„În sfârşit , pot să vă privesc fără remuşcări, nu mă mai hrănesc cu carnea voastră”

La sfârşitul articolului vom afla cine şi când a făcut această afirmaţie.

Cuvântul peşti trimite la o pluralitate inimaginabilă de varietăţi, un ocean de mii de specii, peste 31.000.

Tonul este una dintre cele mai consumate specii de peşte. În trecut tonul era pescuit cu undiţe şi cârlige.

Înainte de a fi tras în barcă sau la mal, un peştele prins cu undiţa sângerează până moare sau se îneacă. Peştii se îneacă atunci când nu mai pot să se mişte. Peştii mari precum tonul, marlinul, peştele spadă sunt răniţi foarte tare de cârlig deoarece sunt puternici şi opun rezistenţă. Pentru pescuirea exemplarelor mari de peşti care opun rezistenţă se foloseşte harponul. Harponul este un fel de suliţă pe care pescarii o înfig în corpul, înotătoarele sau ochiul unui peşte, devenind un fel de mâner prin care să aducă peştele în barcă. Manualele de pescuit recomandă să înfigi harponul în capul peştelui.

Ştim că pescuitul se practică de mult timp. Ştim că există pescuit cu mâna liberă, cu undiţa, toate ducând la scoaterea peştelui pe uscat şi lăsat să moară lent şi zbătându-se pentru viaţa lui. Viaţa unui peşte este de asemenea o viaţă, la fel ca cea a unui om, câine, porc,vită, pasăre, gândac. Fiecare fiinţă vie vrea să trăiască.

Dacă la început oamenii pescuiau pentru supravieţuire, acum pescuiesc pentru distracţie, afaceri, bani.

Cum spre exemplu sunt filmuleţe pe internet despre pescuit, foarte multe, între care cel care mi-a atras atenţia o tâmpenie care este rezultatul unor minţi murdare umane. Sunt pescari care trag cu undiţa spre barcă peşti de dimensiuni mari iar copii mici sau femei în bikini aruncă harponul în peşte şi mai ales în ochiul peştelui, ca apoi să îi tragă ochiul din cap. Ei susţin că este o distracţie care a devenit tradiţie. Idioţii planetei sunt peste tot.

Să presupunem că majoritatea dintre noi nu am face asta unui peşte mare. Dar mâncăm cu plăcere peşti şi tâmpenia supremă a unora duce la ideea de a considera peştii plante. Eşti vegană? Dar mănânci peşte, nu-i aşa?

Nu este aşa şi vă spun de ce.

Este o cruzime să consumi carne, este o cruzime să provoci o moarte dureroasă. Iar consumul de peşte provoacă moartea a miliarde de fiinţe într-un mod absolut malefic, practic ei nu sunt ucişi într-un mod anume,NU EXISTĂ ABATOARE PENTRU PEŞTI. Ei sunt lăsaţi să moară prin scoaterea din mediul lor de viaţă şi luptându-se cu moartea până la epuizare totală. Foarte sănătoasă carnea de peşte, foarte zen, foarte kosher, numai energie pozitivă în fiecare celulă a peştelui din farfuria ta. Dar karma este interesantă, la un moment dat asimilăm în celulele noastre tot ceea ce au simţi animalele a căror carne o consumăm.

Oamenii spun că este greşit să ucizi câini şi pisici. Atât.

Eu spun că este o cruzime să provoci moartea oricărui animal, şi mai ales o moarte lungă şi dureroasă.

Bun venit în lumea peştilor.

Omul războinic.

La ce anume te face să gândeşti această afirmaţie? La orice şi oricine altcineva decât la tine însuţi. De fapt este vorba chiar de tine, omul care consumi peşte.

Oamenii au declarat un război peştilor. Întâi le-am poluat mediul cu metale grele apoi am început să îi mâncăm în mod intensiv degeaba. De ce spun degeaba? Pentru că omul poate trăi mult şi bine şi sănătos fără să participe la războiul împotriva peştilor.

Oamenii de ştiinţă spun că în aproximativ 30 de ani vom goli oceanele în totalitate.  Cercetătorii de la University of British Columbia susţin că: INTERACŢIUNILE OAMENILOR CU RESURSELE PISCICOLE(PEŞTII) AU AJUNS SĂ SEMENE CU UN RĂZBOI DE EXTERMINARE.

Practic am declarat război tuturor nimalelor, plantelor, planetei noastre şi inclusiv omenirii. Toate pentru a consuma carne şi carne şi carne. Schizofrenia aceasta de a mânca carne cu preţul a orice.

Şi la fel cum profităm de orice animal de pe această planetă, am decis că trebuie să pescuim toţi peştii şi desigur să înfiinţăm şi ferme piscicole, unde creştem peşti în mod industrial, în condiţii de fermă, ştiţi despre ceea ce vorbesc. Exact despre ceea ce omenirea nu vrea să vadă sau să audă. Vrea doar să bage sub nas, carne. Atâta ştiu peste 90% dintre oamenii de pe această planetă despre ceea ce pun în farfurie şi mănâncă.

Acum pescuim intensiv. O să afirmaţi că peştii din oceane sunt fericiţi până când sunt pescuiţi.

Vasele care ies la pescuit sunt doatte cu aparatură modernă de monitorizare a peştilor. Nu au limite. Folosesc dispozitive care atrag peştii, se folosesc de dispozitive GPS răspândite pe toată suprafaţa oceanelor. Află exact unde se află peştii pe care îi vor.

O statistică făcută cu 10 ani în urmă afirmă astfel:

• în fiecare an se instalează peste 1,5 miliarde de cârlige la capătul paragatelor, în fiecare cârlig se află o bucată de carne de peşte, calamar sau delfin folosită ca momeală.
• flotilele de pescuit dispun de 1200 de plase , fiecare cu o lungime de 48 de km, şi sunt de regula specializate pentru prinderea unei singure specii.
• pe un vapor pot fi încărcate 50 de tone de animale de mare în doar câteva minute.

Şi facem aceste lucruri non-stop, zi-noapte, 7 zile din 7, fără nici o pauză de zeci de ani încoace.

Domeniul pescuitului nu mai are nici o legătură cu prinsul unui peşte la noroc, pentru supravieţuire. De foarte mult timp pescarii folosesc tehnologie militară, radare, sonare pentru a identifica bancurile de peşti. Se folosesc de imagini din sateliţi care arată temperaturile oceanului.

  Pescuitul cu traule este o metodă prin care un năvod este remorcat prin apă la diverse adâncimi de către unul sau mai multe vase specializate în acest tip de pescuit. Din pescuitul cu traule rezultă foarte multă captură accidetală, sute de mii de specii de animale marine ucise accidental, deoarece oamenii doresc din toată captura doar creveţii. Şi toate animalele marine capturate mor în chinuri groaznice.

Goana după avere, accesul la tehnologie, foamea de bani, consumerismul, exclusivismul, luxul, prostia umană, spălarea pe creier duc la pescuitul intensiv. Iar pescuitul intensiv devine şi mai intensiv prin captura secundară sau accidentală. După o captură de creveţi, se aruncă peste bord, moarte sau în agonie, peste 80-90% dintre animalele capturate, aşa numita captură accidentală. Căluţii de mare mor foarte repede, am dus la extincţie aproape toate speciile de căluţi de mare. Creveţii reprezintă 2% din cantitatea de fructe de mare care se consumă pe plan mondial dar este responsabil pentru 33% din captura secundară globală, o captură care…este ucisă fără să fie folosită în vreun mod.

Nu am spus-o doar eu, au spus-o şi alţii, cum ar fi ca alimentele pe care le consumăm să aibă etichete pe care să scrie câte animale au fost ucise pentru a rezulta acel aliment. Mănânci un crevete, ai plătit ca să ucizi încă 10.000 de animale marine prin cruzime. Ai plătit ca să goleşti oceanele. Ai plătit ca să distrugi planeta.

De ce mai este legal să consumăm carne? De ce nu pot merge în market să îmi cumpăr liniştită un kilogram de fasole şi un borcan de sos de tomate şi trebuie să văd peştii vi din acvariu care pur şi simplu sunt nişte marionete ale oamenilor însetaţi de sentimentul de a ucide ceva proaspăt. Şi te uiţi la acei peşti şi îţi spui în gând: karma, karma, karma. Şi oamenii care cumpără acei peşti trebuie să treacă prin acelaşi tratament precum peştii pe care îi cumpără să îi ucidă.

Dar să vedem pentru ce mai plătesc nevinovaţii consumatori de peşte.

La toată lumea îi place tonul, mai ales la conservă, în ulei, care se găseşte în toate marketurile. Dar creaturile inteligente ştiu că acea conservă nu a crescut acolo la raft, iar tonul din ea, care a fost o fiinţă vie înainte să fie mărunţit şi pus în conservă, a fost pescuit din ocean.

Când pescuim ton din ocean, în mod arbitrar mai ucidem câteva sute de specii de animale marine, printre care: diavolul de mare gigant, delfinul cu bot gros, delfinul lui Cuvier,delfinul pestriţ de Atlantic delfinul din specia Stenella, marsuinul, caşalotul, balena ucigaşă( balena din familia Hyperoodontiade), balena cu cocoaşă ,balena nordică (balena din familia Globicephala),delfinul comun,  balena sei, balena minke, pescăruţii cu picioare galbene, albatrosul nordic regal, pufinul, fulmarul sudic, pescăruşii argintii, petrelul cenuşiu, ielocvanul mare, pescăruşii negrii, ţestoasele din specia kempii, peştii zburători, codul, căluţul de mare auriu, peştii din specia sectatrix, peştele lună, peşii din specia lichia amia, peştii undiţari, peştii călugăr, peştele cap plutitor, peştii din familia muraenidae, peştele pilor,  peştii din specia nasutus, peştii din specia polyprion americanus, baracudele, cassava, ţestoasele caretta,ţestoasele verzi, ţestoasele pieloase,diavolul de mare mobula mobular, diavolul de mare din specia rajz, rechinul din specia altimus, rechinul din specia brachyrus, rechinul de nisip, rechinul de noapte, marele rechin alb, rechinul ciocan, rechinul mic din specia cubes, câinele de mare, rechinul vulpe, rechinul mako, rechinul albastru, peştii din specia solandri, marlini, peşi bonito, macroul maculatus, macroul regal, peşti lance, macroul albida, peştele spadă, peştele delfin, peştii din specia caranx, peştele arici, peştii din specia elagatis, , hamsiile şi multe alte specii.

Acestea sunt o parte dintre foarte multe animale marine care sunt captură secundară şi sunt ucise degeaba. În ce număr? În numărul în care am golit oceanele şi ducem la extincţie tot ceea ce trăieşte în ape.

Şi toate aceste animale, în agonie, ar trebui servite lângă conserva de ton. Dar oamenii doar consumă şi atât. Sunt nişte chestii vi care se duc şi iau mâncarea de la raft. Nu ştiu nimic despre mâncarea lor sau despre ce naiba ar trebui să mănânce.

Oamenii de ştiinţă de pe tot globul au afirmat la unison, animalele simt durerea. Şi animalele marine simt durerea. Peştii şi fructele de mare simt durerea. Au sistem nervos central. Homarul pe care îl punem de viul în apă fierbinte simte durerea exact aşa cum te-ar pune cineva în apă clocotită pe tine, cel care mănânci homari.

Despre fermele intensive îmi este şi mai greu să scriu deoarece nu pot reproduse în cuvinte mirosul din acele ferme. Păcat, trebuie să mergeţi să vedeţi de unde mâncaţi peşte de fermă. E fain, peşti, animale moarte aruncate în apă, viermi, paraziţi, rahat, mizerie, cadavre de peşti, mâncare pentru câini din market, tot felul de chestii. Peştele de crescătorie este de asemenea plin de toxine deoarece are mai multă grăsime iar toxinele se asimilează în grăsime. Dar acest aspect nu vi-l precizează nimeni şi nici voi, ca şi consumatori nu gândiţi. Că doar de aceea încă mai consumaţi peşte. Toxinele respective le asimilăm şi apoi se reflectă în starea noastră de sănătate. Nu murim de la consumul primului peşte cu toxine dar când organismul cedează o va face triumfător, de tot. Peştele oceanic este plin de metale grele, deci nu este o alternativă. Alegeţi algele, este o alternativă bună.

Cui îi pasă? Cui îi pasă de miliarde şi miliarde şi miliarde de animale marine lăsate să moară în agonie.

Ucidem în fiecare an un număr de animale terestre dar de animalele marine, acele miliarde fără număr, nu spune nimeni mai nimic.

Deja în anii 2000 existau 640 de studii ştiinţifice despre abilităţile de învăţare a peştilor. De atunci s-au studiat şi mai mult peştii.

Peştii construiesc adăposturi complexe, formează relaţii monogame, vânează în colaborare cu alte specii, folosesc unelte. Se recunosc unii pe alţii şi chiar îşi amintesc în cine pot avea încredere şi în cine nu. Iau decizii individuale, sunt conştienţi de propriul prestigiu social şi al celor din jur, concurează între ei pentru o mai bună poziţie în cadrul grupului, utilizează strategii machiavelice de manipulare, pedepsire şi reconciliere. Au o memorie de lungă durată semnificativă, pot să transmită cunoştiinţe de la o generaţie la alta. Au tradiţii culturale legate de rutele care duc la locurile cu hrană, de formare a bancurilor sau de împerechere.

Dacă este sănătos să mâncăm peşte? Este groaznic. Şi acum analizaţi dacă ceva groaznic este sănătos. Eşti ceea ce mănânci. Chiar trebuie să fi groaznic?…..

Şi acum revin la afirmaţia de la începutul articolului. Un omagiu adus pentru animalele marine ucise cu o cruzime groaznică, pentru o conservă de peşte.

Franz Kafka (3 July 1883 – 3 June 1924) a iubit animalele. Animalele făceau parte din sfera preocupărilor morale ale lui. Max Brod, un bun prieten a lui Kafka, expune o poveste despre o vizită la Berlin.

„Eram cu Kafka la un acvariu când, deodată, a început să le vorbească peştilor din acvariile iluminate.

„În sfârşit pot să vă privesc fără remuşcări, nu mă mai hrănesc cu carnea voastră”. În acea perioadă devenise vegetarian. Dacă nu l-ai auzit niciodată pe Kafka vorbind, este greu să îţi imaginezi simplitatea cuvintelor sale, lipsite de orice afectare sau sentimentalism- trăsături care îi erau complet străine.”

Despre motivul datorită căruia a devenit Franz Kafka vegetarian şi sentimentul de ruşine voi scrie într-un articol următor.

                                                                                                                                           Enikö Pal