De ce să reciclezi resturile vegetale?

Îmi doresc din tot sufletul să folosesc cât mai puţine ambalaje şi pe cât posibil să fie biodegradabile și prietenoase cu mediul înconjurător. Este simplu și ușor să reciclezi dacă dorești asta cu adevărat. Metode sunt, trebuie doar puțină voință

Ne îngropăm în miliarde şi miliarde de tone de gunoaie, de plastic, ambalaje, mizerie, boli, infecţie. Toate acestea provoacă poluare care ulterior duce la boli ale oamenilor, animalelor, naturii, plantelor. Toată planeta este atacată şi distrusă de lipsa de reciclare sau mai mult de atât, de lipsa folosirii materialelor biodegradabile. Aceasta din urmă fiind modul de a face faţă nevoilor noastre pentru ambalaje şi diverse obiecte pe care le folosim pentru scurt timp și apoi le aruncăm la gunoi şi nu ne mai pasă ce se întâmplă.

Chiar fac efort în ceea ce priveşte acest aspect, inclusiv financiar. Din păcate chiar dacă locuiesc într-un oraş mare, nu am posibilitatea să reciclez nimic, singurul centru de reciclare cu program de gravide (a se înțelege, deschis 5-6 ore/zi) şi cu posibilităţi limitate de tipuri de ambalaje reciclate, centru care mai era şi la o distanța considerabilă (peste 10 km) față de unde stau, s-a închis, probabil din motive politice, așa cum se închid majoritatea inițiativelor care fac un bine comunității. Este vorba de centrul de reciclare Sigurec din incinta Carrefour. Ca să îți faci o idee, eu parcurg o distanță de 20 kilometri pentru a duce la reciclat o plasă destul de mare cu sticle, PET-uri, folii de plastic și hârtie. Daca eu fac efortul acesta, tu de ce nu ai putea?

Centru SIGUREC, a funcționat cu succes până în primăvara anului 2019. Din păcate avea un program scurt de funcționare, la 18:00 se închidea, în condițiile în care centrul comercial închide la ora 22:00.

Astfel am ajuns să beau o anumită bere la care pot să duc sticla la retur, pentru că nu am unde sa duc la reciclat sticla. Daca vă gândiţi la containerele pentru reciclare, clopotele acelea mari care au culori diferite, să fim realiști, ce se adună în ele este aruncat în acelaşi loc.

O să spuneţi că sticla este cea mai mică problemă, nu toţi bem o bere, un suc, un cidru, un vin, o apă. Şi sticla nu este biodegradabilă. Dar vă spun o problemă cu care ne confruntăm toți și anume resturile vegetale. Absolut fiecare om de pe această planetă ar trebui să recicleze resturile vegetale și alimentare. Îi suntem datori pământului cu acest lucru.

Câţi dintre voi faceţi compost din resturile vegetale? câţi dintre voi daţi înapoi pământului o parte din ceea ce v-a oferit? Poți vedea în imaginile următoare modul în care se aruncă în mod uzual gunoiul,toate la un loc comparat cu a aduna resturile vegetale și a le folosi la compost.

Aruncăm resturile vegetale la un loc cu plasticul, resturi alimentare (carne, oase, grăsimi şi produse din carne), sticla, tot felul de materiale  de origini incerte, medicamente şi alte lucruri pe care le aruncaţi la gunoi ce nu sunt biodegradabile sau sunt extrem de toxice pentru mediul înconjurător.

O soluţie ar fi să reciclăm, dar sunt în aceeaşi situație ca şi voi, nu avem unde să reciclăm. Cum spun şi autorităţile, peste 96% din gunoiul din Romania nu este reciclat şi cea mai mare parte nu este biodegradabil. Iar noi îi mai punem capac situaţiei deoarece nu reciclăm nici măcar resturile vegetale, care ar trebui să ajungă compost hrănitor pentru vegetale care apoi să fie hrană sănătoasă pentru noi. Dar nu ne pasă. În general, ca societate, nu ne pasă.

Şi dacă ne pasă, ce putem face? Putem să ne dăm puţin silinţa. Un proiect pe care visam să îl transform în realitate în urmă cu 10 ani există acum în Reghin, județul Mureș. Doi oameni minunaţi au reuşit să realizeze un proiect prin care strâng resturile vegetale de la oameni, mai ales oameni care locuiesc la bloc, apoi le transformă în compost. Un proiect de suflet, un proiect ecologist, bun pentru oameni, pentru animale, pentru planeta, pentru aer, pentru ape, pentru prezentul şi viitorul nostru.

Doresc din tot sufletul sa îi felicit pe Răzvan Ilieş şi Cristian Man pentru proiectul Regreen, proiect pe care sperăm să îl vedem implementat în tot mai multe oraşe. Pe pagina de facebook găsiţi mai multe detalii.

https://www.facebook.com/regreencompost/

În cartea mea, ”Ghidul bobocului Vegan” am dedicat un capitol pentru reciclare dar mai ales reciclarea resturilor vegetale, deoarece majoritatea consumăm vegetale. Resturile vegetale sunt cel mai simplu de reciclat deoarece pământul le primeşte înapoi şi le transforma în nutrienţi pentru următoarele culturi. Dacă separi resturile vegetale de celelalte lucruri ce le arunci vei avea parte şi de mai multă curăţenie în zona coșului de gunoi şi nu vei mai avea probleme cu mirosul neplăcut al gunoiului. Sunt milioane de beneficii în a recicla resturile vegetale.

Schimbarea în bine începe de la fiecare persoană în parte. Cere şi tu un proiect de reciclare a resturilor vegetale în oraşul tău. Înainte a afirma orice, îţi spun că se poate şi este un lucru cât se poate de bun.

De asemenea vă recomand un film extraordinar, de văzut cu familia, cu copiii, singur/ă, în cuplu, cu prietenii. WALL-E 2008