
Pregătirea pentru un eveniment reuşit se face cu mult timp înaintea datei stabilite implicând dedicare şi muncă. Deoarece evenimentul urma sa aibă loc în afara României şi de asemenea în afara Uniunii Europene, am dat o mulţime de telefoane la autorităţi ca să ne asigurăm că vom avea toate hârtiile necesare pentru a putea trece graniţa cu cărţile necesare pentru lansarea de carte.
Aveţi ceva de declarat?
Ca să ajungi departe şi să mai ai şi timp de plimbare la destinaţie porneşti la drum dimineaţa cât mai devreme. Undeva la orele amiezii ajungem la graniţă şi ne încadrăm să trecem pe la sectorul NIMIC DE DECLARAT. Asta nu însemnă ca nu te întreabă: aveţi ceva de declarat?
Noi nu am avut nimic de declarat dar ei cu siguranţă au avut dat fiind ca ne-au plimbat dintr-o vamă la alta timp de patru ore, am trecut pe la cele două vămi de 5 ori, ne-au verificat de 5 ori la cele două vămi, au înregistrat actele de 5 ori, iar verdictul a fost acelaşi, nu puteţi trece cărţile.
Şi trebuie să găseşti soluţii şi am găsit. Am lăsat cărţile la o staţie de alimentare carburant înainte de vamă, pe teritoriu Românesc (UE).
Cum să faci lansare de carte cu trei cărţi?
Am ajuns târziu la Chişinău dar totuşi am mai reuşit să ajungem la adresa unde urma să aibă loc evenimentul şi anume Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu. Mi-a plăcut atât de mult locaţia încât mi-a mai trecut din supărare. Şi … de la bibliotecă m-au încurajat şi erau foarte supăraţi pe cei care nu ne-au lăsat să trecem cu cărţile.
A doua zi m-am trezit cu optimism şi am continuat să spun că este mai bine că suntem acolo decât să fi anulat lansarea de carte.
Dimineaţa devreme am mers la emisiunea matinală MATINALII, la TVR Moldova, apoi am mers la SPUTNIK TV la emisiunea ”Probă la micro… SCOP”. Oameni frumoşi cu multă energie pozitivă cărora vreau să le mulţumesc pentru invitaţii.
Dimineața devreme, pe drum spre Chișinau Încă puțin și ajungem la Chișinău. Parlamentul Republicii Moldova. Toate sunt aranjate, gata de eveniment. Din cauza vămii, doar 3 cărți pe masă
Lansare de carte „dulce” şi „rafinată”
Ce face o lansare de carte să fie reuşită? Oamenii. La lansarea de carte de la Chişinău aveam emoţii deoarece nu aveam cărţi, ceea ce nu era deloc un caz fericit. Dar au venit oameni atât de frumoşi, frumoşi la suflet, deschişi la minte, minunaţi, încât evenimentul a luat cursul normal de discuţii cu scop nobil şi anume: cum să facă fiecare individ din lumea aceasta un loc mai bun? Toţi am rezonat pe aceeaşi idee: putem să fim mai buni dacă vrem să ne deschidem puţin ochii şi mintea şi că trebuie să ne pese.
Atâta energie bună a fost la un loc încât cred că toată lumea a simţit că uniţi şi cu aceleaşi ideal putem să schimbăm lumea aceasta mare!
Am fost onorată ca evenimentul să fie moderat de către Victoria Fonari, doctor în filologie , conferenţiar universitar, membru al Uniunii scriitorilor din republica Moldova şi membru al Asociaţiei Semioticienilor din România.
Lansarea de carte a fost „dulce” datorită tortului delicios şi sănătos oferit de Dulcinella Altfel ”TRUE Sweets”, mulţumim Katalina Pojoga. Rafinamentul a fost adus de către partenerii ”La Nobilita Del Gusto”, ei oferind ca premiu produse vegane din gamele de top în cadrul tombolei organizate, mulţumim Carolina Juc.

Nu în ultimul rând mulţumim pentru primirea călduroasă şi locaţia superbă partenerilor Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu Chişinău şi Mariana Harjevschi.
Lucrurile frumoase se fac cu oameni care au aceleaşi idei, același suflet, aceeaşi gândire. Împreună suntem mai puternici, putem face schimbări mai mari şi mai uşor în bine.