisicile.

 Jurnalistul Ingolf Bossenz spune într-un articol: „În societatea civilă, protecţia animalelor este clar definită. Cel care își mângâie câinele cu o mâna, iar cu cealaltă se îndoapă cu un șniţel, întrunește profilul ideal al schizofrenicului.“ Fiecare consumator decide în fiecare zi la magazin, dacă vrea să sprijine, să inducă și să cauzeze, prin achiziţiile sale de carne, pește, lapte, produse lactate, brânză și ouă, exploatarea extrem de brutală, torturarea fără milă și uciderea animalelor.

Tu unde te încadrezi? Răspunde sincer.

 Laptele este necesar pentru oameni. Da, este necesar laptele matern până la înţărcare, în rest este spălare pe creier cu lapte.

Numeroase studii au demonstrat legătura dintre consumul de lapte și un număr de boli grave precum cancerul de sân, cancerul de prostată, Alzheimer, scleroza multiplă, Parkinson, diabet de tip I și II, cancer ovarian, osteoporoză, etc. Statisticile publicate de către Organizatia Mondială a Sănătăţii (OMS) privind incidenţa cancerului de sân se corelează cu nivelul consumului de lapte în ţările respective. Raportul „EU-BST-HumanReport“ iniţiat de UE, în care s-au verificat efectele consumului de lapte asupra sănătăţii oamenilor, a concluzionat că datorită conţinutului de hormoni din lapte, poate fi stimulată creșterea tumorilor maligne, în special în cazul cancerului de sân și de prostată.

Câteva citate din cartea „Studiul China“ a profesorului Dr. T. Colin Campbell: „Cei care mâncaseră cele mai multe alimente de origine animală, se îmbolnăviseră cel mai mult de boli cronice. Chiar și cantităţi relativ mici de alimente de origine animală au fost asociate cu efecte dăunătoare. Cei care mâncaseră cea mai mare parte de alimente de origine vegetală, erau cei mai sănătoși și nu aveau nici o tendință de a dezvolta vreuna din bolile cronice.“ „Ce tip de proteină s-a dovedit în mod evident și constant a fi cauzatoare de cancer? Caseina, care întrunește 87 % din totalul proteinelor conţinute în laptele de vacă, era un promotor de dezvoltare pentru toate stadiile evolutive ale cancerului. Ce tip de proteină s-a dovedit a nu fi promotor al bolii canceroase, chiar și consumată în doze crescute? Proteinele sigure au fost cele de origine vegetală, de exemplu cele din grâu și soia.“ „Nutrienţii din alimentele de origine animală au dus la creșterea dezvoltării tumorilor, în timp ce nutrienţii din alimentele vegetale au redus dezvoltarea tumorilor.“ „Asocierea strânsă a unei alimentaţii bogate în proteine de origine animală, bogată în grăsimi, cu producerea de hormoni sexuali și o menstră timpurie, trăsături care cresc semnificativ riscul apariției cancerului de sân, este o observaţie importantă. Este foarte clar că nu ar trebui să ne lăsăm copiii să consume o alimentaţie bogată în alimente de origine animală.“

Eu personal nu mă consider vinovată pentru faptul că circul cu maşina deoarece poluez infim faţă de consumatorii de lapte. Cană cu lapte pe care o consideri necesitate este un factor poluator imens, la fel ca şi toate produsele pe care le consumi şi conţin lapte. Cui îi pasă? Generaţiei actuale, poate următoarei generaţii, dacă o să mai fie.

De reţinut: animalele sunt violate în mod abuziv prin metoda înseminării artificiale ca să nască puii, apoi puii să le fie ucişi şi mâncaţi şi oamenii să bea laptele femelelor.

Ca femeie nu ai suporta nici 10 secunde să vezi adevărul din spatele laptelui şi să faci parte din el. Dar plăteşti pentru asta.

Cel mai bine oamenii pot să reţină cât de puţine informaţii dacă la sfârşitul articolului răspund la câteva întrebări.

Este necesar să bem lapte de origine animală dacă ne face rău?

Este necesar să bem lapte de origine animală daca prin acest lucru facem rău animalelor şi mediului?

Este necesar să bem lapte dacă suntem intoleranţi la lactoză?

Între violenţă ( lapte animal) şi pace (lapte vegetal) tu ce alegi?

Oare cei care nu mai sunt spălaţi pe creier cu lapte animal văd altcumva lumea? Nu există nici un PRO lapte animal pentru consum uman.

 Avem alternative, scuze nu există pentru ceea ce facem animalelor în fermele de lapte.

Enikö Pal

Lucruri pe care cu toţii trebuie să le ştim

Se spune că obişnuinţa este a doua natură. Dar acest aspect nu este o scuză pentru sclavagism sau atrocităţile pentru care plătim zilnic. Obişnuinţa poate să devină nu aspect bun, nu trebuie să ucidem tot ce este în jurul nostru doar fiindcă nu vrem să fim deschişi spre alt stil de viaţă şi alimentaţie.

Până la un moment dat toţi oamenii ar semăna între ei, toate acestea până când oamenii încep să se judece între ei. Cei care nu mănâncă câini îi condamnă pe cei care o fac, cei care mănâncă animale moarte îi condamnă pe cei care le mănâncă vii, cei care nu lovesc animalele îi condamnă pe cei care o fac! Şi cei care lovesc animalele, mai ales în ferme, o fac tot pentru cei care nu le lovesc dar ulterior le mănâncă corpurile moarte şi chinuite în bătăi groaznice.

Dacă întreb: ce părere aveţi despre sclavagism?

O să spuneţi că a fost groaznic, că nu trebuia să se întâmple, că nu a fost corect şi că nu ar trebui să se repete.

Dacă întreb: de ce ai sclavi?

O să spui că aşa este normal şi că mergi cu majoritatea, deşi majoritatea este într-o confuzie maximă şi o nepăsare nesimţită. Trăim cu informaţia în faţa noastră, trebuie doar să fim umani.

Eu am ales să nu merg pe calea greşită, ca majoritatea oamenilor. Am ales să nu mai plătesc oameni ca să ucidă pentru mine. Eu văd dincolo de carnea de la raft. Eu văd realitatea dincolo de tradiţii. Creierul meu nu este spălat de consumul de produse de origine animală, eu am compasiune.

Am vrut să devin medic veterinar şi să salvez animale, am vrut să fiu un medic care nu îşi mănâncă pacienţii. Din păcate nu am putut să ajung să fac aceste lucruri.  Citeam pe atunci raportul din studentie a doctoritei Christiane M. Haupt. Ca studentă la medicină veterinară a mers şi prin ferme şi a scris desigur un raport. În următoarele rânduri redau o parte din raportul ei.

„Pentru o ȋnghiţitură de carne …

Pe placa de deasupra rampei de beton scrie: ‚Sunt acceptate numai acele animale, care sunt transportate conform legii pentru protecţia animalelor și care sunt identificate corespunzător‘. La capătul rampei zace ţeapan și livid un porc mort. ‚Da, unii mor deja ȋn timpul transportului. Colaps circulatoriu.‘ Ce noroc că mi-am luat vechea jachetă cu mine. Deși este abea ȋnceputul lui octombrie, este un frig pătrunzător, dar nu numai frigul mă face să ȋngheț. Îmi ȋndes mâinile ȋn buzunare, forţându-mă să arăt o faţă prietenoasă și să ȋl ascult pe directorul abatorului, care ȋmi explică, că de multă vreme nu mai efectuează o verificare a stării de sănătate a animalelor, ci numai o inspecţie generală. La 700 de porci pe zi, cum ar putea să meargă altfel? ‚Oricum nu sunt animale bolnave aici. Dacă ar fi, le-am trimite imediat ȋnapoi, și asta ar costa furnizorul o penalizare semnificativă. Au ȋncercat acest lucru odată, apoi nu s-a mai repetat.‘ Dau din cap cu interes– numai să rezist, trebuie să rezist aceste șase săptămâni mă gândesc –, ce se ȋntamplă cu porcii bolnavi? ‚Există un abator special pentru ei.‘ Aud despre regulile de transport și cât de importantă este ȋn zilele noastre legea de protecţie a animalelor. Astfel de cuvinte, rostite ȋntr-un loc ca acesta sună sinistru. Între timp, o mașină de transport cu două nivele este adusă până la rampă. Din ea răzbat ţipete și tropote. Detaliile abea se disting ȋn ȋntunericul dimineții; scenariul are ceva ireal și amintește de reportajele din război, de șiruri de vagoane cenușii, ȋn care oameni terifiaţi, cu feţe palide sunt mânaţi către docul de ȋncărcare de către oameni ȋnarmaţi. Deodată mă trezesc ȋn mijlocul acestei orori. Așa ceva se ȋntâmplă în coșmaruri, din care te trezești ȋngheţat de transpiraţie rece, terifiat: ȋnconjurată de ceaţa ȋnvolburată, ȋntr-un frig de gheaţa, ȋn lumina crepusculară murdară a acestui loc respingător, ȋntre blocuri plate, anonime, din beton, oţel și cărămizi albe, ȋn marginea unei păduri ȋngheţate; aici s-a petrecut Indescriptibilul, despre care nimeni nu vrea să știe. Ţipetele sunt primul lucru pe care ȋl aud când ȋmi ȋncep ziua de lucru, la acest stagiu practic, al cărui refuz ar fi ȋnsemnat cinci ani de studiu pierduţi și eșecul planurilor mele de viitor. Însă – fiecare fibră din corpul meu, fiecare gând care ȋmi trece prin minte– ţipa a negare.

Simt repulsie, dezgust și oroare, dar mă simt și ȋngrozitor de neajutorată: obligată să văd, fără să pot face nimic, și forţată să și particip, eventual să mă mânjesc și de sânge. De la distanţă, cum am coborât din autobuz, m-au izbit ţipetele porcilor, ca o tăietură de cuţit. Şase săptămâni ȋmi vor ţipa ȋn urechi, oră de oră, fără oprire. Rezistă. Pentru tine se va sfârși calvarul acesta cândva. Pentru animale ȋnsă, niciodată. O curte goală, câteva containere frigorifice, jumătăți de porci atârnând ȋn cârlige se ivesc de după o ușă strident luminată. Totul extrem de curat. Aceasta este partea frontală. Caut intrarea, este ȋn lateral. Două mașini care transportă animale trec pe lângă mine, văd siluete galbene de porci proiectate ȋn ceaţa dimineţii. O lumină palidă ȋmi arată drumul, văd ferestre luminate. Câţiva pași – și sunt ȋnăuntru. Faianţă albă peste tot. Nimeni ȋnăuntru. Un coridor alb, – acolo este vestiarul pentru femei. Este aproape ora șapte, mă ȋmbrac: alb, alb, alb. Boneta ȋmprumutată arată grotesc peste părul meu drept. Ghetele ȋmi sunt prea mari. Mă ȋntorc târăndu-mi picioarele din nou ȋn coridor, aproape mă ciocnesc de medicul veterinar. Salutări politicoase. ‚Eu sunt noua studentă ȋn practică.‘ Înainte să ȋncepem, formalităţile. ‚Puneţi-vă ceva călduros pe dvs., mergeţi la dl.director și daţi-i certificatul de sănătate. Dr. XX vă va spune, de unde ȋncepeţi.

‘ Directorul este un domn jovial, care a ȋnceput prin a-mi povesti despre vremurile bune, când abatorul nu era ȋncă privatizat. Apoi, din păcate, a terminat cu povestirea și a decis să ȋmi arate personal ȋmprejurimile. Și așa ajung pe rampă. În dreapta mea, ţarcuri de beton, ȋnconjurate de bare de fier. Unele sunt deja pline cu porci. ‚Dimineaţa ȋncepem lucrul la ora cinci.‘ Porcii se agită, ici colo se iau la harţă, câteva boturi curioase ȋmping printre gratii, au ochi inteligenţi, alții sunt neliniștiţi și dezorientaţi. O scroafă mare pare că ar vrea să atace o alta; Directorul ȋnhaţă o rangă și o lovește ȋn cap de mai multe ori. ‚Se mușcă destul de rău‘, explică el. Jos, mașina de transport a lăsat ȋn jos trapa de ieșire, porcii din faţă stau ȋmpietriţi ȋn faţa podeţului de trecere și ȋncearcă să o ia ȋnapoi, ȋnsă sunt ȋmpinși din spate, căci ȋntre timp, un angajat este deja suit ȋn spate și ȋi lovește cu forţă cu un furtun de cauciuc. Pe viitor, nu am să mă mai mir, când voi vedea numeroasele dungi roșii pe carcasele de porci. ‚Electrocutarea a fost interzisă pentru porci‘, spune directorul. Câteva animale ȋndrăznesc să facă ȋmpleticindu-se nesigure primii pași, apoi restul le urmează. Unul alunecă cu piciorul ȋntre clapetă și rampă, revine sus, schiopătează mai departe. Se află cu toţii din nou ȋntre gratiile de fier, care ȋi duc inevitabil ȋntr-un ţarc ȋncă gol. La fiecare cotitură, animalele se ȋmpotmolesc și creeaza blocaje. Angajatul este furios, urlă la animalele rămase ȋn urmă, care panicate ȋncearcă să sară peste tovarășii lor de suferinţă. Directorul clatină din cap. ‚Lipsit de creier. Chiar fără creier. De câte ori v-am spus, că nu ajută să ȋi loviţi pe cei din spate!‘ În timp ce urmăream ȋmpietrită acest spectacol – sigur nu este adevărat – visezi –, directorul se ȋntoarce și salută șoferul unui nou transport de animale, care este așezat lânga celelalte, și se pregătește să descarce. Aici operaţiunea merge mult mai repede, ȋnsă cu mult mai multe ţipete ale animalelor, și ȋnţeleg rapid și de ce: ȋn spatele porcilor care se ȋnghesuie este un al doilea bărbat, care atunci când lucrurile nu merg suficient de repede, aplică electroșocuri animalelor. Ma holbez la bărbat, apoi la director, și acesta scutură ȋncă o dată din cap: ‚Deci, știţi că acest lucru este acum interzis pentru porci!‘ Omul se uită neȋncrezător, apoi ȋndeasă aparatul ȋn geantă.

Din spate ceva mă ȋmpunge ușor ȋn spatele genunchiului, mă ȋntorc și ȋntâlnesc doi ochi albaștri inteligenţi. Cunosc mulţi iubitori de animale, care sunt extrem de entuziasmaţi de expresivitatea și sentimentele pe care le pot citi ȋn ochii unei pisici, de privirea credincioasă a câinelui, – cine vorbește ȋnsă despre inteligenţa și curiozitatea care se văd ȋn ochii unui porc? Curând voi vedea cu totul altă expresie ȋn acești ochi: ţipete mute de frică, durere copleșitoare, ochi goi, scoși din orbite, rostogoliţi pe podeaua plină de sânge. Atunci m-a fulgerat un gând, tăios ca o lovitură de cuţit, gând pe care ȋl voi avea ȋn minte, de multe sute de ori ȋn următoarele săptămâni: A mânca carne este o crimă – o crimă: … Apoi urmează un tur prin abator, ȋncepând din camera angajaţilor. O fereastră deschisă către hala de măcelărie dezvăluie un șir nesfârșit de jumătăţi de porci ȋnsângeraţi, care alunecă pe banda de sortare, atârnaţi ȋn cârlige. Indiferenţi la această priveliște, doi angajaţi ȋși mănâncă micul dejun. Pâine cu carne rece. Tunicile albe ale amândoura sunt mânjite de sânge, sub cizma de cauciuc a unuia atârnă o fâșie de carne. Aici zgomotul acela de coșmar este puţin mai atenuat, ȋnsă pe măsură ce sunt condusă către hala de măcelărie, vuietul neomenesc reapare. Sar ȋnapoi ca să mă feresc, căci o jumătate de porc este aruncată dintr-un colț și se ciocnește de o alta. M-a atins, caldă și vâscoasă. Nu este adevărat – este absurd – imposibil. Întreaga grozăvenie a scenei m-a izbit deodată. Ţipete sfâșietoare. Scrâșnetul mașinilor și sunetul metalic al instrumentelor. Mirosul pătrunzător de păr ars și piele pârlită. Mirosul de sânge și apă fierbinte. Râsete, remarci obișnuite. Cuţite strălucitoare, hălci de carne găurite prin tendoane, alături jumătăţi de animale cu ochii scoși și cu mușchii zvâcnind. Bucăţi de carne și organe căzând ȋntr-un jgheab plin de sânge, și care mă stropesc cu lichidul acela dezgustător. Bucăţi unsuroase de carne pe podea, pe care se alunecă. Oameni ȋn alb, pe ale căror tunici șiroiește sângele, sub căști sau sub berete feţele arată ca cele pe care le ȋntâlnim ȋn mod normal peste tot: ȋn metrou, la cinematograf, ȋn Supermarket.

 Ai aștepta să vezi monștrii, ȋn schimb zărești tiparul bunicului de vis-a-vis, al tânărului impertinent de pe stradă, domnul ȋngrijit de la bancă. Sunt salutată prietenos. Directorul ȋmi arată hala unde vor fi tăiaţi viţeii. Astăzi este goală – ‚Marţi este rândul vitelor!‘ –, mă pasează unei doamne și pleacă; are treabă. ‚Puteți arunca singură o privire ȋn liniște prin hala aceasta de tăiere.‘ Trei săptămâni mi-au trebuit, până să mă ȋncumet să fac așa ceva. În prima zi sunt privilegiată, mi se permite să stau ȋntr-o cămăruţă, lângă camera personalului și să tai oră după oră bucăţele mici, dintr-un buchet de carne pentru probe, pe care o mâna plină de sânge ȋl reumple ȋn mod regulat. Fiecare bucăţică – un animal. Sunt apoi tăiate porţii individuale, se adaugă acid clorhidric și se fierb pentru testul de trichineloză. Doamna ȋmi arată totul. Nu se găsește trichineloză niciodată, dar testul este obligatoriu. Ziua următoare mă trezesc parte a unei mașinării gigantice de dezmembrări. O introducere rapidă – ‚Aici ȋndepărtezi restul faringelui și tai ganglionii limfatici mandibulari. Uneori mai atârnă câte o copită de gheare, ȋn cazul ăsta aranjați-le.‘ – și eu tai fără să stau pe gânduri, trebuie să mă mișc repede, banda rulează mereu, ȋncontinuu. Deasupra mea, alte părţi ale cadavrelor sunt ȋndepărtate. Când colegul lucrează prea repede sau când de la mine se acumulează ȋn jgheab prea mult amestec cleios de sânge, ȋmi sare mâzga pâna pe faţă. Încerc să evadez ȋn partea cealaltă, ȋnsă acolo o ghilotină cu apă rece, imensă, taie porcii ȋn două; este imposibil să stai acolo, fără să fi ud până la os. Cu dinţii ȋncleștaţi continui să tai, trebuie să mă grăbesc, nu am timp să mă gândesc la toată oroarea asta, și ȋn plus trebuie să fiu al naibii de atentă, să nu ȋmi tai degetele. Ziua următoare, ȋmprumut o pereche de mănuși metalice de la o colegă care a părăsit acest domeniu de lucru. Și am renunţat să mai număr porcii care mi s-au perindat ȋnsângeraţi prin faţă. Nu mai folosesc mănuși de cauciuc. Deși este oribil să scotocești cu mâinile goale ȋn cadavre ȋncă calde, totuși ȋn acest proces te mânjesti pâna la gât, iar mixtura aceea lipicioasă, provenită de la fluidele corporale ale cadavrelor, ȋţi pătrunde oricum ȋn mănuși. Pentru ce se mai fac oare filme de groază, când există deja aici? În scurt timp, cuţitul nu mai taie. ‚Daţi-mi-l mie, vi-l ascut eu!‘ Bunicul amabil, ȋn realitate un fost inspector de carne, ȋmi face cu ochiul. După ce mi-a ȋnapoiat cuţitul ascuţit, a ȋnceput să pălăvrăgească despre una alta, mi-a spus o glumă, apoi s-a ȋntors la treabă. De atunci, mă ia sub aripa lui și mă ȋnvaţă unele trucuri, care ȋmi vor fi de ajutor pe linia de producţie. ‚Nu iţi place deloc ce facem aici, nu-i așa? Văd asta. Dar trebuie făcut.‘ Nu pot să spun ca ȋmi e chiar antipatic, se străduiește să ȋmi ridice cât de cât moralul. Și ceilalţi sunt foarte dispuși să ajute; sunt sigură că se amuză pe seama noastră, a studenţilor care venim aici ȋn practică, ȋn prima fază suntem șocaţi, apoi cu maxilarele ȋncleștate ne terminăm stagiul. Sunt oameni bine intenţionaţi, nu există șicanări. Trebuie să admit că – doar cu unele excepţii – angajaţii de aici nu pot fi percepuţi ca niște monștrii, numai că s-au obișnuit, au devenit cu timpul extrem de abrutizaţi, indiferenţi. Asta este autoprotecţie. Altfel nici nu se poate suporta. Nu, adevăraţii monștrii sunt toţi cei care, zi de zi ordonă aceste masacre ȋn masă, care prin pofta lor de carne, condamnă animalele la o existenţă mizerabilă și la un sfârșit oribil, și care forţează alţi oameni să facă o muncă degradantă, care ȋi abrutizează, ȋi transformă ȋn fiinţe indiferente și brutale. Treptat devin o rotiţă ȋn acest angrenaj al morţii. Orele trec greu, par o veșnicie, mișcările ȋncep să devină mecanice și obositoare. Aproape sufocată de zgomotul ȋnnebunitor și de omniprezenţa violenţei de nedescris, mintea ȋncepe să ȋși revină din amorţeală și funcţionează din nou. Diferenţiază, ordonează, ȋncearcă să raţioneze, să ȋnţeleagă. Dar este imposibil. Când am observat – ȋn a doua sau a treia zi – că printre porcii disecaţi, care erau goliţi de sânge și arși, mici părţi din ei ȋncă zvâcneau și tremurau …, am ȋnlemnit. ‚Se … se mișcă ȋncă …‘, spun eu către un veterinar care trecea pe lângă mine, deși sunt conștientă că este posibil, ca o vreme să mai zvâcnească terminaţiile nervoase. Veterinarul rânjește: ‚La dracu, cineva a făcut o greșeală aici – ăsta nu e total mort!‘ O convulsie ȋnspăimântătoare scutură jumătăţile de animal, peste tot. Un loc al groazei. Am ȋngheţat până ȋn măduva oaselor. Întoarsă acasă, mă ȋntind ȋn pat și stau cu ochii aţintiţi ȋn tavan. Oră după oră. În fiecare zi. Apropiaţii reacţionează iritaţi. ‚Nu mai arăta asa deplorabil. Mai zâmbește și tu. Doar tu ai vrut neapărat să devii medic veterinar.‘ Veterinar, da. Nu măcelar de animale. Nu mai pot suporta. Comentariile acestea. Această indiferenţă. Această acceptare implicită a crimei. Vreau să vorbesc, trebuie să ȋmi deschid sufletul, să povestesc. Simt că mă sufoc. Vreau să povestesc despre porcul care nu mai putea merge, care stătea cu picioarele din spate depărtate. Despre cum l-au lovit și l-au bătut pâna ce a ajuns ȋn boxa destinată uciderii. Am revăzut mai târziu acel animal, când atârna deasupra mea, despicat ȋn două, fiecare jumătate avea inscripţionat numărul 530. Numărul de animal măcelarit 530 din acea zi, nu voi uita niciodată numărul acesta. Vreau să povestesc despre zilele ȋn care erau tăiate vitele, despre ochii lor căprui și blânzi, care erau atât de plini de panică. Despre ȋncercările lor de a scăpa, despre toate bătăile și hăituielile la care erau supuse, până ce și ultimul nefericit animal era adus ȋn ţarcul cu gratii de fier, cu vedere la hala unde celelalte animale erau jupuite și tăiate ȋn bucăţi, – apoi lovitura mortală, urmată imediat de un lanţ prins de piciorul din spate, care ridică corpul animalului la ȋnălţime, ȋn timp ce capul ȋi este tăiat. Și ȋntotdeauna, ţâșnesc râuri de sânge din corpul, care, deși fără cap, totuși mai zvâcnește și lovește din picioare … Vreau să povestesc despre zgomotul atroce pe care ȋl face o mașină când jupoaie pielea de pe un corp, despre mișcarea de rotire a degetelor, obișnuite să scoată globul ocular din orbită – cum se distorsionează culoarea acestor ochi și cum se schimbă ȋn roșu ȋnainte de a fi aruncaţi ȋntr-o gaură din podea, ȋn care se aruncă ‚gunoiul‘. Despre cutia de aluminiu mânjită, ȋn care aterizează toate măruntaiele, ȋntr-o forma de gunoi vâscos, extrase din cadavrele imense fără cap, cu excepţia ficatului, inimii, plămânilor și a limbii – acestea sunt destinate consumului. Aș vrea să povestesc, cum mereu și mereu ȋn mijlocul acestui munte ȋnsângerat și vâscos, era câte un uter gestant, să povestesc că am văzut viţeluși total vizibili și deja formaţi, de toate mărimile, fragili și golași, cu ochii ȋnchiși ȋn săculeţul lor cu lichid amniotic, care nu ȋi mai putea proteja, – cel mai mic era atat de minuscul, ca un pisoi nou născut și totuși arăta ca o văcuţă perfectă ȋn miniatură, cel mai mare era acoperit cu păr fin, alb cu maro și cu gene lungi, catifelate, ar mai fi avut doar câteva săptămâni până la naștere. ‚Nu este o minune, ce creează natura?‘ zice veterinarul care era de serviciu ȋn acea zi, ȋn timp ce arunca uterul cu fetusul ȋn groapa de gunoi. …

Acum știu cu siguranţă că nu există Dumnezeu, pentru că nu apare nici un fulger din cer care să pedepsească crimele care se petrec aici, și care se perpetuează la infinit. Nu există nici Dumnezeu și nici altcineva, care să o ajute nici pe vaca deplorabil de slabă, care la ora 7 dimineaţa când vin la serviciu, zace ȋn convulsii pe coridorul ȋngheţat, pe care bate vântul, nu departe de boxa ȋn care trebuie să fie ucisă. Mai ȋntâi trebuie să fie pregătite pentru tăiat celelalte animale. La prânz, când plecam, zăcea tot acolo și tremura, și nimeni nu a făcut nimic ca să ȋi scurteze suferinţa, deși am făcut mai multe apeluri. Am descărcat arma, care a tăiat nemilos ȋn carnea ei, și a lovit fruntea. M-a privit cu ochii ei din ce în ce mai mari, și am aflat pentru prima oară, că vacile pot plânge. Vina de a privi o crimă, fără să faci nimic, este la fel de greu de suportat, ca și atunci când o comiţi tu.

 Mă simt ȋngrozitor de vinovată. Mâinile mele, tunica, tricoul și cizmele ȋmi sunt pline de sângele acestor animale, ore ȋntregi am stat sub bandă, am tăiat inimi, plămâni și ficaţi – ‚La vite, te murdărești mereu din cap până ȋn picioare‘, am fost deja avertizată. Despre aceste lucruri vreau să vorbesc, ca să nu trebuiască să port singură această povară, – dar ȋn principiu, nimeni nu vrea să audă așa ceva. Nu ca n-aș fi fost ȋntrebată destul de des ȋn tot acest timp ‚Cum este ȋn abator? Ei, eu n-aș putea să fac asta!‘ Îmi ȋnfig unghiile adânc ȋn carne, ca să nu pocnesc aceste feţe aparent miloase, sau să nu arunc telefonul pe fereastră, – aș vrea să ţip, dar ororile la care sunt martoră zilnic mă fac să mă sufoc. Nimeni nu m-a ȋntrebat, dacă eu pot să fac asta. Reacţii de stânjeneală la răspunsurile mele scurte arată discomfortul produs de această temă. ‚Da, este chiar ȋngrozitor, și noi mâncăm din cauza asta tot mai puţină carne.‘ Primesc adesea ȋncurajări: ‚Strânge din dinţi, trebuie să treci și de asta, și curând o să se termine perioada de practică!‘ Pentru mine, această remarcă este una dintre cele mai rele, mai lipsite de inimă și mai ignorante remarci, pentru că acest masacru are loc ȋn continuare, zi de zi. Cred că nimeni nu a remarcat că problema mea cea mare nu mai era cum să supravieţuiesc aceste șase săptămâni, ci că acest masacru monstruos are loc de milioane de ori – are loc pentru fiecare persoană, care mănâncă carne.

 Acum pentru mine, cei care mănâncă carne și pretind că sunt iubitori de animale, nu sunt decât niște oameni falși, lipsiţi de credibilitate. ‚Încetează – mă faci să ȋmi pierd apetitul!‘ Nu o dată această remarcă mi-a ȋntrerupt povestirea, urmată de comparaţia: ‚Ești culmea! Orice om normal ar râde de tine!‘ Cât de singură mă simt ȋn astfel de clipe. Din când ȋn când mă uit la micul fetus de vacă, pe care l-am luat cu mine acasă și l-am pus ȋn formol. Memento mori. Lasă să râdă, ei oamenii normali‘. Când ești ȋnconjurat de atât de multă moarte violentă, ȋncepi să schimbi perspectiva; propria viaţă pare extrem de nesemnificativă. Odată, când mă uitam la șirurile de porci despicaţi, atârnând ȋn cârligele din hală, m-am ȋntrebat: ar fi altfel, dacă aici ar atârna oameni? În special anatomia spatelui animalelor măcelărite, grase și cu pustule și semne roșii, ȋmi amintesc de ceea ce vedeam ȋn zilele ȋnsorite de concediu, ieșind din costumele de baie strâmte. Și ţipetele care nu se mai terminau, care se auzeau din hala unde ȋi omorau, atunci cand porcii simţeau moartea, puteau foarte bine să provină de la copii și femei. Indiferenţa este inevitabilă. La un moment dat mă gândesc că vreau numai să se termine, trebuie să se termine odată, sper că se mișcă repede cu aparatul de electrocutat, ca să termine odată. ‚Mulţi porci nu fac nici un zgomot ‘, mi-a spus odată unul din veterinari, alţii stau chiar acolo și ţipă total fără motiv.‘ Văd și eu asta, – cum stau acolo și ţipă ‚total fără motiv‘.

A trecut mai mult de jumătate din perioada de practică, până să ȋndrăznesc să merg ȋn hala unde se ucid animalele, ca să fiu ȋn măsură să spun: ‚Am văzut.‘ Aici se ȋnchide drumul, care ȋncepe ȋn faţa rampei de descărcare, continuă cu un coridor și un ţarc de așteptare pentru patru sau cinci porci. Ar trebui să descriu noţiunea de ‚frică’ ȋn mod vizual, aș vrea să desenez porcii care se inghesuie ȋmpreuna aici, ȋn spatele cărora se ȋnchide ușa, aș vrea să le desenez ochii. Ochi, pe care nu am să ȋi pot uita niciodată. Ochi ȋn care ar trebui să privească oricine vrea sa mănânce carne. Porcii sunt separaţi cu ajutorul unui furtun de cauciuc. Unul este ȋmpins ȋntr-un spaţiu ȋncercuit de gratii. Ţipă, ȋncearcă să fugă ȋnapoi, să scape, dar nu există scăpare. Printr-o apăsare de buton, podeaua este ȋnlocuită de un fel de ștand mișcător, care duce animalul ȋntr-o altă boxă. Acolo așteaptă măcelarul – eu ȋi spun ȋn secret ‚Frankenstein’ – activează electrozii; este un dispozitiv de sedare ȋn trei puncte, după cum mi-a explicat directorul. Se vede porcul cum se zbate ȋn boxă, apoi platforma se răsucește, și vedem animalul zvâcnind cum alunecă plin de sange pe un alt cadru și lovește puternic cu picioarele. Acolo așteptă un alt măcelar, care ȋi ȋnfige cuţitul sub piciorul drept din faţă, un val de sânge ȋnchis la culoare ţâșnește, și corpul se prăbușește ȋn faţă. Câteva secunde mai târziu, un lanţ de fier este legat de unul din picioarele din spate, și animalul este tras ȋn sus. Un strat de sânge vâscos, ȋnalt de câţiva centimetri, acoperă podeaua. Măcelarul ȋși rezeamă cuţitul, și ia o gură dintr-o cutie murdară de Cola aflată pe podeaua aceea oribilă.

Urmez carcasele, care sângerează abundent și se leagănă agăţate ȋn cârlige, către ‚iad‘. Așa am denumit următoarea cameră. Aceasta este ȋnaltă și neagră, plină de funingine, miros oribil și foc. După câteva curbe, ȋn care sângele continuă să curgă pe podea, șirul de porci ajunge la un fel de cuptor imens. Aici vor fi pârliţi. De sus, animalele plonjează ȋntr-o mașină ȋn formă de pâlnie, și alunecă către interiorul mașinii. Se poate vedea ȋnăuntru. Flăcările se ridică, și pentru câteva secunde, corpurile se scutură și par că saltă ȋntr-un dans grotesc. Apoi sunt puse pe o masă mare, unde doi măcelari ȋnlătură rapid părul rămas, scot globii oculari și separă copitele de gheare. Toată operaţiunea aceasta durează numai câteva momente, aici se lucrează eficient ȋn echipă. Atârnate ȋn cârlige, de tendoanele picioarelor, animalele sunt direcţionate către un cadru metalic, conceput ca un aruncător de flăcări: ȋntr-un zgomot asurzitor, corpurile animalelor sunt supuse pentru câteva secunde unor jeturi de flăcări. Banda este iarăși ȋn mișcare și duce la următoarea hală, – aceea, unde am petrecut deja primele trei săptămâni. Trebuiesc extrase organele și prelucrate pe banda de mai sus: este examinată limba, amigdalele și esofagul se separă și se aruncă, ganglionii limfatici sunt tăiaţi, plămânii la gunoi, traheea și inima se deschid, se iau probe pentru identificarea trichinelozei, se ȋndepărtează vezica biliară, se cercetează ficatul pentru a identifica orice semn care indica prezenţa viermilor. Mulţi porci au viermi, ficatul lor este plin de viermi și trebuie aruncat. Toate celelalte organe ca stomacul, intestinul și aparatul genital sunt aruncate la gunoi. Pe banda de mai jos, restul corpului este prelucrat: tăiat ȋn bucăţi, articulaţiile tăiate, anusul, rinichii și grăsimea din jur sunt ȋnlăturate, creierul și măduva spinala sunt aspirate, etc., apoi urmează ștampilarea pe ceafă, burtă, picioare, sunt cântăriţi și transportaţi ȋn hala frigorifică. Animalele găsite necorespunzătoare pentru consum vor fi ‚temporar confiscate‘. Ștampilarea este o operațiune dificilă pentru cei fără experienţă, deoarece cadavrele calde și pline de grăsime atârnă foarte sus la capătul benzii, și lucrătorii trebuie să fie foarte atenţi, ca jumătățile de animale care se perindă să nu ȋi lovească. De câte ori m-am tot uitat zilele acestea la ceasul atârnat ȋn camera de pauză, nu pot să spun. Sunt sigură că nici un ceas din lumea asta nu merge mai ȋncet decât acesta. Dimineaţa, la jumătatea programului de lucru, este permisă o pauză. Respirând adânc, ma grăbesc către spălătorie și mă curaţ cât pot de bine de sânge și de fâșiile de carne; simt că această contaminare și acest miros s-au lipit de mine pentru totdeauna. Afară, vreau doar să ies afară. În clădirea aceasta nu am putut niciodata să mananc nici măcar o ȋnghiţitură de mâncare. Fie ȋmi petrec pauza afară, oricât de frig ar fi, alergând până la gardul de sârmă ghimpată, și mă holbez peste câmpuri și peste marginea pădurii, urmăresc ciorile. Ori traversez strada, unde este o mică patiserie unde pot să mă ȋncălzesc cu o ceașca de cafea. Douăzeci de minute mai târziu mă ȋntorc la bandă. A mânca carne este o crimă. Nu voi mai fi ȋn stare niciodată să ȋi accept pe cei care mănâncă carne drept prietenii mei. Niciodată. Niciodată de acum ȋncolo. Mă gândesc, că toţi cei care mănâncă carne ar trebui să fie trimiși aici, și ar trebui puși să vadă ce se ȋntamplă, de la ȋnceput până la sfârșit. Nu mă aflu ȋn această postură pentru că ȋmi doresc să devin veterinar, ci pentru că oamenii insistă să mănânce carne. Și nu numai de asta: ci și pentru că oamenii sunt lași. Şniţelul steril și albit din supermarket nu mai are ochi, din care curg lacrimi și ȋn care se oglindește frica ȋn faţa morţii, nu mai ţipă sfâșietor. Toţi cei care se hrănesc cu aceste cadavre torturate, se feresc cu mare grijă, ca să nu vadă toate aceste lucruri, și spun ȋn mod ipocrit: ‚Deci, eu nu aș putea să fac asta!‘ Apoi, ȋntr-o zi, vine un ţăran și aduce probe de carne pentru un test de depistare a trichinelozei. Fiul său ȋl ȋnsoţește, are probabil zece sau unsprezece ani. Văd cum copilul ȋși lipește nasul de fereastră, și mă gândesc: dacă copiii ar putea să vadă toată violenţa aceasta, toate animalele acestea omorâte, poate că ar exista speranţa ca lucrurile să se schimbe? Aud însă cum micuţul strigă către tatăl său. ‚Tati, ia te uită! Ce tare! Scroafa asta mare de aici.‘ – Aseară la TV povesteau la ‚Dosarele XY nerezolvate‘ despre uciderea unei fete, care a fost omorâtă și tăiată ȋn bucăţi, spre consternarea și revolta oamenilor. ‚Așa ceva am văzut eu săptămâna asta de 3.700 de ori‘, intervin eu ȋn discuţie. Acum nu mai sunt numai o ciudată, dar mai mult, sunt și bolnavă la cap. Deoarece simt consternare și revoltă nu numai faţă de o crimă comisă asupra unui om, ci și faţă de crimele comise de mii de ori asupra animalelor: de 3.700 de ori numai ȋn această săptămână și numai ȋn acest abator. Ca să te numești om – nu ar trebui oare, să spui nu, să refuzi să fi ordonatorul unei crime ȋn masă – pentru o bucată de carne? Ciudată mai e lumea asta. Poate că totuși micuţii viţeluși, smulși din uterul mamelor lor, care au murit ȋnainte de a se naște, au avut cel mai mult de câstigat dintre noi toţi. La un moment dat, a sosit și ultima dintre aceste zile interminabile și am primit dovada absolvirii perioadei de practică, o hârtie plătită scump, așa cum nu am mai plătit pentru nimic până acum. Ușa se ȋnchide, soarele timid de noiembrie mă ȋnsoţește prin curte către autobuz. Ţipetele și zgomotul mașinilor se atenuează. Când traversez strada, o mașină cu remorcă, care transportă animale cotește către intrarea ȋn abator. Este plină pe două etaje cu porci, ȋnghesuiţi unul ȋn altul. Plec fără să mă uit macăr o dată ȋnapoi, căci am obţinut atestatul, și acum voi ȋncerca să uit, ca să pot trăi mai departe.

 De luptat, să lupte alţii dacă vor; mie mi-au fost luate ȋn acel abator puterea, voinţa și bucuria de a trăi, și au fost ȋnlocuite cu sentimente de vinovăţie și nesfârșită tristeţe. Iadul este printre noi, de mii și mii de ori, zi de zi. Totuși, ceva ne rămâne fiecăruia dintre noi de făcut: Să spunem nu. Nu, nu și iarăși nu!“ (Sfârșitul raportului medicului veterinar Christiane Haupt)

 Renumitul autor și psiholog Dr. Helmut Kaplan comentează raportul Dr. Christiane Haupt ȋn eseul „Trădarea animalelor“: „‚Un film video de 12 minute din 2001, despre activitatea normală a unui abator, demonstrează că Dr. Christiane M. Haupt, nu a nimerit ȋn nici un caz ȋntr-un abator cu condiţii deosebit de proaste, sau ȋntr-un moment nefavorabil. Nu este un filmuleţ filmat cu ‚camera ascunsă‘, ci este vorba de o filmare oficială ȋntr-un abator certificat EU, aflat ȋntr-o zonă la graniţa dintre Austria și Bavaria.‘ O scenă cheie: ‚Un taur puternic, este ridicat cu ajutorul unui lanţ metalic agăţat de un picior din spate, atârnă cu capul ȋn jos pe banda rulantă – aparent ameţit de ȋmpușcătura cu bolţuri. Măcelarul ȋi taie gâtul cu un cuţit mare, ţâșnește un val consistent de sânge. (…) Deodată se ȋntâmplă ceva, ce ȋngheaţă privitorul: ȋn timp ce măcelarul lucrează fluierând, tăind prin pieptul larg despicat, ochii animalului se deschid și se ȋnchid ȋncet. Apoi taurul ȋncepe să mugească – ȋn secvenţa din film se aude fără nici un dubiu: un răget ȋnfiorător, gutural, acoperind zgomotul procesului de măcelarit. În cele din urmă, animalul acoperit de sânge se ridică chiar de câteva ori la cârligul de care este agăţat. Măcelarul, care deja tăia copitele din faţă, este nevoit să se mute ȋn spate. Taurul se luptă ȋnca minute ȋn șir pentru viaţa sa.‘ Această scena șocanta face parte, așa cum am spus, din activitatea normală de zi cu zi a unui abator (acest abator a fost chiar considerat unul ‚exemplar‘, de aceea presupunem că, ȋn alte abatoare condiţiile sunt și mai groaznice): Din 30 de animale, care au fost sedate ȋn decurs de o oră prin ȋmpușcătura cu bolţuri, 6 s-au trezit din nou.

 O versiune revizuită a acestei filmări (care a fost difuzată de mai multe canale TV germane), dezvăluie secvenţe care au fost cenzurate, arătând detalii ȋnfiorătoare: ‚În noua versiune se poate vedea, nu numai că taurul tipă, ȋn timp ce se zbate minute ȋn șir. Când măcelarul curăţă camera de sângele animalului care curge ȋn valuri, nefericitul taur se folosește de ultimele puteri și ȋncearcă să ajungă cu limba apa folosită pentru curaţarea podelei. Înregistrările atestă fără ȋndoială faptul că: aceste animale sunt total conștiente. Sunt conștiente ceea ce se ȋntâmpla ȋn jurul lor, ȋn timp ce sunt tăiate pe bandă și transformate ȋn carne.

Gail A. Eisnitz arăta ȋn cartea sa ‚Slaughterhouse‘, că atrocităţile deja prezentate reprezintă numai vârful icebergului crimelor comise, când ne referim la ce se ȋntâmplă zilnic, ȋn lumea ȋntreagă, ȋn abatoarele din ţările așa zis ‚civilizate‘. În documentarea pentru scrierea acestei cărţi, autoarea a chestionat lucrători din abatoare, ȋnsumând aproape două milioane de ore petrecute ȋn preajma boxelor de sedare. Următoarele pasaje extrase din interviuri cu lucrătorii din abatoare, au fost expuse publicului de către autoare, la o prezentare a cărții pe 18. Septembrie 1999: ‚Am văzut carne vie de vite. Le-am auzit mugind, când oamenii ȋnfigeau cuţitul și ȋncercau să le jupoaie pielea. Mă gândesc că este oribil pentru un animal să moară așa puţin câte puţin, ȋn timp ce diverși angajaţi ȋși ȋndeplinesc diferite operaţiuni de prelucrare, pe care le au de făcut asupra sa.‘ ‚Majoritatea vacilor pe care le suspendă …, sunt ȋncă ȋn viaţă. Le despică. Le jupoaie. Sunt ȋntotdeauna ȋncă vii. Picioarele le sunt tăiate. Au ochii larg deschiși și plâng. Ţipă, și poţi vedea, cum ochii aproape le sar de durere din orbite.‘ ‚Un angajat mi-a povestit, cum o vacă care a rămas blocată cu un picior ȋn podeaua unei mașini de transport, s-a prăbușit. ‚Cum ai scos-o vie de acolo?‘ l-am ȋntrebat pe tip: ‚Oh‘, răspunde el, ‚ne-am dus sub camion și i-am tăiat piciorul.‘ Cănd ţi se spune asa ceva, ȋntelegi că se ȋntâmplă multe lucruri care rămân ascunse, de care nimeni nu are habar.‘ ‚Altă dată era un porc viu, care nu făcuse nimic rău, nici măcar nu fugea prin jur. Am apucat o ţeavă lungă de 1 metru și l-am lovit până a murit.‘ ‚Când un porc se ȋmpotrivește și nu vrea să se miște, iei un cârlig pentru agăţat carne și i-l ȋnfigi ȋn anus. (…) Apoi ȋl tragi ȋnapoi. Tranșezi porcul, ȋn timp ce este viu, și deseori cârligul chiar ȋl omoară.‘ ‚Odată am luat un cuţit – era suficient de ascuţit – și am retezat nasul unui porc, ca pe o bucată de carne pentru micul dejun. Pentru câteva secunde porcul parca ȋnnebunise. Apoi, s-a așezat acolo pur și simplu, stătea și părea total tâmpit. Apoi am luat un pumn de sare lichidă și i-am aruncat ȋn nas. Acum porcul era total ȋnnebunit și ȋși ȋnfigea nasul peste tot prin jur. Am luat mai multă sare și am ȋndesat-o ȋn fundul porcului. Bietul porc nu mai știa acuma, dacă ar trebui să ȋși golească intestinul sau să orbească.‘ ‚După un timp te desensibilizezi. (…) Când ai un porc viu …, nu ȋl omori pur și simplu. Vrei să ȋi provoci cât mai multă durere. Îl lovești cu putere ȋn trahee, ȋl faci să se ȋnnece ȋn propriul sânge. (…) Un porc viu se uita la mine ȋn sus, și eu mi-am luat pur și simplu cuţitul și (…) i-am scos ochii, ȋn timp ce stătea acolo. Și porcul acela doar ţipa ȋntr-una.‘“ (Sfârșitul citatului din Dr. Kaplan, textul integral și sugestii de materiale gasiţi pe internet: http://www.ProVegan.info/aufsatz- verrat, Quelle: http://www.tierrechte-kaplan.org/ kompendium/a214.htm)

Nimeni nu ascunde faţă de noi cum sunt exploatate animalele. Nimeni nu ascunde faptul că animalele sunt ucise ca să ajungă în farfuria oamenilor sub formă de carne.

Şi dacă aţi citit acest raport atunci să răspundeţi la următoarele întrebări:

– cine susţine această industrie malefică?

– cine plăteşte pentu ceea ce aţi citit în rândurile de mai sus?

– cine trebuie să renunţe la violenţă şi la tradiţiile tâmpite? Sigur nu bietele animale.

– dacă poţi trăi fără carne din acest moment, de ce o mai faci în continuare? Oare pentru că îţi place ceea ce ai citit…

Semnat, o vegană extremistă care nu consumă nimic de origine animală şi a înţeles totul din raportul prezentat.

                                                                                                         Autor: Enikö Pal

Cafea Reishi

Ce ar trebui să știu despre cafea?

Cafeaua

Cafeaua este o băutură de culoare neagră ce conține cofeină și care se obține din boabe de cafea prăjite și măcinate.

Cele mai vechi informații credibile cu privire la consumul de cafea datează din secolul al XV-lea, din Yemen, Peninsula Arabică. În acele regiuni, boabele de cafea au fost pentru prima dată prăjite și consumate într-un mod similar celui din prezent. Originea cafelei ar fi o zonă a Etiopiei numită Kaffa, de unde se răspândeşte în Arabia, Yemen şi Egipt.

Cafeaua este la început privită drept aliment şi nu băutură, iar în Orient toate păturile sociale au acces la ea. În 1453 cafeaua este adusă la Constantinopol unde este deschisă prima cafenea din lume. Totodată legea turcească permitea femeii să divorţeze dacă soţul său nu îi aducea zilnic raţia de cafea.

Cafeaua este declarată băutură permisă creştinilor de către Papa Clementin al VIII-lea şi este adoptată de Europa în momentul în care se deschide prima cafenea la Veneţia, în 1645, urmată de una în Paris, în 1672. La 1700 existau deja 2000 de cafenele în Londra. În Brazilia industria cafelei debutează cu legătura extraconjugală dintre colonelul brazilian Francisco de Melo Palheta şi soţia guvernatorului francez din Guyana, care îi trimite amantului un buchet de flori în care ascunde nişte lăstari de arbore de cafea. Cafeaua primeşte chiar o odă din partea lui Johann Sebastian Bach, în 1732.

Cafeaua este un excelent stimulent al sistemului nervos, te energizează, îţi îmbunătățește pe termen scurt memoria, atenţia şi concentrarea. Creierul tău este în alertă şi atent la orice stimul din mediu după ce consumi cafea. Cafeaua are efect diuretic,  stimulează organismul să producă mai multă urină. Atenţie la hidratare! Mai multă cafea înseamnă şi un necesar mult mai mare de apă pentru organism.

Facilitează oxigenarea sângelui şi respiraţia, dilatând tractul respirator şi permiţând pătrunderea aerului în plămâni. Cafeaua este utilizată de către unii specialişti în calmarea simptomelor astmului şi altor afecţiuni respiratorii. Este de asemenea un bun remediu împotriva constipaţiei.

Băutorii de cafea primesc zilnic o doza importantă de antioxidanţi, crom şi magneziu, care ajută la reglarea nivelului de glicemie în sânge.

 După ce bem cafea, cafeina este absorbită de fluxul sanguin. În creier, cafeina blochează neurotransmiţătorul denumit adenozină. Când acest lucru se întâmplă, creşte nivelul altor neurotransmiţători, cum ar fi dopamina şi norepinefrina. Studiile de laborator realizate pe oameni au dovedit că diferite aspecte ale funcţionării creierului sunt îmbunătăţite de cafea, incluzând memoria, starea psihică, vigilenţa, nivelul de energie, timpul de reacţie şi funcţiile cognitive.

 Cafeina creşte nivelul de adrenalină. Acesta este hormonul de „luptă sau fugi”, care are ca rol pregătirea organismului uman pentru eforturi fizice intense. Cafeina face ca celulele grase să distrugă grăsimea corporală, eliberându-se în sânge sub formă de acizi graşi liberi şi făcându-le să devină combustibil pentru organism. Performanţele fizice sunt îmbunătăţite de consumul de cafeina, dar desigur nu pe termen lung.  

Majoritatea substanțelor nutritive prezente in boabele de cafea nu sunt distruse in procesul de prelucrare si preparare, cum ar fi: B5, B2,B1,B3, potasiu, magneziu, mangan.

Din anumite motive, băutorii de cafea au un risc mai scăzut de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2. Studiile au demonstrat că persoanele care beau cantităţi mari de cafea au un risc mai scăzut cu 23-50% de a se îmbolnăvi de diabet de tip 2, un studiu arătând că riscurile pot fi scăzute chiar cu până la 67%.

Boala Alzheimer este cea mai comună boala neurodegenerativă. Trebuie să mâncăm sănătos şi să facem sport. De asemenea consumul de cafea pare a fi o măsură de prevenţie foarte eficientă a acestei boli.

Boala Parkinson este a doua boala neurodegenerativă din lume ca număr de persoane afectate. La fel ca şi în cazul bolii Alzheimer, în prezent nu se cunoaşte nici un tratament eficient. Studiile efectuate până în prezent au descoperit că băutorii de cafea au un risc mult mai scăzut de apariţie a bolii Parkinson.

Cafeaua ne ajută în lupta cu afecţiuni precum ciroza.  Ciroza este o afecţiune din cauza căreia celulele ficatului sunt distruse, iar ţesutul normal şi funcţional al ficatului este înlocuit de ţesut cicatricial. Studiile arată că unul dintre principalii apărători ai ficatului împotriva cirozei este cafeaua. Persoanele care consumă cafea pot avea un risc cu până la 80% mai mic de a se îmbolnăvi de ciroză.

Cafeaua ne ajută să luptăm cu depresia şi cancerul. În cazul cancerului cafeaua constituie un factor protector, cel puţin în cazul cancerul hepatic şi colorectal. Studiile au arătat că băutorii de cafea au un risc cu 40% mai redus de a se îmbolnăvi de cancer hepatic şi cu 15% mai mic de a se îmbolnăvi de cancer colorectal.

S-a vehiculat adeseori ideea că tensiunea arterială crescută poate fi provocata de cafeină. Deși acest lucru este adevărat, efectul hipertensor al cafeinei este destul de mic (3-4mm/Hg) și de obicei, nu apare atunci când bei cafea normală. Efectul hipertensor poate persista la anumite persoane, prin urmare este recomandat să ţineţi cont de acest lucru dacă aveţi probleme cu hipertensiunea.

Studiile efectuate de către oamenii de ştiinţă nu atestă mitul conform căruia cafeaua este responsabilă de apariţia bolilor cardiace.

Există multe studii desfășurate pe perioade lungi de timp (între 18 și 24 de ani) care au concluzionat că persoanele care beau cafea zilnic trăiesc mai mult. Efectul de longevitate pare să fie şi mai accentuat în cazul bolnavilor de diabet de tip 2, conform unui studiu care s-a desfăşurat timp de 20 de ani.

Un studiu realizat de Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Harvard arată faptul că cei care beau cafea prezintă un risc de sinucidere cu până la 50% mai mic. Băutura acţionează ca un antidepresiv uşor şi ajută organismul să producă mai multă dopamină, noradrenalină şi serotonină.

Cercetătorii norvegieni au observat că persoanele care beau cafea acuză un nivel al durerii de maximum 41, pe când cei care nu obişnuiesc să bea cafea simt durerile mai intens, ajungând la un nivel de 55, datorită faptului că băutura stimulează producţia de dopamină şi serotonină.

Din cauza cofeinei din compoziție, cafeaua poate solicita prea mult sistemul nervos sau cardiovascular al persoanelor care suferă de afecţiuni cronice, hipertensiune, sau care urmează anumite tratamente.

Oamenii de ştiinţă susţin că o concentraţie prea mare de cofeină poate conduce la deshidratare şi la creşterea stării de anxietate, de aceea cafeaua prea concentrată poate să aducă mai multe deservicii organismului, decât beneficii.

De reţinut este faptul că zahărul, laptele şi orice arome adăugate în cafea o transformă într-o băutură plină de calorii şi substanţe dăunătoare. Este extrem de indicat să evităm mixurile din plicuri care conţin o mulţime de ingrediente nesănătoase.

Cafeaua este indicat să o bem neagră (Black Coffee), cu o concentraţie medie şi să nu fie fierbinte.

Eu am ales să beau o variantă de cafea de calitate superioară, cu aciditate redusă ,infuzată cu ciuperci medicinale şi anume Reishi.

Reishi este clasificată ca prima ciupercă dintre cele considerate superioare în cea mai veche farmacopee chinezească a lui Seng Nong din anul 56 î.H., dar se crede că asiaticii o foloseau cu multe secole înaintea acestei date. Este cea mai faimoasă ciupercă medicinală din lume fiind numită „ciuperca nemuririi, marele protector imunitar, spiritual şi mental”.

Combinaţia dintre o cafea de calitate superioară şi o ciupercă medicinală cu beneficii minunate nu poate decât să ofere o băutură delicioasă, aromată, sănătoasă.

Enikö Pal

De ce sunt bărbaţii vegani mai atrăgători?

Veganismul  a devenit un stil alimentar din ce în ce mai uşor de adoptat. În sine stilul de viaţă vegan este adoptat de către tot mai mulţi oameni. Dacă până nu demult exista trendul plant-based, mai ales la femeile care aveau o siluetă de invidiat sau femei ce merg la sală; în prezent cel mai în trend dar şi cu adevărate beneficii pentru toată lumea este să fii vegan.

Miturile spun că alimentaţia cu vegetale este pentru femei, nu pentru bărbaţi. Atunci eu spun sigur: veganismul este pentru bărbaţi!

Foarte mulţi bărbaţi sunt vegani doar că ei sunt mai puţin vocali, se fac mai puţin auziţi decât femeile. Deoarece bărbaţii vegani obişnuiţi, adică nu vedetele, ies foarte puţin în evidenţă, avem impresia că nu prea sunt mulţi şi că alegerea de a fi vegan ca bărbat nu este cea mai bună. Ceea ce este fals. Femeile şi bărbaţii fac parte din aceeaşi specie şi au nevoie de aceeaşi alimentaţie sănătoasă, pe bază de vegetale.

Plecând de la tradiţia că atunci când băieţii sunt mici sunt obligaţi să ucidă animale nevinovate şi fără apărare şi sunt batjocoriţi atunci când aleg să nu ucidă pentru că dacă nu o fac nu sunt bărbaţi, s-a ajuns la status-ul: sunt bărbat şi trebuie să mănânc carne, pentru că îmi dă putere! Trebuie să ucid fiinţe fără apărare astfel nu denot masculinitate! Inclusiv violenţa în familie are legătură directă cu tradiţia uciderii animalelor.

Astfel majoritatea bărbaţilor, subjugaţi de tradiţii, necunoaştere şi lipsă de voinţă, ajung să se supună singuri şi voluntari la o mulţime de afecţiuni şi boli grave. Deoarece cunoaştem cu toţii( nu neapărat că şi recunoaştem sau luăm măsuri) că produsele de origine animală produc foarte mult rău organismului uman.

Studiile ştiinţifice şi realitatea de zi cu zi, care este un factor foarte important, arată că bărbaţii care consuma mai multe vegetale, dar mai ales cei vegani:

– sunt mult mai atrăgători;

– sunt foarte protectori, nu îl ucid pe cel care nu se poate apăra ci îl protejează, ceea ce în subconştientul unei femei este foarte important;

– sunt înţărcaţi şi nu mai beau lapte, ceea ce îi fac mult mai masculini;

– au mai puţine disfuncţii erectile (orice am spune, asta contează);

– sunt mai fertili;

– sunt mai sănătoşi, de exemplu colesterolul rău nu se găseşte decât în produse de origine animală, acidul uric mărit nu se obţine niciodată din consumul de produse vegetale, produsele de origine animală aduc organismului un mare aport de toxine;

– miros mai bine, deoarece nu se descompune în intestine carnea de la grătarul consumat cu o săptămână în urmă, produsele de origine animală nu sunt greu de digerat ci pur şi simplu intră în putrefacţie. Conform unor studii făcute în Praga şi Australia, Havlicek J, Lenochova P. The Effect of Meat Consumption on Body Odor Attractiveness. Chemical Senses . 2007;

– au un apetit sexual mai mare;

– au un metabolism bun;

– au o stare de stres scăzută

– au un apetit sexual ridicat, dar acesta se poate crește și cu ajutorul vegetalelor proaspete, pulberilor afrodisiace (acolo unde este necesar) şi adaptogene la stres, mâncare crudă şi sănătoasă (legume, fructe); se exclude din alimentație carnea, laptele și tot ce este de origine animală.

– au o condiţie fizică bună, din principiu pe bărbaţii vegani îi întreţine mâncarea sănătoasă şi eliminarea consumului de produse de origine animală (care sunt mari consumatoare de energie);

– bărbaţii vegani nu susţin violenţa, nici direct nici indirect;

– iubesc animalele, nu doar animalele de companie, ceea ce denotă că au compasiune;

– îi interesează viitorul, sunt conştienţi de realitatea în care trăim, văd dincolo de carnea de la raft, ceea ce este atrăgător, mai ales la un bărbat;

– bărbaţii vegani au nivel de testosteron mai crescut, conform unor studii făcute în UK, SUA şi Australia cu bărbaţi vegani şi bărbaţi consumatori de carne;

– au pielea strălucitoare, un fapt din nou dovedit prin studii, prin studierea pielii veganilor si non veganilor cu un aparat numit spectrofotometru, care măsoară cantitatea de reflexie transmisă de piele, culorile reflectate de pielea veganilor fiind chiar frumoase;

– bărbaţii vegani ştiu să gătească;

– conform aplicaţiei de întâlniri Zoosk, bărbaţii vegani primesc cu 62% mai multe mesaje decât profilele obişnuite;

Poți găti și descoperii sute de mii de arome și texturi, deoarece prin veganism descoperi ce este mâncarea; este pur şi simplu minunat când nu mai trebuie să fierbi animale moarte care miros groaznic şi apoi să le acoperi gustul fad şi mirosul oribil cu vegetale şi plante. Bărbaţii veganii ştiu să gătească atât de multe mâncăruri gustoase şi rafinate, mai ales când sunt îndrăgostiţi J;

De ce să iei în considerare să devii vegan? Pentru că nu este niciodată prea târziu!

Doar să iei în considerare faptul că fiecare vegan regretă un singur lucru: că nu a devenit vegan mai repede. * exceptând norocoşii care au fost crescuţi vegani.

Deoarece acum informaţia circulă mai repede şi foarte multă lume are acces la ea, aflăm despre foarte mulţi sportivi de performanţă din istorie şi din prezent, că au un stil de viaţă vegan şi o alimentaţie raw vegană mai ales în perioadele ultra solicitante din cariera sportivă.

Foarte multe vedete de renume mondial şi oameni de mare succes sunt vegani, dintre care o mare parte sunt bărbaţi.  Să nu uităm de ultimul documentar vegan cu Lewis Hamilton şi Jackie Chan… încântător!

Veganismul este în primul rând o schimbare în bine pentru tine însuţi, apoi pentru tot ceea ce te înconjoară: oameni, animale, planetă, natură, etc.

Nu trebuie sa fii vedetă de renume mondial ca să devii vegan, trebuie să fii propria ta vedetă, trebuie tu să fii sănătos, să te simţi bine, să te gândeşti logic la prezent şi viitor, să fii schimbarea ce vrei să o vezi în jurul tău şi nu în ultimul rând: să fii atrăgător!

Dacă ai deja o parteneră vegană schimbarea trebuia făcută din prima zi dar nici acum nu este prea târziu. Foarte multe femei vegane sau vegetariene mi-au spus  că îşi iubesc partenerul dar sunt nefericite când el consumă carne. Şi vorbesc despre acest fapt în România.

Dacă ai copii alegerea este simplă: le dau o şansă la viitor şi devenim cu toţii vegani sau le distrugem viitorul cu fiecare masă cu produse de origine animală.

În ceea ce priveşte termenul „hegan”  pot să  spun că este interesant. Nu se cunoaşte exact etimologia acestui termen dar după cercetări apare pe o pagina web Dicţionar urban în Martie 2010. Studiile relevă faptul că din fericire foarte mulţi bărbaţi vor să reducă consumul de carne sau să devină vegani dar din păcate au parte de reacţii negative şi foarte nocive din partea bărbaţilor din jurul lor, la muncă, familie, cercul de prieteni. Se pare că bărbaţii care nu sunt suficient de stăpâni pe masculinitatea lor au nevoie de aprobarea socială ca să reducă consumul de produse de origine animală sau să devină vegani. Dar numărul bărbaţilor vegani a crescut atât de mult încât nu mai este cazul de această aprobare socială. Astfel a apărut acest termen, „hegan”, pentru bărbaţii vegani siguri pe masculinitatea lor. Sigur că se explică de ce bărbaţii nu prea vor să devină vegani, este vorba de tradiţii stupide şi nu puţine, care duc la presiune socială. S-au scris de asemenea şi multe cărţi pe această temă, de exemplu „The sexual politics of meat”. Din păcate bărbaţii nu fac atât de publică alimentaţia lor precum femeile, astfel nu putem avea un număr prea exact al lor.

Dar sunt mulţi! Şi vrem să fie şi mai mulţi!

Bărbaţii deschişi spre ideea de a consuma mai multe vegetale, cei care consumă cu plăcere un grătar vegan, cei care reduc consumul de produse de origine animală  şi cei care cochetează cu ideea de a devenii vegani, sunt atrăgători, iar veganii sunt cei mai atrăgători.

Enikö Pal

Tocănița magică – MAN 2019

Enikö – opțiune vegană pentru tocăniță la ceaun

Cu oameni faini poți face multe lucruri faine. Așa am ajuns si eu să particip la concursul de gătit tocană la ceaun la una dintre cele mai mari întruniri de motocicliști din România, Motoraliul Anual din România MAN România. Inițial am vorbit cu organizatorul să merg cu un mic stand cu cartea mea dar când s-a anunțat concursul de gătit la ceaun, m-am înscris repede cu varianta de tocană vegană. Ce mi-a dat mai mare încredere a fost faptul că mulți au fost încântați de acest lucru și unii chiar scriau la postare faptul că se bucură că vor avea ce să mănânce. Chiar din echipele adversare am avut oameni vegetarieni care de-abia așteptau să încerce tocana pregătită de noi.

Am ajuns la eveniment din prima zi, am postat cartea la vedere și ne-am pus pe odihnă. A doua zi mă căuta cineva de zor. Ne-am bucurat enorm să întâlnim un cuplu, erau cu un stand cu echipamente moto super faine, sunt vegani și foarte, foarte mari iubitori de animale, acei iubitori de animale care practic fac ceva pentru animale nu doar vorbesc. Tot respectul pentru ei, sper ca într-o zi să pot adopta și eu toate animalele necăjite. Ea o fată minunată, el este un om cu inimă mare, la indian la origini, și știe să gătească delicios. Am găsit soluția de a mări șansele de câștig la concurs, i-am cooptat în echipa noastră.

De ce este bine să faci echipă? Noi, fetele ne-am gândit și am luat la noi ingrediente, condimente, plante aromatice proaspete, vegetale din grădină, iar băieții s-au ocupat de tot ceea ce înseamnă gătitul la foc cu lemne. Până la aflarea detaliilor, noi eram siguri că vom foc cu gaz sau oricum vom avea totul gata pregătit. Nu a fost chiar așa, ci fiecare echipă trebuia să se descurce cu focul. Băieții s-au descurcat perfect. Carnea și câteva vegetale au fost oferite de organizator prin furnizorul principal de mâncare de la eveniment. Noi am avut ca și înlocuitor de carne chicharrones de soia, ciuperci pleurotus, vinete, dovlecel și alte vegetale. Ca și savoare a fost desigur condimentată în stil indian, așa cum un indian care gătește delicios o face cel mai bine.

Înainte de concurs am stat de vorbă cu membrii echipelor adverse, am vorbit prietenește și am glumit până peste poate, iar la final am băut bere cu ei, însă în timpul concursului eram adversari crânceni. Fiecare susținea că tocana ce o prepară va fi aceea câștigătoare, fiecare având motivele lui. Eu am spus că deja am câștigat, eram la un concurs de gătit la ceaun, la o întrunire moto și făceam tocană vegană, aveam și cartea lângă mine și unii oameni chiar au răsfoit-o și cumpărat-o.  

Cel mai distractiv lucru, ca să mai și râdem, a fost că echipa care era lângă noi a spus clar că ei câștigă apoi se chinuiau să convingă un membru al echipei să guste tocana și respectivul nu și nu că el este vegetarian. Mă duc la el și îi spun să guste de la noi, la care spune: Nu are carne? Îi explic că este vegană, îi arăt cartea mea să mă creadă. Era surprins că era în concurs și o tocană vegană și mănâncă și el o mâncare caldă de la ceaun. Reacția publică a lui a fost: Votez cu ei, ca nu au carne! Toți din toate echipele ne-am prăpădit de râs, mai puțin echipa lui.

Am făcut tocana, ne-am dus la jurizare și… le-a plăcut. Am luat locul 1.

A fost o senzație extraordinară.

Premiul l-a luat echipa care tot susținea că vor câștiga deoarece consta în mâncare oferită de organizatori pentru perioada evenimentului, mâncare care nu prea era vegană.

Una peste alta, a fost foarte fain. Ceaunul nostru cu mâncare s-a golit primul, foarte mulți vegetarieni și vegani dar și mulți curioși s-au înghesuit să încerce preparatul. Ia plăcut juriului mâncarea noastră și au apreciat și ideea de a veni cu această variantă, i-a plăcut mult și publicului mâncarea noastră și din păcate nu a fost suficientă tocană pentru toți cei prezenți acolo.

Cireașa de pe tort a fost când sponsorul concursului Tocana Magică, furnizorul de mâncare gătită de la eveniment și membru al juriului m-a felicitat personal și mi-a cumpărat cartea.

Oamenii respectivi participă la evenimente cu stand cu mâncare gătită, stand care poate hrăni câteva sute de oameni. Majoritatea mâncării este din carne, ca vegan mănânci cartofi pai și murături. Au o conopidă murată extraordinară și sunt în Guiness Book pentru cea mai mare pâine de casă. Oameni din secuime, mai hotărâți, așa.

Proprietarul hanului respectiv era foarte încântat de carte și abia aștepta să o citească. Deja a înțeles din acest concurs că la evenimente mari sunt mulți oameni care ar alege varianta vegetală la mâncare, sunt mulți vegetarieni, vegani sau oameni care vor să mănânce ceva nou sau mai bun pentru stomac.

Au fost și câțiva motocicliști, mai cu mușchi, tatuați și cu barbă, vegani și iubitori de animale, care au cumpărat cartea mea, probabil să o citească și apoi să o dea mai departe.

Per total festivalul a fost fain de tot. Oamenii prietenoși, berea bună, mâncare găseai, concursuri distractive, premii faine, vremea excelentă, locația superbă și multe motociclettteeee.

Din toate acestea am învățat faptul că minunata mea carte se prezintă foarte bine cu o mâncare bună. Oamenii trebuie cuceriți cu gustul și partea pozitivă înainte de a vedea ce se află în spatele produselor de origine animală. Și nu în ultimul rând au nevoie de un ghid, Ghidul bobocului Vegan.

Mulțumesc Cristi Man, organizator Motoraliul Anual National MAN Romania, mulțumesc echipei mele, echipa „Racheta”: Verzea Ionut, Iulia Tamaș, Octavian Derlogea,  Vishal Narendra și Georgeta Brehoi de la AlphaHead, mulțumesc publicului și hanului Diszegi că ne-au votat.

Autor: Enikö Pal

Enikö – pasiunea mea: motocicleta

Numele meu este Enikö și de când mă știu am adorat motocicletele.

Enikö Pal – autoarea cărții Ghidul bobocului Vegan

La 18 ani am făcut școala de șoferi, categoriile A, B, C+E, iar după examen am început să lucrez pe camion. Dragostea pentru motociclete a rămas.

Apoi, la 19 ani am început și școala de piloți pe avion, am intrat pe locurile de la stat, a fost frumos și o experiență de neuitat deoarece eram într-o comunitate super faină unde o țineam mai mult în distracții, apoi mai și zburam, spălam avioane, hangare, lucram la aerodrom de toate.

Am ajuns acasă toamna târziu, spre iarnă, după un sezon de zbor de vreo opt luni în care am mâncat în fiecare zi carne, sub toate formele posibile, dar mai ales grătar și am spus: de astăzi nu mai consum nimic de origine animală. Sunt 13 ani de atunci și nu mai consum nimic de origine animală.

Am vrut să devin pilot pe avioane supersonice dar verdictul a fost NU, din punct de vedere medical. Eram deja vegană, trebuia să fie bine, numai că dezastrele aduse de consumul de produse de origine animală nu sunt atât de ușor remediabile. Medicii mi-au spus că devenind vegană am făcut cea mai bună alegere și că dacă lupt suficient o să fie bine, deoarece ei atunci nu aveau ce să mai facă.

Am luat o pauză, o pauză de 10 ani, cu studii de nutriție, zi de zi, 6 ani de grădinărit și alimentație raw vegană, mai ales cu vegetale din propria grădină, avion nu îmi permiteam dar am continuat să zbor cu parapanta.

Oamenii cred că alimentele sunt chestii ambalate pe care le consumăm doar să ne umplem stomacul, dar nu este așa, noi avem nevoie de hrană biodisponibilă  pentru celule, rezultatele lipsei acesteia în timp sunt ceea ce vedem la oamenii extrem de bolnavi de care ne este milă dar nu pot fi ajutați.

Și acum să ne cunoaștem, sunt Enikö, nutriționistă vegană, nutriționistă pentru sportivi de performanță, activistă pentru animale, ecologistă convinsă, vegană, pilot avion, pilot parapantă, motociclistă, autoarea cărții Ghidul bobocului vegan.

Împreună cu prietenul meu, Ionuț Verzea, editor al cărții, care și-a dedicat doi ani de zile tot timpul liber pentru carte și m-a încurajat mereu, deoarece nu a fost ușor, am scos la lumină ceva ce toată lumea trebuie să știe: că se poate! Se poate să fim sănătoși, să fim fericiți, să facem din lumea aceasta un loc mai bun și mai frumos, să susținem pacea mondială, să oprim foametea mondială, să susținem educația, să fim corecți, să nu furăm viitorul următoarei generații, să fim mai buni. Nu doar spunem, am scris și un ghid de 480 de pagini despre cum să facem toate acestea.

Enikö și Ionuț la parada Marisfest în 2018 – 4 roți, două motoare, o pasiune ce le unește.

Este foarte important să nu judecăm oamenii înainte să îi cunoaștem, nu judeca un stil de viață înainte să îl practici, nu judeca fără să vezi dincolo de aparențe, care de obicei înșeală. Câți motocicliști vegani mai cunosc? Foarte mulți. Mulți o să participe și la MAN (Motoraliul Anual Național) dar nu spun deoarece nu mai au răbdare să spună de unde își iau proteinele când ei sunt numai pachețele de mușchi sau aleargă la ultramaraton sau urcă pe Everest. Pot să fie piloți de linie sau medici, pot să fie orice, veganismul este stilul de viață cu cea mai mare rată de creștere în procente.

Vă invităm să mâncați cea mai bună tocană la MAN România ediția a VII-a Magic Lepșa Reloaded. Vom fii acolo, la concurs de gătit la ceaun și nu o să vă dezamăgim. O să înțelegeți că veganii nu mănâncă doar salată, sunt foarte multe preparate delicioase ce pot fi realizate doar din vegetale.

Mulțumesc organizatorilor pentru că sunt oameni deschiși la minte, la noutăți, la provocări și ne susțin cu varianta noastră de participare la concurs. Așa ar trebui să fie toți organizatorii de evenimente!

Să fie MAN, să fie magie!

Să fim oameni frumoși!

Why would I consider going vegan?

Most vegans usually have two lives, before and after meat. Again, usually most people live only one live, the first one, without ever discovering the real human nature. I can relate to the two lives I talk about because I lived in both of these two worlds.

Enikö Pal – Future and past.

Welcome to the dark side! It has meat and blood.

Vegans which are born from vegan parents and grown vegan understand things in their specific way. They really don’t understand why people eat animals if they are not meant to do that. On the other side there are people who blame vegans for destroying the planet and the future of their children. There are those who say vegans are bad because they don’t kill… animals, the nature and the planet. They state that vegans are bad because they kill lots and lots of plants. Are you serious for that? And yes they are serious, is one of their core belief. And from veganists, most of them are people who woke up from ignorance.

I do not blame, I just tell you the pure reality, and it damn hurts.

I don’t blame people for eating animals until they have the possibility to choose otherwise on their own, due to their small age, being obliged by relatives to eat the same food as the entire family is doing. But there is an age when you have to take your own decisions and take them right, at least the society entitles you to take charge on life on your own, make your own decision and be fully responsible for the consequences of your actions. At this moment I can say that you can stop eating animal products.

I’ve been in the same situation as most people do, living in ignorance and cruel traditions, living with diseases, with toxic blood in my veins from consumption of animal products. I grew up with animal products and vegetables from the garden and our own small farm. We eat meat because we need protein, and we drink milk for calcium, we eat products made from blood for iron. Pretty shitty thing!

One day I stopped eating animal products without knowing that is even called veganism and it is a part of a larger way of life. For me it was simple and beautiful. Since that day I am another person, I live a new life, I feel, I see, I have compassion, I save lives, I love, I AM!

Eating animals caused me a lot of problems and I still treat those years later, but I am happy that my eyes are opened now. No one helped me when I took the decision for going vegan. After I became vegan I started the study. I studied thousands of hours and read hundreds books related to this.

Nowadays you have other possibilities. It is easy to get informed, to find out quick and easy all that interest you. Since December 2018 you have access on the market to the guide I wrote, you have “Ghidul bobocului Vegan”. In rough translation the title means “The new vegan guide”.

Come out from the dark side! In veganism there is light, happiness and it can give you a purpose. You can make sure that you definitely love all that is alive and the planet we live on.

If you are interested in the book check the Contact page and find out how you can get one!

De ce am economisit bani de când sunt vegană?

Mereu aud în jurul meu că veganismul este scump şi mai aud ceva ce nu înţeleg şi anume: nu am mâncat niciodată nimic vegan şi niciodată în toată viaţa nu voi mânca aşa ceva! Sigur o să spuneţi AŞA CEVA NU EXISTĂ!

Enikö Pal – activism pentru conștientizarea oamenilor de prezența noastră în trafic.

Şi mă întreb… nu aţi mâncat niciodată un măr? Sau pâine? Sau cartofi prăjiţi?

Să nu mergem spre extreme să întreb de fasole frecată, humus, tofu sau alte chestii scumpe şi scârboase pentru voi. Dar mâncaţi totuşi animale moarte şi secreţiile lor (lapte) şi mai daţi și o grămadă de bani pe ele.

Mulți oameni cheltuiesc cei mai mulţi bani la capitolul sănătate. Nu judecaţi înainte de citi tot. Oamenii cheltuie mulţi bani pe medicamente şi apoi pe suplimente din plante. Lucrez lângă o farmacie, în magazin naturist şi pe deasupra şi într-un centru comercial. Astfel văd exact fiecare ce cumpără, carne, carne, carne şi iar carne, iar apoi văd exact pe ce mai cheltuie, medicamente şi suplimente pentru ficat, tensiune, colesterol etc.

Veganii evită să dea o grămadă de bani să cumpere boala numită „produse de origine animală”. Hrana adevărată, de origine vegetală, este mult mai ieftină decât cadavrele bietelor animale.

După ce economisim nemâncând animale moarte, economisim că nu ne trebuie medicamente. Cât economisim de aici? Suficient încât industria farmaceutică să fie supărată pe vegani! Deci MULT. Pot să adaug că în general când te trimite medicul cu o rețetă la farmacie, rareori scapi fără să cheltui măcar 100 lei.

Apoi economisim că nu avem nevoie de suplimente care să ne ajute să digerăm cadavrele. Noi mâncăm vegetale, iar organismul nostru este foarte fericit să le digere simplu şi frumos. Nu ne trebuie suplimente pentru gută, a cărei cauză este consumul de carne, nu ne trebuie suplimente contra acidităţii, pentru scăderea colesterolului, tensiunii şi lista este lungă şi o ştiu foarte bine. Şi omnivorii cheltuie mult pe ele şi continuă să mănânce mortăciunile sub toate formele, care mai de care mai toxice.

Apoi economisim deoarece vegetalele nu sunt scumpe. În același timp produsele de origine animală sunt scumpe deoarece costurile de a insemina artificial animale, a le ţine în ferme în condiții adeseori insalubre, a le îndopa cu hormoni şi antibiotice și alte medicamente, a le bate toată viaţa lor, a le chinui, a le ucide în cele mai groaznice moduri cu sânge rece, a le tranşa şi a le umple cu chimicale după ce deja carnea a intrat în procesul de putrefacţie (15 minute de la sacrificare). A curăţa sângele şi tonele de fecale, a transforma cadavrele în ceva apetisant pentru cei ce încă nu ştiu pe ce lume trăiesc, toate acestea costă mai mult decât a crește vegetale curate, sănătoase, frumoase, gustoase. Oricum ai lua-o, nimeni nu îmi poate aduce argumente că sângele de animal paralizat de frică este mai bun decât clorofila şi decât pacea în lumea aceasta.

Economisesc foarte mult deoarece nu am sufletul încărcat cu suferinţa animalelor ucise pe bandă rulantă. Iar economia aceasta nu poate fi estimată!

Valorile ce le dobândeşti după ce devii vegan sunt inestimabile.

Am economisit bani, am tipărit cartea „Ghidul bobocului Vegan” cu ei, dar nu o pun la socoteală, şi am câştigat… ceva ce cei care văd animalele ca aliment nu vor avea niciodată!

Într-o lume în care orice este posibil tu ce ai ales?

Trăim într-o ţară minune, cu cât ai mai mult de a face cu statul cu atât îţi vine să spui mai des şi mai tare: AŞA CEVA NU EXISTĂ! Şi statul ne manipulează mai mult decât ne imaginăm, mai rău decât în cele mai horror vise ale noastre. Dar totuşi trebuie să facem bussines cu statul şi să pierdem.

Enikö Pal – struguri românești

Cât se poate de posibil !

Trăim într-o lume care ne vrea bolnavi, trăim într-o ţară care ne vrea bolnavi. O să spuneţi că aşa ceva nu există, eiiii uite că există dacă aţi deschide un pic ochii şi urechile.  Dar până când părinţii înfundă copii cu fast food şi junk-food şi văd cu câtă plăcere mănâncă mizeriile acelea otrăvitoare îmi dau seama că lumea adoră să fie bolnavă şi nu dă nici un rahat de doi bani pe această planetă, pe natură, pe viitorul copiilor. Şi acum să aud psihologii să zică că nuuuuu, ei nu pot trăi fără să ucidă în fiecare zi câteva animale şi că ce spun eu în cartea mea  nu este adevărat şi că animalele sunt pe această planetă ca noi să le chinuim, să le bem sângele şi să ne distrăm pe seama suferinţei lor. Nu am fost la psiholog, ei vin la mine pentru suplimente de liniștire.

Că „cineva” vrea să fim bolnavi este clar, acela în primul rând eşti tu însuţi. Nu  critic, îţi deschid ochii, este propria ta alegere să mănânci animale şi să alegi boala. Şi acum să aud, dar eu sunt bărbat şi muncesc, am nevoie de carne! Răspunsul meu: alege viaţa şi munceşte de zece ori mai cu spor şi rămâi şi cu energie după o zi de muncă dacă nu mănânci moarte, moartea altor fiinţe, moartea ta lentă, sigură şi dureroasă pe termen lung.

Trăim într-o ţară nebună, ţara în care ţi se cere să înscrii  într-un registru la ANAF dar registrul nu există sau sa completezi o declarație pe un site dar site-ul nu merge si gata. Dar te obligă!

Trăim într-o ţară în care ai curaj nebunesc dacă rămâi sau este o inconştienţă dacă ne gândim că ne mai trebuie multe generaţii de sacrificat ca să schimbam clasa politică în totalitate. Şi nu mai avem timp, la sporul cu care ne mâncăm planeta cu fiecare îmbucătură de carne , Romania nu mai vede multe autostrăzi până la sfârşitul lumii.

Dar, există un mare DAR, în toată nebunia aceasta, nimeni nu te obligă să mănânci animale. Sunt vegană de 13 ani şi nimeni nu m-a obligat să mănânc produse de origine animală. Nu spun că trăim într-o ţară liberă, dacă vedem dincolo de aparenţe (dar cum majoritatea încă mănâncă carne nu au cum să vadă dincolo de aparenţe) dar trăim într-o ţară în care poţi să mănânci vegan foarte bine. Sunt din ce în ce mai multe opţiuni vegane, mâncarea vegană este din ce în ce mai accesibilă, mai multă, mai diversă, mai faină!

Să fii vegan în Romania este cât se poate de posibil! Este cât se poate de uşor!

Despre oameni şi energii

Omul, din principiu, este o fiinţă spirituală şi energetică. Suntem energie, transmitem energie, simţim foarte bine energiile transmise de către oamenii cu care interacţionăm.

Şi animalele simt foarte bine energiile, dar acum vorbim de oameni, nişte animale mai speciale.

Oamenii pot avea două tipuri de energii, pozitive si negative.

Energia pozitivă vine din adâncul sufletului, din puritatea sentimentelor, din bunătate, adaptabilitate, alimentaţia potrivită speciei umane, inteligenţă, compasiune, etică, modestie, deschidere spre nou si dezvoltare.

 După câţiva ani de veganism am trecut printr-un impas de tristeţe, nu din faptul că eram vegană ci datorită faptului că am văzut cât de nepăsători sunt oameni faţă de suferinţa ce o provoacă la tot ceea ce are viaţă. Atunci am primit o încurajare de la o persoană care era născută din părinţi vegani, a fost crescut vegan si pentru el nu exista noţiunea de animale pentru mâncare. Animalele sunt pe această planetă doar să ne mai umanizeze pe noi. Şi aceea persoană mi-a spus că sunt de apreciat că am devenit vegană (din păcate nu am fost crescută vegană) într-o ţară din Europa de Est unde oamenii chiar au tradiţii foarte clar transmise din generaţie în generaţie legate de consumul de animale. Şi practic într-o ţară unde se consumă multă carne şi multe lactate. Acest lucru s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă iar în Romania nu erau atât de mulţi vegani care să îşi spună şi opinia. Nu era atât de important că a spus că eram de apreciat, dar energia pozitivă cu care a venit mesajul mi-a încărcat bateriile de rezistenţă contra răutăţilor oamenilor pentru ani mulţi.

Energiile negative sunt din păcate foarte puternice, unii trec de nivelul de prostie şi ajung la o răutate  că şi Satana fuge de ei.

Din păcate oamenii negativi au influenţă asupra celor cu care interacţionează din simplul motiv că îi domină şi sunt agresivi încă din primul moment iar în acest caz cei cu traume emoţionale chiar nu au nici o şansă, nici măcar să fugă.

Energia negativă distruge, ucide, dărâmă, doare, provoacă greaţă şi induce o stare de agitaţie. Energia negativă vine din frustrare, din răutate, consum de violenţă, din neîmpliniri, dintr-un suflet negru, o minte încuiată, de la opunerea la dezvoltare şi adaptare.

De mulţi ani văd lucrurile dincolo de aparenţe, nu este uşor dar aşa este corect.

Dragostea sinceră a animalelor pe care nu le mai exploatez şi nu le mai consum mă face să fac faţă mult mai bine energiilor negative. Nu o să mă distrugă un om cu energie negativă şi sub nici o formă nu o să mă reducă la tăcere şi să îmi spună ce să fac doar pentru că este un bărbat frustrat şi nedezvoltat din toate punctele de vedere.

Lumea are nevoie de oameni care să o schimbe într-un loc mai bun. Niciodată să nu vă lăsaţi reduşi la tăcere de oameni cu energie negativă. Ei doar se vor integra în schimbare fără să aibă de ales.

2019, anul veganismului în lume.