Prăjitură vegană cu foi, cea mai simplă reţetă

Prăjitură vegană cu foi şi cremă

Îmi amintesc cu drag  cât de mult îmi plăceau prăjiturile în copilărie. O ajutam cu spor pe mama la împachetat colţunaşi, la întins foile pentru super delicioasa prăjitură cu patru foi şi cu multă cremă. Din cremă mereu pregătea mama mai mult, tocmai ca ajutoarele  să aibă câteva linguri de cremă în plus pe care să o savureze caldă. Ca atunci când cei mai buni cartofi prăjiţi erau cei furaţi din tigaie până erau gata toţi cartofii.

Dar partea cu prăjitura, din păcate, era valabilă numai de sărbători. Doar atunci era timp de pregătit mai multe feluri de mâncare şi mai ales mai multe tipuri de prăjituri.

Când am văzut foile de prăjitură de la Ambrozia mi-am adus aminte cum păzeam foile de prăjitură să se coacă potrivit, cuptorul cocea doar două foi o dată şi dura mult timp până erau gata foile pentru mai multe prăjituri. Iar tata mereu spunea că trebuie să învăţ să fac prăjituri bune ca să mă mărit. Asta nu prea o înţelegeam, ce are una cu alta?!

De cum am văzut foile de prăjitură de la Ambrozia am spus că prăjitură am să fac.

foi de prăjitură sănătoase

Reţeta de prăjitură cu foi, varianta modernă

Ingrediente foi

Foi de prăjitură de la Ambrozia, eu le-am cumpărat de aici

Foile sunt destul de uscate, pe la jumătatea prăjiturii mi-am dat seama că neavând creme gen budincă, ar trebui să însiropez puţin foile. Le-am însiropat cu suc de struguri.

Ingrediente cremă primul strat

  • Pastă de curmale dar se poate folosi şi măgiun de prune
  • Nuci româneşti coapte două minute la cuptor, pentru aromă și textură perfectă

Ingrediente pentru crema din următoarele straturi

cremă de ciocolată vegană cu lichior de cacao şi lapte de soia
  • Lapte de soia deoarece are lecitină, iar lecitina oferă o textură delicată şi cremoasă
  • O linguriţă de agar agar amestecat cu puţină apă
  • Opţional : o lingură de unt de caju cu cocos Dr.Goerg

Ingredientele de încălzesc la baie de aburi până se obţine o cremă care curge cu uşurinţă din lingură.

Când temperatura cremei va scădea ea se va solidifica suficient, având şi agar agar va avea o consistenţă plăcută şi soft.

Spor la idei şi nu uitaţi, singura limită este imaginaţia noastră şi…bugetul.

ingrediente pentru prăjitură vegană cu foi şi cremă

Ingredientul principal în toate preparatele este dragostea.

Autor
Enikö Pal

Consultant nutriţie şi fitoterapie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.